Alumni UPT

Alumni UPT

Share

Photos from Alumni UPT's post 03/06/2026

🎓 45 de ani de la absolvire. O viață de amintiri, experiențe și realizări.

Ne-am bucurat să găzduim la Universitatea Politehnica Timișoara întâlnirea absolvenților promoției 1981 a Facultății de Electronică și Telecomunicații, reuniți într-un eveniment aniversar dedicat celor 45 de ani de la absolvire. 💙

Au fost ore pline de emoție, povești, amintiri din anii studenției și discuții despre parcursurile profesionale care au urmat.

Participanții au avut, de asemenea, ocazia să afle mai multe despre prezentul și perspectivele de dezvoltare ale UPT, prezentate de rectorul universității, conf. dr. ing. Florin Drăgan, Victoria Cociotă, Director DCI și Cristian Blidariu, Decan FAUT, și despre rolul important pe care comunitatea Alumni îl poate avea în viitorul instituției.

🤝 Astfel de întâlniri ne reamintesc că spiritul Politehnicii rămâne viu peste generații și că legăturile create în anii de studenție continuă să unească oameni chiar și după decenii.

Mulțumim organizatorilor întâlnirii, Mihai Mutiu și Mircea Haivas, precum și tuturor celor care au fost alături de noi și au contribuit la această revedere memorabilă!

26/03/2026

Dr. Carmen Simon, absolventă de succes a Universitatea Politehnica Timisoara, va urca pe scena Tech Talks by UPT!

Want your university to be the top-listed University in Timisoara?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Piața Victoriei
Timisoara
300006

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00