Dr. Dicu Raluca

Cea mai periculoasă credință învățată în copilărie: „Valorez prin ceea ce fac.”

Poate de aceea îți este greu să te oprești.
Poate de aceea simți că trebuie să demonstrezi.

Să muncești mai mult.
Să ajuți mai mult.
Să faci mai mult.

Pentru că undeva, în copilărie, ai învățat că aprecierea vine după rezultat.

După nota bună.
După reușită.
După efort.
După ceea ce oferi celorlalți.

Și atunci apare o întrebare dureroasă:
Dacă nu mai faci nimic, mai ești valoros?

Mulți oameni ajung să își construiască întreaga identitate în jurul performanței.

Iar când nu reușesc, când greșesc sau când au nevoie de odihnă, nu se luptă doar cu situația respectivă.
Se luptă cu sentimentul că nu sunt suficienți.

Vindecarea începe atunci când înțelegi că valoarea ta nu crește cu fiecare realizare și nu scade cu fiecare eșec.
Pentru că nu trebuie să câștigi ceva ce ai avut dintotdeauna.

Trimite această postare unei persoane care uită cât de valoroasă este.

Uneori, în spatele efortului exagerat se ascunde o nevoie emoțională foarte profundă.

Omul poate spune că muncește mai mult pentru o mărire de salariu, pentru o poziție mai bună sau pentru a demonstra că este implicat.

Dar, în profunzime, poate exista și nevoia de a fi văzut.
De a fi acceptat.
De a fi ales de grup.
De a simți că are un loc printre ceilalți.

Așa ajunge omul să facă mai mult decât poate duce.
Să spună „da” când simte că are nevoie de pauză.
Să preia responsabilități care nu îi aparțin.
Să își construiască valoarea prin cât de util este pentru ceilalți.

Pentru că uneori, în spatele dorinței de a fi apreciat profesional, există copilul interior care încă speră să fie acceptat.

Și poate că întrebarea profundă este:
„Muncesc pentru creștere sau muncesc ca să simt că am valoare?”

Lasă un „da” în comentarii dacă ai recunoscut în tine nevoia de a fi văzut prin tot ce faci.