Eduard Agachi

Înțeleptul privește fiecare pas ca pe întreaga călătorie. El știe că drumul nu conduce spre lumină, ci că lumina se naște din felul în care este făcut fiecare pas.

*o

De dragul preciziei științifice am ajuns să eliminăm cu brutalitate viul din sufletul uman.

Mă gândeam la clasamentele ce rulează zilele acestea cu privire la diferite aspecte ale campionatului mondial de fotbal: cel mai bun jucător, cel mai bun marcator, cel mai bun portar, cel mai frumos gol, etc.

La o scurtă analiză, pentru toate de mai sus există numeroși factori tehnici de luat în calcul, numere, parametri, scheme, proceduri și alte reguli rigide, fixe, lipsite complet de fluiditate, de maleabilitate sau de posibilitatea unei evoluții necontrolate de o formulă abstractă și finită.

Este eliminat tot ce înseamnă cursiv și se reduce fiecare categorie la un set de parametri care pot fi așezați pe hârtie, într-un excel sau într-un tabel stufos, transformate dintr-o poveste frumos creată pe teren, într-o cifră secătuită de orice forță. Nu tu speranță, nu tu viziune .. nu există în aceste ierarhii nimic care să țină cont de vitalitatea celui care a creat acel moment, de tensiunea și emoția celor care au participat într-o formă sau alta, pe teren sau în afara acestuia, în trecut în timpul formării sportivului, în prezent odată cu desfășurarea partidei sau poate chiar în viitor prin poveștile pline de inspirație din care se vor hrăni alte generații!

Se construiesc ierarhii, descrieri, definiții, clasificări, organizări și altele care satisfac rațiunea rece și tăioasă. Rece pentru că nu-și permite să cuprindă nici o picătură de emoție și tăioasă pentru că se vede nevoită ca în activitatea ei să despartă fiecare eveniment al vieții în segmente neutre care pot fi transformate în cantități, în parametri și în valori comparabile între ele.

Autoritatea rațională se impune tot mai puternic într-un mod brutal, împingând omul într-o iarnă sufletească eternă, într-o izolare cumplită față de propriile trăiri și față de viul care îl animă și care clocotește peste tot în jur. Această atitudine științifică părăsită de morala capabilă să mai spere la un echilibru interior, îl transformă pe om într-un robot care își vede tot mai clar oglindirea în inteligența artificială, gândindu-se în mod paradoxal la ziua în care AI-ul îl va depăși tocmai prin reconsiderarea planului emoțional.

De zeci și sute, poate chiar mii de ani această ruptură s-a transformat într-un crater care desparte iremediabil omul de sufletul lui. Comandanți de seamă sunt tocmai capetele cele mai luminate ale omenirii, somități și savanți, profesori, doctori și cercetători, fiecare gonind orbește spre culmea succesului din abisul întunecat al rațiunii golite de conținut. Și omenirea grămadă peste ei, punând umărul la această rostogolire absurdă spre .. nimic. Un nimic explicat mai bine ca niciodată până acum, pentru care se irosesc cantități nemăsurabile de resurse și de energie, pentru care cei mai mulți sunt gata să-și trădeze colegii, prietenii, familia și .. omenia. Un nimic explicat științific și premiat cu cele mai glorioase premii, un nimic compet neînțeles de omenire și care prea puțin are de oferit o hrană sufletească.

Să renunți la nimic a fost mereu cel mai greu lucru de făcut pentru oameni! Pentru că nu nimicul a contat, ci toată munca rațională de a-i justifica existența, importanța și consistența. Cel mai bun sportiv, cel mai bun marcator sau cel mai bun portar sunt și vor rămâne ierarhii pe o hârtie, pe o poză postată pe internet sau pe o pagină de istorie. Sunt cifre și parametri lipsiți de viață și de conținut, ținuți artificial în viață de o rațiune care altfel nu știe ce ar avea de făcut.

Dovada științifică, explicația logică și rațională, exemplul palpabil și accesibil simțurilor sunt idealuri cuprinse în niște cifre moarte, în forme statice înghețate în timp, rupte din context și din orce curgere firească a vieții. De dragul unei stabilități perceptibile, măsurabile și predictibile, omul, în toată inteligența lui, și-a anihilat forțele capabilă să-l țină în viață. O viață spirituală încărcat de sens, de valori sufletești superioare, care nu pot fi cuprinse în nici un tabel, nu pot fi comparate între ele, dar care umplu de trăire interioară orice ființă care nu a renunțat încă la umanitatea sa.

E inutil să încerci să-i explici celui orbit de necesitatea dovezii palpabile și științifice că viața începe abia dincolo de calculele lui și de orizontul lipsit de sevă al unor frânturi rigide și izolate de realitate pe care le poate măsura. Un suflet care își găsește alinarea în niște mărimi la fel de statice și de moarte, precum piatra unei statui, și care nu mai are forța să guste din trăirea fenomenului în sine, la fel cm s-ar desfăta cu frumusețea întruchipată de roca aceleiași statui, e considerat la fel de mort precum știința căreia i se închină. Viața lui s-a transformat într-un număr de ani, pentru că viața a fost eliminată din continuitatea existenței sale.

Experiența rămâne descrisă prin infinite grafice și valori, prin dovezi și măsurători, în timp ce trăirea vie și cursivitatea impredictibilă a vieții au fost împinse cu brutalitate în celula întunecată a ignoranței. Sunt oameni care, ghidați de curajul lor, au găsit cheia acelei celule. Ei au permis viului să le umple sufletul și au exprimat asta în multe forme, pe care le-au împărtășit cu generozitate tuturor. Puțini sunt înțeleși, mulți sunt criticați, batjocoriți și marginalizați de aceleași 'somități' științifice care, orbite de strălucirea rece a dovezilor personale, nu mai văd nici lumina soarelui de pe cer.

Gânduri de bine,
Eduard