S.O.S Gabriel

Copiii se întorc din vacanță la școală.
Gabriel se întoarce la recuperare.

Alții își reiau lecțiile. Gabriel își reia lupta. Zi de zi, exercițiu cu exercițiu, fără scurtături și fără pauze adevărate. Progresul lui se construiește greu și se pierde ușor.

Pentru Gabriel, începutul de an nu se măsoară în caiete noi, ci în pași mici, muncă și speranță.

TRĂIRILE UNUI … PĂRINTE (DE COPIL) SPECIAL
(pentru că…vulnerabilitate emoțională, conjunctură care impulsionează spre astfel de deschideri altfel…nu ar fi apărut această postare. Mă gândesc însă, că poate ajută cuiva!)
Uneori, părintele care își poartă copilul prin spitale ani la rând, ajunge să trăiască într-o lume paralelă — o lume în care zilele nu se măsoară în minute sau ore, ci în rezultate, diagnosticuri, prognoze dar și în fire de speranță.
În fiecare dimineață își pune pe față un zâmbet liniștit, ca pe o mască devenită armură. Dar dincolo de ea, în adâncul sufletului, e o furtună care nu se oprește niciodată. E dorința de a urla, de a striga către cer toată nedreptatea lumii, toată durerea care i-a intrat în suflet și nu mai pleacă. Dar nu o face. Nu-și permite. Pentru că știe că dacă el se prăbușește, copilul lui rămâne fără sprijin.
Așa că își înghite strigătul. Îl închide undeva adânc, într-un colț al inimii unde nimeni nu-l poate auzi. Acolo unde se strâng toate nopțile nedormite, toate fricile care nu au nume, toate întrebările la care nu există răspuns…
Și merge mai departe … prin coridoare albastre de spital, cu miros de dezinfectant și ecou de pași grăbiți… cu palma strânsă în palma mică a copilului… uneori cu ochii umezi, dar cu vocea caldă – o voce care promite că totul va fi bine, chiar și atunci când el însuși nu știe, omenește, dacă promisiunea aceea are pe ce să se sprijine. Doar pe Domnul Isus, și e de ajuns!
Fiecare operație e o prăpastie peste care trece ca pe o sfoară subțire. Fiecare experiență e un nod în gât și o inimă strânsă, cât un purice. Fiecare zâmbet al copilului e o lumină care îi dă puterea să continue, chiar și atunci când simte că propriile lui puteri s-au sfârșit.
E o luptă tăcută. O luptă pe care nimeni de altfel, nu o vede până la capăt. O luptă în care se rup bucăți din el în fiecare zi, dar și le recuperează când simte degetele mici ale copilului agățându-se de ale lui.
Pentru că, DA, în tot haosul acesta, există o singură constantă: IUBIREA. O iubire atât de puternică încât ar putea muta munții și ar schimba destine. O iubire care îl ține în picioare, chiar și atunci când ar vrea să se prăbușească.
Și astfel, fără aplauze, fără liniște, fără pauze, merge mai departe. Cu frică. Cu curaj. Cu speranță. Cu lacrimi ascunse. Cu inima deschisă… și mai ales cu credința că într-o zi, poate, copilul său nu va mai avea nevoie de spitale — iar el își va putea lăsa, în sfârșit, sufletul să respire.

Corina Maria-Dragomir

La Centrul de Transfuzie Sanguină Deva, stocurile de sânge A2 pozitiv, A2 negativ și O1 negativ sunt critice. 🩸
Pentru unii pacienți, fiecare minut contează, iar pentru alții, fiecare donator înseamnă o nouă șansă la viață.

Câteva minute pentru tine, o viață întreagă pentru altcineva.
E simplu să salvezi vieți — trebuie doar să vrei. ❤️

📍 Centrul de Transfuzie Sanguină Deva
🕗 Program: luni – vineri, între orele 8:00 – 13:00

💞 Donează sânge. Dăruiește speranță. Schimbă destine. 💞