Banatul Color
15/06/2026
Interiorul fostului castel de la Neudorf:
Construit în 1798 ca reședință a grofului Zsigmond Lovász de Eötvenes, castelul a fost ulterior supraetajat de fiul său, Imre.
În 1809, clădirea a găzduit-o pe arhiducesa Maria Anna Ferdinanda de Habsburg (fiica împăratului Leopold al II-lea), care a murit în același an de pneumonie, aici, și a fost înmormântată în cripta bisericii locale.
După moartea lui Imre, proprietatea a trecut familiei Zselénszky prin căsătoria Amaliei, fiica sa, cu László Zselénszky. Deoarece aceștia locuiau la Budapesta, edificiul a rămas nelocuit.
În timpul Revoluției maghiare din 1848, castelul a fost afectat și jefuit repetat până în 1884, faptele fiind atribuite de diverse surse fie unor țărani locali, fie moților din Apuseni. În 1884, groful Robert Zelenski (Zselénszky Róbert, 1850–1939) a restaurat și extins clădirea, a amenajat un parc cu arbori rari și exotici și s-a stabilit aici.
O legendă locală spune că împăratul Franz Joseph ar fi fost găzduit în 1903, în timpul unor manevre militare în zona Radnei și Lipovei, însă este vorba de o confuzie cu Franz Ferdinand, moștenitorul tronului asasinat 11 ani mai târziu, eveniment care a declanșat Primul Război Mondial. În timpul acestei conflagrații, în 1916, castelul a fost transformat în spital al Crucii Roșii.
După moartea grofului Zelenski, proprietatea a intrat în posesia statului, acesta neavând moștenitori.
În timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, clădirea a servit ca școală de infirmiere SS, iar după 1944, conform Convenției de Armistițiu, a fost pusă la dispoziția autorităților sovietice ca și cartier general.
Castelul a fost demolat în anii ’50 de regimul comunist în circumstanțe neclare. O variantă indică anul 1953, o alta susține distrugerea cu tancurile de către armata sovietică în 1958 (ipoteză discutabilă, deoarece Armata Roșie a părăsit România între iunie și august 1958), iar o a treia amintește doar utilizarea tancurilor.
Motivul demolării ar fi fost lărgirea drumului Timișoara–Lipova.
Ulterior, terenul a găzduit utilajele agricole ale SMT-ului, iar astăzi se mai păstrează doar „Parcul dendrologic Neudorf”.
📸: Frații Kallós
Sursa: Vasárnapi Ujság, nr. 37/1903
14/06/2026
Ați auzit de fabula lui Esop, „Băiatul care a strigat: Lupul!“? Un cioban a păcălit în mod repetat sătenii că vine lupul, iar când lupul a venit cu adevărat, nimeni nu l-a mai crezut.
Cred că asta se întâmplă și cu ROAlert: se dau alerte pentru orice eveniment puțin mai intens — cm e ploaia de azi — banalizând astfel serviciul. Iar când va veni un eveniment cu adevărat periculos, oamenii vor ignora alerta fără să clipească…
13/06/2026
Cazarma Fejerváry din Timisoara, 1902
Sursa: Képes Folyóirat, nr. 32/1902
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Address
Timisoara