moonki.life
Ca după fiecare întâlnire de acest fel, sentimentul cel mai puternic pe care îl am este de profundă recunoştință şi smerenie. Față de voi, în primul rând, pentru încrederea cu care ați păşit alături de mine în această călătorie; pentru curajul vostru, de a deschide unele uşi ferecate de mult, trecând peste temeri, angoase, idei preconcepute, necunoscut; pentru dorința reală de a fi bine şi de a duce acest bine şi dincolo de propria persoană. Mă simt onorată.
Si sunt totodată profund recunoscătoare că mă aflu pe această cale, şi mulțumesc tuturor celor care m-au susținut şi îndrumat, şi celor care o fac în continuare.
Mulțumesc!🙏❤️🤍
Dacă vrei să înțelegi ce porți cu tine, între moștenire, adaptare și alegere şi să-ți cunoşti partea ta de copil, nu doar ca rezultat al relației cu părinții, ci ca şi punct de întâlnire între istoria personală și fluxul transgenerațional, te aştept cu drag la acest retreat!🤗
Ne întâlnim într-un loc magic, la poalele muntelui Negoiu🌲 ❄️☃️
24/06/2025
Cum relaționez cu factorul de stres? Reacționez sau răspund conştient?
20/05/2025
03/05/2025
💜 Vă aştept cu drag marți, la o întâlnire "mai altfel" decât cele obişnuite.
🧘🏽♀️Vom sta la poveşti, vom găsi răspunsuri la întrebările care au mai apărut în noi, vom medita şi vom respira conştient.
🌈Pentru cei care doresc să participe doar la sesiunea de respirație conştientă, aceasta se va desfăşura începând cu ora 20:30.
🙏Pentru înscriere, vă rog sa îmi trimiteți mesaj privat.
Vă mulțumesc!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Website
Address
Dimitrie Cantemir 12
Voluntari
077190