Royal Rangers Oradea
Temelia taberei noastre: Cuvântul lui Dumnezeu
Dincolo de aventuri, jocuri și activități, au existat momente care vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.
În această tabără, toate grupele au avut un obiectiv comun: să citească împreună tot Noul Testament. Și au reușit! 🙏
A fost extraordinar să auzim, pe malul Crișului, în mijlocul naturii, glasurile acestor copii citind Cuvântul lui Dumnezeu. Totul s-a simțit atât de natural și de firesc, de parcă întreaga creație asculta împreună cu noi.
Aceasta este, de fapt, temelia lucrării Royal Rangers. Ne dorim mai mult decât copii care învață noduri, orientare sau supraviețuire. Ne dorim ca ei să devină ucenici ai lui Isus, să crească în cunoașterea Lui și să Îl urmeze toată viața.
Astfel de momente ne dau speranță, ne întăresc credința și ne oferă puterea de a continua această slujire, având convingerea că Dumnezeu lucrează în inimile acestei generații.
29/04/2026
🟢 Întâlnirea Royal Rangers – 18 aprilie, Fughiu, pe malul Crișului 🟢
Sâmbătă am avut parte de o nouă zi plină de aventură, învățare și lucru în echipă! 🌿🏕️
🦔🐜 Grupele Aricilor și Furnicilor au învățat cm să se echipeze corect pentru o drumeție pe timp de ploaie, au discutat despre primul ajutor în cazul înțepăturilor de insecte și al arsurilor, iar la atelierul biblic au descoperit mai multe despre ucenicul Toma și lecțiile credinței.
🦫 Înaintașii Castorii i-au felicitat în careu pe cei 11 participanți la NMLC, apoi au avut atelier de orientare, unde au calculat azimuturi pentru a găsi destinații. Au ridicat corturi pentru a exersa pregătirea de campare, au continuat studiul biblic despre Toma și au primit patch-uri pentru probele completate individual. Ziua s-a încheiat cu jocuri create chiar de ei, în echipă.
🧭 Cercetașii și exploratorii au exersat noduri și legături (Webleinsteck, nodul în cruce și nodul în opt), pe care le-au folosit apoi pentru construirea unui adăpost tip bivouac. După atelierul biblic despre Toma, ne-am bucurat împreună de un atelier de gătit cu pâine picurată, clisă, brânză, legume și clătite dulci la desert. 😋🔥
O zi plină de bucurie și experiențe care ne apropie unii de alții și de Dumnezeu! 🙏
Click here to claim your Sponsored Listing.
Contact the organization
Website
Address
Strada Măgurei
Oradea