USR Roman - Neamt

USR Roman - Neamt

Share

29/06/2026

Astăzi, 28 iunie 2026, comemorăm 85 de ani de la Pogromul de la Iași.
Această zi ne obligă la o profundă reflecție asupra valorilor pe care se clădește societatea noastră: respectul pentru viață, demnitatea umană și toleranța.

În acest moment de bilanț istoric, județul Neamț își exprimă un profund respect pentru una dintre cele mai luminoase figuri ale umanității: Victoria Agarici.
Locuitoare a județului nostru, doamna Agarici a demonstrat în acele zile de coșmar că demnitatea umană poate învinge cruzimea.
Gestul său curajos de a se opune opririi trenurilor morții și de a oferi hrană și apă celor deportați rămâne o lecție de moralitate pentru noi toți.

Comemorarea tragediei din iunie 1941 nu este doar un exercițiu istoric, ci o responsabilitate civică.

În calitate de reprezentant al Guvernului în județul Neamț, consider că este datoria noastră să menținem vie amintirea celor care au pierit, dar și a celor care, precum Victoria Agarici, au ales să salveze vieți riscând totul.
Fie ca exemplul de sacrificiu și umanitate al ei să ne fie călăuză în consolidarea democrației.

Să nu permitem niciodată ca întunericul trecutului să ne umbrească viitorul.

Dumnezeu să odihnească sufletele victimelor în pace și să binecuvânteze memoria celor drepți!

Maria Apostol
Prefectul judeţului Neamţ

27/06/2026

Nicio femeie nu ar trebui să intre singură în sala de naștere dacă își dorește alături o persoană de sprijin.

Săptămâna aceasta, Senatul a făcut un pas înainte pentru ca nașterea să fie trăită cu mai multă demnitate, mai mult respect și mai multă siguranță.

Pentru că astăzi, dreptul unei femei la intimitate și la o persoană de sprijin în timpul travaliului și al nașterii depinde încă prea mult de maternitatea în care ajunge.

Vrem ca aceste drepturi să nu mai depindă de spitalul în care naște.

Inițiativa legislativă depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu și adoptată de Senat oferă două garanții clare în lege:

✅ Respect pentru demnitatea, intimitatea și viața privată pe tot parcursul sarcinii, travaliului, nașterii și până la externare.

✅ Posibilitatea de a avea, la cerere, o persoană aleasă de ea alături în timpul travaliului și al nașterii, cu excepția situațiilor justificate medical sau epidemiologic.

Aceste drepturi există și astăzi în principiu, dar sunt aplicate diferit de la un spital la altul. Prin această lege vrem ca ele să fie respectate peste tot, nu doar acolo unde există deja bune practici.

Urmează dezbaterea și votul în Camera Deputaților.

Want your organization to be the top-listed Government Service in Roman?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Ștefan Cel Mare, 224
Roman
611039