pierdutaprintrecuvinte.blogspot.ro/

O zi…
Azi e ziua mea. Am împlinit 50 de ani. Oh, la la la la la la! Jumătate de secol, Zâmbiţi, vă rog! Ieri, când m-am trezit, am avut un scurt moment de panică, dar mi-am dat seama că era 19 aprilie şi mai aveam încă 49 de ani. Cunosc oameni care atunci când schimbă prefixul se întristează, se schimbă, refuză să îşi spună vârsta. Nu ştiu ce să zic. Eu nu am avut sentimentele acestea nici la 30 nici la 40 de ani. Și nici acum. Je m’en fous!
Scriu acum pentru că aş vrea să mulţumesc tuturor oamenilor dragi din viaţa mea, mama, tata, Alia, Maia, David, prietenilor mei dragi, colegilor mei, vouă oameni minunaţi care mi-aţi trimis mesaje atat de frumoase. Când am avut lansarea cărţii mele, “Gânduri”, minunatele mele prietene, Anda şi Adela, actriţele mele fantastice, au reuşit să redea fragmente din carte aşa cm mi-am dorit mereu să fie percepute de voi. Știţi că atunci când scriu eu chiar vorbesc cu mine, am o anumită intonaţie, şoptesc când vreau să şoptesc, strig când vreau să strig şi aş vrea ca aceste cuvinte pe care le aştern acum, aici, să ajungă la inimile voastre, să vă îmbrăţişeze cu toată căldura, recunoştinţa şi dragostea mea, exact aşa cm simt eu acum.
Mi-am dat seama că viaţa a fost si este atât de bună cu mine, iar eu, cea de azi, sunt rezultatul tuturor experienţelor, realizărilor şi eşecurilor, în acelaşi timp. Sunt rezultatul oamenilor din viaţa mea. Ei m-au făcut un om mai bun, un om care ştie că puterea trebuie să vină dintr-un loc care e puternic ancorat şi de neclintit.
Poza de mai sus reflectă ceea ce simt acum. Un pic de uimire şi curiozitate pentru ce urmează, poate şi un pic de nerăbdare, dar în acelaşi timp, este un instantaneu susprins într-o secundă din viaţa mea. Și voi încheia cu un citat din Nichita Stănescu, eternal preferat, pe care l-a postat prietena mea dragă, Mona:
“Să nu vă scape mirosul de viaţă pe care îl are secunda.”
Cu recunoştinţă şi îmbrăţişări calde,
Mira ✒
P.S. Pst…Să vă spun un secret? 50 e doar un număr. Look at me! Cheers!
Credit imagine: Defoto

