Dragoste

a_lu_escana
Vara aceasta, drumul meu artistic trece dincolo de granițe, către expoziția de la Marbella Art World Fair, dar o parte din sufletul proiectului meu conceptual rămâne acasă, în Transilvania. Când Andreea mi-a scris: „Hola!” și m-a întrebat dacă vreau să fiu prezent cu câteva produse în viitorul magazin din Porumbacu, răspunsul a venit firesc. Povestea noastră a început în urmă cu aproape două decenii.
Lumea o cunoaște de la TV, dar Andreea a susținut arta autentică direct și discret încă de la începuturi. Prima dată ne-am intersectat în 2007, la Little Yellow Siesta, unde expuneam. În 2016, la Art Safari, am dat peste o fotografie cu ea în fața unui tablou de-al meu pe care scrisesem „Dragoste”. I-am scris atunci să i-l dăruiesc, dar mesajul s-a pierdut în online.
Universul a așezat lucrurile în 2017: Andreea mi-a văzut tricoul la Noemi Meilman (Zain Design), și-a comandat propria piesă, iar eu am reușit, în sfârșit, să-i dăruiesc tabloul. A urmat o întâlnire în Piața Mare din Sibiu, alături de domnul Eram, unde i-am povestit despre demersurile mele artistice. Văzând încăpățânarea mea de a trăi liber prin artă, m-a propus pentru reportajul de la „România, te iubesc!” - momentul care m-a făcut cunoscut în toată țara.
Legătura noastră a continuat strâns: în pandemie, i-am trimis un tricou special cu „Dragoste pansament”, purtat ulterior într-un interviu TV crucial; am creat apoi tricourile cu panglică roz pentru lupta împotriva cancerului de sân, iar în 2021 am pictat muralul de pe Casa 331 din complexul Oberwood, cu acel „Dragoste” masiv inspirat din cusăturile tradiționale.
Astăzi, în 2026, când Andreea a deschis acest „cămin cultural în formulă modernă” numit a_lu_escana la Porumbacu de Sus, cercul se închide. Și când zic asta, uitați-vă la ultimele 2 poze, dacă nu mă credeți. Cum să dea Facebook la memories fix ziua de 28 când mi-a scris Andreea Ioana acum 9 ani? Asta nu e coincidență ci destin. Deci tricourile mele din proiectul conceptual „Dragoste” nu vin aici ca simplă marfă, ci ca o prelungire a unei prietenii ghidate de artă, curaj, libertate și univers🩹

De astăzi le găsiți și la magazinașul ei. Sau în rețeaua mea de linii verzi, pe DM.

Dragoste inregistrata

înregistrată
Acest tricou roșu pe care îl port nu e doar o piesă vestimentară, e piesa care poartă în țesătură toată istoria mea. e istoria cm s-au țesut îțele devenirii brandului Dragoste.
Totul a început după doi ani de reset mental, între 2007 și 2009, când mi-am dat demisia de la job ca să fac doar artă. În anii ăia m-am căutat în minte, încercând să înțeleg cm să o fac, ce vreau să transmit și unde e răspunsul.
Iar răspunsul a venit într-o seară din 2011. Am realizat brusc că dragostea e secretul. Tot ce căutasem se rezuma la asta.
Aveam în casă un tricou roșu luat încă din 2005, de la un second-hand din Timișoara, de când am fost la StudentFest. Avea o etichetă pe care scria „Caramba”, care avia se mai ținea. În seara aia, când am înțeles secretul, am smuls-o, am luat un marker negru și am scris jos peste lipiciul rămas în locul etichetei de pe tricou: Dragoste.
În 2014, când scrisul meu a fost copiat de un cântărwț cunoscut, am realizat că ce aveam eu acolo era prea valoros ca să-l pierd. Am contactat un avocat să-l înregistreze la OSIM, chiar dacă n-aveam bani și așa, dintr-un cuvânt scris într-o seară cu markerul pe un tricou S.H., „Dragoste” a devenit oficial un brand.
Tricoul de pe mine e tributul adus acelei seri și curajului de a lăsa totul pentru artă. E roșu, exact ca cel din 2005. E serigrafiat manual de mine, însă cu cerneală albă pe bază de apă, dar păstrează vibe-ul brut, curat și sincer.
Aici a început totul. De la o demisie, doi ani de căutări și o seară în care am înțeles secretul.
Îl lansez oficial mâine, la a_lu_escana ❤️

A - I - Dragoste scrisă pe grilaj albastru ca în abecedarul din clasa întâi.
Fix nuanța asta pe care am trasat-o pe pânză⁠, o culoare care parcă îți dă instant o palmă de nostalgie și te aruncă înapoi în timp.

