Coherent We Space

Coherent We Space

Share

29/05/2026

Unicitatea profesională nu începe în cuvinte permutate în CV ca să „dai mai bine”.

Mai ales când tu ești deja sleită de energie și fără disponibilitate reală să mai porți măștile obișnuite.

Și nici în încă o încercare de a te adapta mai bine la o lume sau la o carieră pentru care ai luptat ani întregi, dar care, între timp, te-a făcut să te îndepărtezi tot mai mult de tine însăți.

Observ în perioada aceasta tot mai multe conversații despre urgența adaptării profesionale, poziționare, relevanță, restructurare și despre cm să navighezi strategic o piață a muncii care se schimbă rapid și cred că este firesc să existe și astfel de spații, mai ales într-o perioadă în care multe sisteme și moduri de funcționare se transformă sub ochii noștri.

Doar că, din perspectiva mea, exact într-un astfel de context național și global, cu atât de multe necunoscute legate de ce urmează, ultimul lucru de care avem nevoie este să învățăm să ne supra-adaptăm și mai mult la exterior.

Să ne cosmetizăm CV-ul până nu ne mai recunoaștem în el, să învățăm încă o dată cm să „dăm bine” sau să ne modelăm discursul, expresia și chiar personalitatea astfel încât să încăpem într-un sistem care ne cere să fim tot mai eficiente și tot mai puțin vii.

Poți face asta o vreme și chiar poți avea succes făcând-o.

Poți să continui să fii competentă într-un rol care nu te mai reprezintă pe deplin, să funcționezi impecabil într-o structură care îți consumă energia și să primești validare pentru o versiune a ta care, în realitate, începe să rămână în urmă față de femeia care ai devenit între timp.

Dar există un preț pentru toate acestea.

În iunie voi deschide experiența ghidată gratuită „Recunoaște-ți Unicitatea Profesională”.

Vom explora împreună ce din felul în care muncești încă te reprezintă, ce a început să te consume și ce are nevoie să se schimbe pentru ca munca ta să îți aducă mai mult sens, energie și coerență.

Vom porni de la experiența ta de viață, expertiza pe care ai construit-o deja și ceea ce este autentic în felul tău de a contribui, astfel încât să vezi mai clar ce merită păstrat, ce merită reașezat și cm poate arăta următorul tău capitol profesional.
Dacă simți rezonanță cu ceea ce ai citit, te invit cu drag alături de noi.

25/02/2026

Ai momente în care simți în trup că felul în care muncești nu mai are aceeași textură ca înainte.

Îți îndeplinești responsabilitățile, duci lucrurile la capăt, iar undeva în interior apare o mișcare fină care cere mai multă coerență, mai mult adevăr, mai multă potrivire cu femeia care ai devenit.

Experiența acumulată, lecțiile trăite și creșterea ta interioară își caută o formă nouă de exprimare.
Una care să te reprezinte mai pe deplin.... ba chiar să te facă să îți cânte inima de bucurie când creezi sau oferi.



Pentru mine, munca a fost mereu legată de cine sunt. De-a lungul vieții am auzit adesea că iubesc munca într-un mod rar întâlnit, că bucuria mea de a crea și oferi e contagioasă.

Astăzi pot vedea că această iubire a izvorât din dorința sinceră de a susține oameni pregătiți să crească și să își urmeze aspirațiile mai înalte.

Mi-a luat timp să recunosc că pentru mine este esențial să existe profunzime și curaj de transformare din partea celor cu care lucrez. Unde se doareau doar mici ajustări de suprafață, mă ofileam.



Atunci când suntem în aliniere cu esența noastră și recunoaștem cu onestitate unde ne este firesc să fim, pentru cine ne simțim potrivite și pentru cine nu, energia noastră începe să se așeze într-o direcție mai limpede.

Pe măsură ce atenția se retrage din căutarea aprobării și din impulsul de a demonstra, începe să se contureze ceea ce consider a fi adevărata intenție a muncii împlinitoare.

O muncă născută din dorința de a ne onora unicitatea și de a ne pune darurile în Serviciu într-un mod matur și responsabil.

Din acest spațiu apar întâlniri firești cu oameni care te recunosc cu adevărat și aleg să primească ceea ce oferi pentru că rezonează cu tine ca Om, ca Femeie, ca Profesionist. În acest fel se creează schimburi juste și echitabile, în care dăruirea și primirea se susțin reciproc.

✨ Când munca începe să te reprezinte cu adevărat, radiezi, iar impactul tău crește organic. ✨

Aceasta a fost scânteia din care, acum un an, am deschis mentoratul de Unicitate Profesională. Am pornit la drum 19 femei care au simțit chemarea, iar 10 au ales să continue într-un proces mai profund de maturizare a relației cu munca lor.

Au traversat reconfigurări interioare, ajustări fine și decizii asumate care le-au adus mai multă stabilitate și lejeritate.

