Credit Consult
25/05/2022
Comisia Europeană a semnat un acord de contribuție cu România în scopul utilizării Fondului InvestEU ca instrument de sprijinire a punerii în aplicare a planului național de redresare și reziliență.
Este primul acord încheiat în cadrul așa-numitului „compartiment pentru statele membre al programului InvestEU”, un nou mecanism care le permite statelor membre să facă contribuții voluntare la Fondul InvestEU pentru a finanța operațiuni financiare suplimentare în cadrul InvestEU.
În temeiul acestui acord, România va canaliza o parte din fondurile Mecanismului său de redresare și reziliență către compartimentul pentru statele membre al Fondului InvestEU și către Platforma de consiliere InvestEU.
Aceste resurse vor debloca peste 700 milioane EUR sub formă de garanții financiare suplimentare alocate României în cadrul InvestEU. Se preconizează că, la rândul lor, acestea vor mobiliza cel puțin 2,5 miliarde EUR sub formă de finanțare în vederea consolidării competitivității întreprinderilor mici și mijlocii din România și a îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor.
Fondul European de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare vor avea rolul de parteneri de implementare și vor implementa o serie de produse financiare InvestEU pentru a sprijini obiectivele planului de redresare și reziliență al României.
Acordul semnat ieri subliniază importanța sinergiilor dintre fondurile UE și rolul pe care InvestEU îl joacă în îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de redresare și reziliență.
Prin programul InvestEU, UE va dispune de finanțare esențială pe termen lung, mobilizând fonduri publice și private substanțiale în sprijinul unei redresări durabile și al priorităților de politică ale UE, cm ar fi Pactul verde european și tranziția digitală.
Prin intermediul garanției bugetare a UE în valoare de 26,2 miliarde EUR, se preconizează că programul va mobiliza investiții suplimentare de cel puțin 372 miliarde EUR în întreaga UE.
Astăzi, 25 mai 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat spre consultare publică Proiectul de OUG privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență.
Măsurile de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de ordonanță de urgență cuprind granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii și granturi pentru investiții necesare retehnologizării.
Beneficiari eligibili:
Microîntreprinderile
Întreprinderile mici și mijlocii
Cabinete medical individuale precum și
Entități economice asimilate acestora, pentru domeniul învățământ, sănătate, asistență și protecție socială
Prin aceste tipuri de granturi se înțelege sprijin din fonduri externe nerambursabile destinate beneficiarilor care implementează investiții în domeniul curent de activitate sau într-un domeniu diferit de activitate, necesare pentru:
- modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;
- dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT și pentru tranziție verde, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.
Criteriile de selecție la finanțare a proiectelor de investiții includ:
- Scăderea cifrei de afaceri la 31 decembrie 2020 față de 31 decembrie 2019, ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19;
- Scăderea ratei profitului operațional aferent anului 2020 în raport cu anul 2019, ca urmare a efectelor pandemiei COVID-19;
- Rata rentabilității activității operaționale în anul 2019, înainte de apariția pandemiei COVID-19;
- Apartenența domeniului de activitate - cod CAEN - la soldul balanței comerciale astfel cm este prevăzută la anexa nr. 5, la prezenta ordonanţă de urgenţă. Investiția este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică / Banca Naţională a României;
- Creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate al proiectului.
- Proiectele de investiții sunt selectate la finanțare în ordinea descrescătoare a punctajelor și în limita bugetului aprobat potrivit schemei de ajutor de stat și prevederilor ordonanței de urgență.
La punctaje egale, departajarea se va face în funcție de rata internă de rentabilitate a proiectelor de investiții determinată la momentul depunerii proiectelor și în funcţie de ordinea înscrierii în aplicație.
Rata internă de rentabilitate a proiectelor de investiții trebuie să fie cuprinsă între [0% ÷ 5,5%] și este calculată cu 3 zecimale.
Granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii pentru refacerea capacității de reziliență
Granturile se acordă pe proiect și beneficiar, sub formă de ajutor de minimis, cu o valoare cuprinsă între minim 50.000 euro și maxim 200.000 euro.
Granturile se acordă în limita de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse, pentru beneficiarii care își desfășoară activitate în Clasa P - Invățământ, Clasa Q - Sănătate și asistența socială, Clasa S – Alte activități de servicii potrivit anexei nr.1 la prezenta ordonanță de urgență
Fondurile alocate, în valoare totală de 59.690.099 euro, din care 50.000.000 euro FEDR-REACT EU și 9.690.099 euro cofinanțare de la bugetul de stat se alocă din bugetul Programului operațional Competitivitate 2014-2020 prin Axa prioritară 4 - Acțiunea 4.1.1. – Investiții în activități productive și de la bugetul de stat prin mecanismul de supracontractare.
Granturi pentru investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor pentru refacerea capacității de reziliență
Granturile se acordă pe proiect și beneficiar, sub forma de ajutor de stat, cu o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 500.000 euro.
Granturile se acordă în limita de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse, pentru beneficiarii care își desfășoară activitatea în Clasa C – Industria Prelucrătoare, cu excepția codurilor 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției; Clasa F – Construcții; Clasa G –Repararea autovehiculelor și motocicletelor; Clasa H – Transport și depozitare; Clasa I – Hoteluri și restaurante doar pentru activitatea de servicii de cazare și echipamente și mobilier specific de alimentație publică.
Fondurile alocate, în valoare totală de 358.140.596 euro, din care 300.000.000 euro FEDR-REACT EU și 58.140.596 euro cofinanțare de la bugetul de stat se alocă din bugetul Programului operațional Competitivitate 2014-2020 prin Axa prioritară 4 - Acțiunea 4.1.1. – Investiții în activități productive și de la bugetul de stat prin mecanismul de supracontractare.
A apărut versiunea consolidată a Ghidului solicitantului pentru Acțiunea 4.1.1 - „Investiții în activități productive” din Programul Operațional Competitivitate (POC), prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România (IMM) vor putea obține fonduri europene de până la 1 milion de euro pe proiect.
Valorea minimă a ajutorului (finanțării publice nerambursabile) este echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro, la cursul inforeuro din luna octombrie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului (finanțării publice nerambursabile) este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, la cursul inforeuro din luna octombrie 2021, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2019.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
TM
Timisoara
Opening Hours
| Monday | 08:00 - 16:00 |
| Tuesday | 08:00 - 16:00 |
| Wednesday | 08:00 - 16:00 |
| Thursday | 08:00 - 16:00 |
| Friday | 08:00 - 16:00 |