Pe vremea aia, în plin comunism, regulile erau sfinte și liniile din caiet erau gratii. Totul era standard. Dar mie îmi plăcea cerneala mov și nu o găseam deoarece era inaccesibilă. Nuanța aia care nu se găsea în librăriile noastre cenușii. Doar la o fată din clasă am văzut, că avea părinții legături cu Germania.

Tot atunci îmi aduc aminte că mi-ar fi plăcut să scriu numele copiilor în catalog. nu mai știu dacă că am verbalizat asta vreodată. Dar învățătoarea alegea doar fete pentru asta. Se pare încă de atunci se vedea că aveam o apetență pentru caligrafie.

Abia în clasa a VIII-a, tatăl meu a văzut că mă tot învârt în jurul desenului și m-a mutat la liceul de arte. Acolo am ales secția de grafică și, culmea, am început chiar cu studiul caligrafiei, mult înainte să atingem grafica digitală sau alte forme estetice.

Acum când mă uit la tote bag-ul ăsta, pare că scriu ca un copil. L-am făcut o dată graffiti pe peretel unei școli și am auzit replici de genul: „apă asta outea să facă și copilul meu”. Ei văd doar simplitatea brută, fără să știe că în spatele formei ăsteia aparent naive e un exercițiu structural extrem de mult lucrat. sunt ani întregi de studii, de deconstrucție, ca să pot ajunge la forma asta pură.

Pentru mine, să scriu „Dragoste” pe pânză este ca și cm învăț să o scriu pentru prima oară, de fiecare dată, cu aceleași emoții din clasa întâi, punând pe bumbac toată libertatea pe care o căutam când stăteam cuminte în bancă și mă uitam lung la catalogul clasei.

Liniile albastre sunt structura rigidă a acelor ani, șablonul pe care trebuia să merg la dungă în viață. Dar peste ele am lăsat să curgă tușul roșu, ca o corectură la ce e important în viață, ca o revoltă - scris manual, imperfect, asumat, în purul stil început în 2011 când am scris prima dată.

a_lu_escana

I recylced this box for a_lu_escana

La a_lu_escana se combină trecutul cu prezentul. La mine când trecutul se întâlnește cu viitorul, nu rezultă doar modă, ci un portal.
Vă mai aduceți aminte de anul 2013 și de stilul ăla brut, sincer, asumat și complet fără filtre din „Vând Tot”? Ei bine, acea energie s-a întors, dar sub o formă complet nouă.
Vă prezint geanta/plasa “Vând Dragoste” - o extensie directă a tricoului-manifest care a spart toate tiparele pentru mine. Nu este doar un simplu tote bag în care să-ți arunci cheile și telefonul; este un pin, cod de acces vestimentar a celor care simt rețeaua, a celor care înțeleg că designul adevărat are în spate o poveste și o responsabilitate.
Așa cm dulapul meu de haine a trăit ani de zile improvizat din cutii mari de carton reciclate, stivuite , la fel și această geantă refuză risipa. Este un obiect sustenabil, atins de green grid și serigrafiat manual, bucată cu bucată, cu cerneluri pe bază de apă în atelier, pe pat, unde se face dragoste. Fiecare piesă poartă pe ea cuvântul care ne mișcă pe toți: DRAGOSTE.
📍 Lansarea oficială: Duminică, 28 iunie!
Vă aștept cu drag la magazinașul a_lu_escana din Porumbacu de Sus să o vedeți, să puneți mâna pe ea ca în muzee pe tablouri și să o luați cu voi în lume.

ModaSustenabila Dragoste VandTot GreenGrid

Dimensiunea specificată este de 42 cm Lungime și 38 lățime ca să bați Porumbacool în lung și-n lat

Prima mea interacțiune adevărată cu un tote bag a fost la Berlin. Expuneam la primul meu târg de artă și am luat orașul la pas, zi de zi, cu o astfel de plasă pe umăr. Aveam de toate în ea: schițe, speranțe, mărunțișuri și bucăți din mine. Atunci am înțeles utilitatea ei, dar mai ales potențialul.
Pentru mine, o plasă din bumbac organic nu e doar un accesoriu în care îți arunci cheile. Este o pânză curată. Un tablou pictat pe care alegi să îl porți la vedere, în stradă, transformând fiecare plimbare într-o micro-expoziție. 🖼️🎨
Fiecare piesă pe care o vedeți este pictată manual. Asta înseamnă timp, energie și o bucățică de suflet lăsată pe material.
Știu că trăim într-o lume în care poți găsi plase la 8 lei în Pepco. Dar haideți să privim lucrurile asumat: acol