Amalia si Raul Moldovan

Azi,la marea sărbătoare a hotenarilor!!!

Mult respect, domnule Ovidiu Barteș!!

𝐂𝐞 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭 𝐢̂𝐧 𝐦𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫𝐚̆ 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆

De la o vreme, simt nevoia să spun apăsat câteva lucruri simple.

Nu mai accept:

1. Muzicieni care vor scenă, dar nu suportă repetiția serioasă, zilnică.

2. Playback, mimă și impostură vândute drept „spectacol”.

3. Lipsă de respect față de partitură, de stil, de tradiția în care a fost scrisă muzica.

4. Elevi, studenți (și colegi) care caută scurtături, dar fug de muncă temeinică și de critică onestă.

5. Îndepărtarea publicului de la muzica adevărată, în favoarea zgomotului ușor de consumat.

6. „Vedete” fabricate din scandal și vulgaritate, împinse în față ca „artiști”, în timp ce oamenii serioși și talentați abia prind scena și publicul.

7. Lipsă totală de respect pentru urechea publicului: volum dus la extrem, versuri joase, mesaje care încurajează prostul gust și superficialitatea, totul ambalat cu scuza că „asta cere publicul”, de parcă manipularea agresivă nu ar șterge încet orice altă posibilitate.

8. Normalizarea neștiinței muzicale: „artiști” care se laudă că nu au avut nevoie de școală, de parcă studiul ar fi o rușine, nu o dovadă de respect față de public și de meserie.

9. Confuzia dintre succes și valoare: numărul de vizualizări folosit ca argument suprem, ca și cm algoritmii ar ține loc de ureche, gust, cultură și criteriu artistic.

10. „Lupi” numiți paznici la oi, în unele instituții de stat ale culturii românești, oameni fără vocație și criteriu, puși să decidă în locul celor care chiar slujesc arta, și care ajung, astfel, să determine evoluția viitoare a culturii.

Muzica adevărată nu are nevoie de circ ieftin, scandal și impostură ca să emoționeze.
Fie ea clasică sau tradițională, cere 𝐂𝐀𝐑𝐀𝐂𝐓𝐄𝐑 înainte de aplauze, 𝐂𝐑𝐈𝐓𝐄𝐑𝐈𝐔 înainte de vizualizări și 𝐃𝐄𝐌𝐍𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄 înainte de orice compromis.

Atâta timp cât acceptăm “lupi” drept paznici la oi și aplaudăm zgomotul în locul artei, contribuim noi înșine la mutilarea viitorului culturii.

Tu unde tragi, de fapt, linia: la ce spui de acum înainte un NU categoric în muzică și în cultură?