Adventist Mures

Adventist Mures

Share

05/04/2026

Astăzi a fost o zi cu adevărat specială pentru noi toți! 🙏

Dorim să exprimăm din inimă mulțumirea noastră celor aproximativ 40 de oameni care s-au implicat cu atâta dăruire în lucrările de demolare pentru noua biserică.

Prin munca voastră, astăzi s-au făcut progrese extraordinare!
Dumnezeu să binecuvânteze voința și hărnicia fiecăruia dintre voi.

A fost impresionant să vedem cum, împreună, ca Biserica Maranatha, suntem uniți într-un singur gând și o singură inimă. 💛

Un gând special de apreciere și pentru tinerii care au fost prezenți și au contribuit din plin ajutorul vostru a fost de mare valoare!

Spiritul de echipă, devotamentul și dorința de a duce la bun sfârșit această lucrare ne arată că, atunci când suntem uniți, putem realiza lucruri uimitoare.

Misiunea noastră ne motivează să mergem mai departe: aceea de a aduce un mesaj viu și relevant al Evangheliei lui Hristos pentru secolul în care trăim.

Împreună construim mai mult decât o clădire ,construim pentru un viitor sus în ceruri! ✨

Photos from Adventist Mures's post 04/04/2026

Cu recunoștință profundă, emoție și bucurie în suflet, astăzi am trăit un moment cu adevărat special: am luat Cina Domnului în noua locație a bisericii Maranatha. 🙏

A fost un timp solemn, încărcat de prezența lui Dumnezeu, în care fiecare clipă a avut o semnificație aparte. Predica pastorului Tămașan Horea, intitulată „𝗚𝗿𝗼𝘂𝗻𝗱 𝘇𝗲𝗿𝗼 ”, ne-a atins inimile și ne-a chemat la un nou început, la o întoarcere sinceră și profundă. Parcă însăși istoria va consemna această zi ca un punct de început pentru biserica Maranatha.

Am fost binecuvântați prin muzică, prin Cuvânt și prin părtășia frumoasă dintre frați. Un moment care ne-a umplut de pace, speranță și credință.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate aceste binecuvântari! 🤍

Photos from Adventist Mures's post 14/03/2026

Sabatul din 7 martie a fost unul extrem de plăcut și plin de bucurie. Cu această ocazie specială, am sărbătorit Ziua Femeii, aducând recunoștință și apreciere tuturor mamelor și femeilor din comunitatea noastră.

Programul a fost îmbogățit de participarea copiilor, care au pregătit momente frumoase, pline de emoție și sinceritate.

Prin poezii, cântece și gânduri frumoase, ei și-au exprimat dragostea și respectul față de mame.

Atmosfera a fost caldă și plină de zâmbete, iar fiecare moment ne-a amintit cât de prețioasă este familia și cât de important este să ne arătăm aprecierea unii față de alții.

Want your place of worship to be the top-listed Place Of Worship in Targu-Mures?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Aurel Filimon 16
Targu-Mures
540035

Opening Hours

10:00 - 12:00