George Negrea
19/05/2026
Mai este mai puțin de o lună până ne revedem la cea de-a X-a ediție a Festivalului „Bujorul de Munte”.
Mă bucur să fac parte din acest eveniment atât ca membru al juriului, cât și printr-un recital pe care îl voi susține în mijlocul naturii.
Ne vedem la jumătatea lunii iunie, într-un loc sălbatic și superb din Masivul Ciucaș, dinspre Vama Buzăului. 🎶🔥
Aici mai multe detalii despre participare: https://fb.me/e/5d2fc3EVK
Ritmuri care te prind și te poartă până în adâncul sufletului… iar sunetul te duce în stări pe care doar muzica le știe crea. 🎶✨
26/01/2026
Am avut bucuria de a sărbători Unirea Principatelor Române prin mai multe evenimente pline de emoție și recunoștință 🇷🇴✨
La primul dintre ele, am fost onorat să fiu invitat special în cadrul spectacolului organizat de Școala de Arte Satu Mare 🎶, dedicat marcării acestui moment istoric de o importanță aparte pentru România. A fost o întâlnire frumoasă între muzică, istorie și suflet românesc ❤️
De asemenea, la Râu Sadului, în județul Sibiu, am avut privilegiul de a cânta în fața unui public numeros, venit la Balul Unirii din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor 🌍. Un eveniment amplu, întins pe durata întregului weekend, în care tradiția, bucuria de a fi împreună și respectul pentru valorile noastre au fost la ele acasă 🎉🤍
Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și care, prin prezența lor, au transformat aceste momente în amintiri de neuitat 🙏✨
Unirea se simte cel mai frumos atunci când este trăită împreună, prin cântec 🎶🇷🇴
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Bulevardul Traian, Nr.20
Satu Mare
440078