Din această devenire s-a născut
Radianța Profesională,
un eveniment online gratuit
dedicat femeilor care simt să își împrospăteze perspectiva asupra rolului pe care îl au transformarea interioară, puterea de creație și alegerea conștientă în felul în care își așază munca.

Deschidem grupul pe 8 martie, pe 9 va fi sesiunea de Bun venit, iar în perioada 10-16 martie voi aduce în acest spațiu conversații autentice alături de 10 femei pe care le apreciez profund pentru traseul lor de viață, pentru travaliul interior parcurs în ultimul an și pentru calitatea serviciilor pe care le oferă astăzi.

Activează în domenii precum medicină umană și veterinară, consiliere și terapie, IT și programare, sistem bancar și management de proiect în educație și trăiesc în România, Canada, Belgia, Olanda și Egipt.

Diversitatea experiențelor lor profesionale și culturale poate deveni un catalizator și o sursă bogată de inspirație pentru femeile care aleg să ni se alăture.

Mă simt onorată să le fiu mentor și Suflet-Aliat în această etapă de devenire.

Dacă te regăsești în ceea ce am împărtășit, te invit să descoperi detaliile în pagina de prezentare și să vezi dacă această întâlnire este potrivită pentru tine.

Ne-ar bucura să fim împreună. 🤍

Simți să vii alături de noi?

12/02/2026

Când ne-am văzut prima dată, amândoi am avut senzația unei reîntâlniri.
Iar momentul în care am ales să fim împreună, la câteva luni distanță, a venit firesc, ca o continuare a ceva deja cunoscut.

Poate ai trăit și tu astfel de întâlniri, oameni care apar recent în viața ta dar simțirea îți spune că vă cunoașteți demult.

Această alianță de suflet a fost mereu vie între noi. Cu toate astea, a existat și încă mai apar perioade în relația noastră de cuplu în care apropierea, jocul și firescul dintre noi sunt acoperite de ritmul intens al vieții, mai ales în primul an al copiilor.

Viața zilnică aduce multe straturi peste relație: oboseala acumulată, roluri multiple care se activează simultan, responsabilitățile care cer atenție constantă.

În acest context, timpul pentru a sta unul cu celălalt, cu răbdare și disponibilitate reală, devine o resursă prețioasă.

Am simțit uneori cât de ușor este să rămâi în zona funcțională, organizată, responsabilă și cât de fin se poate estompa contactul viu dintre doi oameni care se iubesc.

Din acest motiv, anul trecut, am ales împreună cu Yungen să simplificăm zona angajamentelor comune. Deși iubim ce cocreăm prin Coherent We Space, am simțit că relația noastră are nevoie de mai mult spațiu dedicat nouă, ca parteneri, pentru a hrăni ceea ce ne unește dincolo de roluri și proiecte.

În timp, am înțeles că scânteia din cuplu nu dispare. Ea rămâne acolo, acoperită de lucruri nespuse, de nevoi amânate, de diferențe de ritm și de feluri diferite de a simți, care au nevoie de timp și cuvinte pentru a fi aduse la lumină.

Pentru noi, relația de cuplu este un organism viu. Are nevoie de atenție, de ajustări fine și de prezență conștientă, mai ales în etapele intense ale vieții.
Uneori reușim cu ușurință. Alteori avem nevoie să ne întoarcem întâi bine în noi înșine ca apoi să fim mai prezenți și disponibili în relație.

De aceea prețuiesc inițiativele care oferă cuplurilor timp, structură și ghidare pentru a se reîntoarce unul către celălalt într-un mod matur și conștient.

O femeie dragă, Amalia Ghiban, a creat "Alchimia Iubirii", un parcurs online pentru cupluri care simt că relația lor este pregătită pentru mai multă profunzime, claritate și apropiere. E un spațiu extrem de fertil şi vă recomand să parcurgeți ce a pregătit, e o reamintire a nevoilor cuplurilor în orice fază a relației ar fi.

Pentru mine este o bucurie să contribui în acest program cu o sesiune de cuplu dedicată explorării hărților energetice ale partenerilor.
Vom aduce lumină asupra zonelor de resursă din relație, asupra felului diferit în care fiecare simte și procesează experiențele, precum și asupra modurilor prin care aceste diferențe pot susține legătura, mai ales atunci când apar provocări.

Dacă simți această chemare, găsești detaliile mai jos și o poți contacta direct pe Amalia.

M-aș bucura din inimă pentru tine și pentru voi să vă oferiți acest dar.

❓Ce e viu în relația ta de cuplu acum?
❓V-ar aduce beneficii un astfel de spațiu?

Want your school to be the top-listed School/college in Sibiu?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Telephone

Address


-
Sibiu

Opening Hours

Wednesday 11:00 - 13:30
16:00 - 20:30
Thursday 11:00 - 13:30
16:00 - 20:30
Friday 11:00 - 13:30
16:00 - 20:30
Saturday 12:00 - 18:30