OMG…
Umează să citiţi un text care ar putea să vă derajeze… pe mulţi dintre voi. Poate că unii vor spune că dau dovadă de “legit psycho behaviour”. No way! Dar dacă vă recunoaşteţi în vreo categorie, luaţi repede măsuri! OMG! Bro, “swear to God”, nu vreau să creadă lumea că prin postarea asta doresc “moartea feminismului” sau că vreau să fiu un “incel”, dar “I’ve got lore”!
Nu, eu nu vorbesc astfel. Don’t worry! Astfel vorbesc personajele unei super piese de teatru, “Deşteptarea”, cu şi despre adolescenţi. M-am gândit mult ce să scriu, să reuşesc cumva să redau sentimentul pe care l-am avut în timpul piesei. L-aş numi nelinişte. Pe lângă tristeţe. Piesa o urmărește pe Amalia, 16 ani, elevă la un liceu de prestigiu. Amalia se zbate între nevoia de recunoaștere, presiunea performanței și violența ascunsă a internetului. Vestea calificării ei la olimpiada națională de română declanșează nu aplauze, ci o avalanșă online necontrolată, culminând cu o imagine compromițătoare (o poză în care imaginea ei este ataşată unui corp gol, voluptos, din câte înţelegem) care ajunge la colegi și pe paginile de bârfă ale orașului, social media şi aşa mai departe.
Felul în care este spusă povestea Amaliei, mimând online-ul, mediul în care adolescenţii îşi trăiesc vieţile (hai să nu fim ipocriţi şi să admitem că şi noi, adulţii, avem o relaţie “specială” cu online-ul), replicile, cuvintele într-o englezo-română de vis (dragi tineri, să nu vă supăraţi pe mine că am “leak”uit chestiile astea”) reflectă perfect lumea în care ne învârtim, convieţuim într-un echilibru aparent echilibrat dar care se balansează periculos între realitatea realitate şi realitatea virtuală. Piesa aceasta este semnalul de alarmă pentru mai multe categorii de indivizi: şcoala, ruptă de realitate şi ancorată în discursuri sforăitoare, desuete, cu tentă politică (de, politica se face în şcoală); părinţii, depăşiţi de situaţie, habar neavând de vieţile interioare ale propriilor copii, de trăirile acestora, aplecând mereu urechea doar la ce le spun alţii despre propriile odrasle în loc să aibă un dialog onest, chiar dacă trist şi “nasol” de relevant…pentru părinţi.
“Mi-a smuls telefonul din mână. Nu m-a durut nici palma, nici că m-a făcut curvă, ci că mi-a smuls telefonul.”, zice Amalia a doua zi, după ce mama ei află de existenţa pozei respective, o plesneşte şi o alintă cu apelativul de mai sus, fără să se gândească de două ori că fata ei ar putea fi ţinta unei farse creată de un produs al inteligenţei artificiale.
Sunt surprinse reacţiile colegilor, adolescenţi mai mici sau mai mari din acelaşi liceu de prestigiu (şi treaba asta, cu liceele de prestigiu, I mean…Bro!), precum şi reacţiile adulţilor în social media: podcasteri si, bineînţeles, tribul de greţoşi siniştri, “băjeţii” de vârsta mea (peste 40 de ani) care îşi pierd vremea prin diverse grupuri online, dialogând despre cât de “bună” e fata. Doar unul cârâie, “băi, e minoră”, ceilalţi visează doar ce ar putea face…cu fata.
Man, m-a copleşit tristeţea. Pe bune! Mi-am dat seama că aceşti tineri trebuie să penduleze între nişte discursuri completamente diferite, colegi-şcoală-psihologul şcolii-părinţi-prieteni foarte buni-prieteni buni-prieteni mai puţin buni-social media-societate şi nu ştiu cm să împace lumea. Ȋn final, nu mai ştii cm să te comporţi, ce să spui, cm să spui, ce să nu spui, ce să faci, ce să nu faci, în cine să ai încredere, dacă să ai încredere. Pffff!
Tinerii care interpretează rolurile sunt excepţionali. Ȋi voi numi aici pe toţi pentru că merită, pentru că au curaj, pentru că sunt frumoşi, pentru că sunt talentaţi, pentru că…dar ce mă mai justific eu aici? Aşa vreau eu!
Amalia: Anastasia Vicoveanu
Bogdan: Robert Balint/Filip Ionescu
Bianca: Rebeca Rusu
Cristina: Dania Uifaluși
Cosmin: Benjamin Kendi
Alex: Tudor Neagu
şi adulţii mei:
Psiholoaga: Adela Lazăr
Tatăl lui Bogdan: Richard Balint/Sorin Ionescu
Mama Amaliei: Alina
Tatăl Amaliei: Razvan Vicoveanu
Tatăl Biancăi: Alexandru Rusu
So…man, I hope you get my drift!
Brb!
M. ✒
Credit imagine: Defoto

Ai mei...
La un moment dat am scris un fragmenţel numit “Dorul dintre două lumi…” în care îmi doream un inel fermecat. Un inel care să reuşească să înghesuie într-o valiză tot ce iubesc. Poate că iubesc prea mulţi oameni, lucruri şi de aceea nu încap nicăieri. Mi se face dor de ducă dar vreau să şi rămân. Vreau să văd lumea, dar, în acelaşi timp, vreau să petrec tot timpul din lume cu cei pe care îi iubesc. Cei pe care nu pot să îi înghesui în valiză pentru că îi iubesc prea mult. Plec de multe ori dar mă întorc mereu. Mereu aici, în ţara mea. Cu ei, ai mei. Ei… Burebista, Decebal, Ștefan cel Mare, Nicolae Basarab, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Horea, Carol I, Aurel Vlaicu, Cantacuzino, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Luca Caragiale, Regina Maria a României, Constantin Brâncuşi, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Tristan Tzara, Eugène Ionesco, Nicolae Iorga, Corneliu Baba, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Sergiu Celibidache, Herta Müller, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Nadia Comăneci, Mircea Cantor, Emil Cioran, Simona Halep, David Popovici, Gheorghe Hagi, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Ivan Patzaichin, Doina Melinte, Daniela Silivaş, Henri Coandă, Gheorghe Brătianu, Iuliu Maniu, Ilie Năstase, Titu Maiorescu, Victor Babeş, Marin Preda, Dumitru Prunariu, George Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Carol Davila, Ana Aslan, Anghel Saligny, Grigore Moisil, Spiru Haret, Amza Pellea, Marcel Iureş, Ștefan Iordache, MariaTănase, Carmen Galin, Ion Popescu-Gopo, Alina Cojocaru, Adrian Ghenie, Petre Ţuţea, Monica Lovinescu, Ioana Celibidache, Ana Blandiana, Anca Parghel, infinitul românesc… Oamenii obișnuiți. Cei care dau tot ce au mai bun. Cei care tratează pe toată lumea cu respect și demnitate. Cei care încearcă să-i facă pe ceilalți fericiți și împliniți. Cei care iau întotdeauna în considerare întregul și nu doar partea lor. Ei sunt oamenii mei.
La mulţi ani, România!
M. ✒
Imagine: https://www.urban.ro/mircea-cantor-genti-dior/