Biserica Inaltarea Domnului Fundeni

Μὴ κλαῖε - Nu plânge.

,,Închide ochii și pășește ușor în interiorul unei povești. Închipuiește-ți că ești în Nain, un orășel aflat la vreo 10 kilometri sud-est de Nazaret. Sub un soare neiertător, ai decis să te alături unei procesiuni funerare. Obrajii tuturor sunt brăzdați de lacrimi, arșiță și nedumerire. În fața ta se află un sicriu flancat de bocitori. Realizezi că moartea se plimbă nestingherită, ca o pisică printre picioarele stăpânilor. Dintr-o dată, sosește un grup de străini, cu un tânăr în frunte. Acesta o privește pe mama rămasă văduvă și de două ori îndurerată, iar ceva pare să se miște înăuntrul Lui. Se apropie de ea, îi șoptește câteva cuvinte la ureche, după care, spre uimirea tuturor, atinge sicriul, ignorând porunca de la Numeri 19:11. Apoi îi spune tânărului să se ridice, iar acesta face ascultare. Întreaga procesiune rămâne cu gura cascată. „Așa ceva n-am văzut de când mama m-a făcut”; „Proroc mare e aceasta”; „Dumnezeu se întoarce la poporul Său”, zic unul după altul.

Tu te retragi sub un smochin, și rămâi îngândurat. Îți dai seama că nu ai crezut niciodată într-un Dumnezeu atât de aproape de inima omului. Privești la Iisus, și înțelegi că El este prezent în toate ale noastre. În hrana noastră, în somnul nostru, în intrări și ieșiri, în râs și-n întristare, în post și-n dezelgare, în metanie, în deznădejde, în toate clipele de revoltă și în moartea noastră. Îți aduci aminte că El ne-a avertizat să nu-i credem pe cei care spun că Mesia este „acolo” sau „dincolo”. El e aici și acum. Caută-l în propria ta inimă, și îl vei vedea pretutindeni.

Minunea pe care a făcut-o cu fiul văduvei, nu este o demonstrație de putere. E tămăduirea unei inimi de văduvă. A unei inimi frânte. Dumnezeu nu este interesat de putere. El ne-a învățat puterea dragostei, nu dragostea de putere. El vrea ca noi să știm că ascultă mereu cu stetoscopul iubirii fiecare bătaie a inimii noastre. Fiecare zbatere de zi cu zi. El a înviat pe fiul văduvei din mila Lui fără de hotare. Dar această milă nu trebuie echivalată cu o slăbiciune sau un pur sentiment de moment. Mila lui Hristos e blândă dar și aprigă. E generozitate infinită, dar e și compasiune învăpăiată. Blândețea i-a spus mamei: „Nu plânge”. Iar compasiunea înflăcărată i-a spus morții: „Nu. Nu astăzi”.

Iisus a pus mai presus mila decât interdiciția Scripturii de a nu atinge morții. El își poartă degajat palma caldă peste leproși, cadavre, vameși, femei sângerânde, samarinence, cananeence, slugi de centurioni. El ne-a eliberat de sub tirania legalismului. De sub lespedea literei fără-de-Duh. Ne-a arătat (dar noi încă n-am înțeles), că El nu a venit să întemeieze o religie, ci să biruiască moartea. Să-i bem Viața din coasta și arterele Sale.

Să nu ne amăgim crezând că mila e ceva banal. Nu. Ea cere răbdare și suferință. Se pare că oamenii plini de compasiune sunt cei mai perdanți dintre toți. Ei susțin lucruri care-n ochii lumii sunt o „lost cause”. Nu de puține ori sunt călcați în picioare. Pentru că, la fel ca Iisus, ei sunt dispuși să sacrifice totul, inclusiv reputația lor, pentru binele altora. Amintiți-vă că Iisus a fost răstignit de oameni care știau Scriptura pe de rost. Care dădeau zeciuală din izmă, mărar și chimen, dar n-au înțeles nimic din milă și credință (cf. Matei 24). Dar cei milostivi nu renunță niciodată. Ei văd întotdeauna în perspectivă, crezând și sperând că Binele are ultimul cuvânt. Martin Luther King spunea: „Cred că adevărul neînarmat și iubirea necondiționată vor avea, în realitate, ultimul cuvânt. De aceea, dreptul, temporar învins, este mai puternic decât răul triumfător.”
Da, Dragostea e ca moartea de tare, și mai mare decât frica. Nimic nu poate sta în calea ei. Ea face din noi un popor al nemuririi, și din inimile noastre un Aliluia etern...“

___________

Preot Ioan Bădiliță

𝙸𝚒𝚜𝚞𝚜𝚎, 𝙿𝚕𝚒𝚗𝚊̆𝚝𝚊𝚝𝚎 ...

,,Iisuse, Plinătate de viaţă şi-nviere,
Belşugul Veşniciei spre care năzuim,
umplut-ai viaţa noastră cu har şi cu putere,
ca moartea şi viaţa din noi să biruim.

În Tine-avem, Iisuse, în orice zi tărie
să smulgem rădăcina păcatului din noi,
să-ntâmpinăm durerea cu imn de bucurie
şi-urcând, să nu ne-ntoarcem privirile napoi.

În Tine-avem curajul, ca-n linişte senină,
să ne-aşteptăm şi moartea, pe ultimul vrăjmaş,
căci Tu ne-ai dat asupră-i învingerea deplină,
nălţându-ne departe de-al spaimelor lăcaş.

Din negrul domn al spaimei, cm o priveam odată,
Tu ai făcut, prin moarte, din moarte, pentru noi,
un sol dorit ce-aduce chemarea aşteptată
spre dulcea noastră Casă şi Viaţă de Apoi.

Iisuse, Viaţa noastră de-aici şi-n veşnicie,
Nădejdea fericită spre care ne-avântăm,
toţi anii mulţumirii, plângând de bucurie,
cu inimi fericite în cale-Ţi semănăm.“

___________________

(Traian Dorz, din volumul Cântarea cântărilor mele)

,,Căci plânsul pocăinței poate
grăbi dumnezeiescul har
ce spală orișice păcate
și îndulcește-orice amar…”

Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare! 🙏🙏