Andy - The Hippie
28/02/2026
Acum câteva zile, când încă era îngheț, am ieșit să cumpăr ceva de la magazin.
Deși eram chiar un pic pe grabă, fiindcă vroiam să mănânc ceva împreună cu iubita mea până să plece ea la cursuri, am decis să încetinesc puțin ritmul zilei, și să iau o mică scurtătură prin părculețul aproape de casa noastră.
Îmi propusesem doar să respir, să mă bucur de liniște și să contemplez puțin natura din jurul meu. Atât.
Am observat pe jos frunza din imagine. Înghețată, nemișcată. Dar frumoasă ca o amintire a toamnei ce trecuse și a zilelor frumoase în care fusese în copacul ei.
I-am făcut o poză. Fotografia are aceeași calitate ca a frunzei înghețate: "îngheață" momentul respectiv în timp.
Mi-am dat seama apoi cât de folositor a fost acel moment pentru ziua mea.
Mi-am permis să încetinesc ritmul, să respir, să trăiesc, în loc să mă grăbesc orbește spre un obiectiv de îndeplinit: acela de a cumpăra mâncare de la magazin. Sau spre orice altceva.
Ați observat cm ne trăim viața mergând repede în față, spre diverse obiective?
Cum ni se pare că nu suntem împliniți fără acel obiectiv?
Acest lucru se numește "Adicție de destinație".
Ideea că nu putem fi fericiți fără : următoarea mașină de cumpărat, următoarea casă mai mare, următoarea promovare la muncă, următorul tech-gadget pe care vrem să ni-l luăm.
Dar viața se întâmplă tocmai în momentele astea din fiecare zi. În toate momentele în care noi suntem ocupați să ne facem alte planuri.
Și făcându-ne planuri în cap, ratăm frunza aia înghețată, sau floarea aia înflorită, sau respirația aia adâncă care chiar ne-ar face mai fericiți și mai împăcați cu noi înșine și cu lumea din jurul nostru.
De când am descoperit conceptul de încetinire a ritmului, de slowing down, toată viața mi s-a schimbat. În bine.
Voi ce ziceți, simțiți nevoia de încetinire în viața voastră?
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Telephone
Website
Address
Timisoara