Leonard Achiriloaei
01/07/2026
„Zilele Ștefaniene”la Roman, un eveniment care aduce în prim-plan valorile istoriei, culturii și credinței noastre,au ajuns la cea de-a V-a ediție.
Găzduită de Muzeul de Istorie din Roman, manifestarea este rezultatul implicării constante a părintelui Florin Țuscanu, care, împreună cu partenerii instituționali și numeroși oameni de cultură și credință, a construit un proiect devenit deja o tradiție pentru comunitatea noastră.
Tot împreună,inițiam acum 5 ani acest deosebit proiect pentru care vă sunt recunoscător.
Apreciez efortul tuturor celor care contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului nostru spiritual și cultural și le doresc mult succes în desfășurarea acestei ediții.
26/06/2026
Vreau să mulțumesc colegilor consilieri din Consiliului Local care mi-au acordat încrederea să reprezint Municipiului Roman, în calitate de membru fondator, la înființarea Organizației de Management al Destinației „Ținutul Neamțului”,
asumându-mi responsabilitatea de a promova interesele comunității noastre în cadrul acestei structuri.
Prin această inițiativă, ne propunem să valorificăm mai bine potențialul turistic, să atragem investiții și finanțări europene și să dezvoltăm proiecte care să crească atractivitatea zonei noastre.
Municipiul Roman va avea astfel un rol activ în definirea strategiilor de dezvoltare turistică, în promovarea patrimoniului local și în crearea unor produse turistice integrate, cu beneficii directe pentru economia locală.
17/06/2026
Parcarea de pe strada Dobrogeanu Gherea este una dintre investițiile pe care le derulăm în cartierele din municipiul Roman.Aici lucrările sunt în plină desfășurare!
Ne dorim ca lucrarea să fie finalizată în primele zile din luna iulie, astfel încât cetățenii să beneficieze cât mai curând de condiții mai bune și de un plus de confort.
În ultimii ani, am intervenit și continuăm să intervenim în toate zonele municipiului. Așadar continuam să facem locuri de joacă moderne pentru copii, spații verzi reamenajate, alei,trotuare și zone de relaxare pentru comunitate.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the public figure
Website
Address
Piața Roman Vodă, Nr. 1
Roman
611022