Dobrogea Crafts
28/02/2022
14/11/2021
Cu ocazia aniversării zilei Dobrogei, echipa noastră vă urează la mulți ani!
Bătrân ţinut de ape ocrotit,
De multe seminţii ai fost poftit!
Ne spune Herodot că în vechime
Un împărat persan a dat de tine.
Când grecii corăbieri au poposit,
Oraşe noi la mare ţi-au zidit;
Din liră ţi-au cântat în temple albe,
În amfiteatre purtai straie dalbe.
Romanii şi-au trimis al lor poet
Să-i cânte Mării Negre un duet,
Al Tristelor şi Ponticelor rime,
Melancolia dorului s-anime.
Ai fost şi vatră veche de credinţă,
Ai tăi întâi creştini cu biruinţă
Şi-au dus cu cinste crucea lor de piatră,
Îngenunchiaţi prin vremuri să răzbată.
Ţi-a dat apoi un nume Dobrotiţă,
Ori poate fiica lui cu grea cosiţă
De grâne aurii cu unde line,
Sub briza mării-albastre şi senine.
Iar Mircea cel Bătrân te-a înălţat,
Cetăţi de apărare el ţi-a dat,
Dar vântul Semilunei te-a găsit,
Sub iatagane de spahii te-ai prăbuşit.
Sultanul cel păgân când te-a râvnit,
El paşalâc prin veacuri te-a sortit
Şi dobrogenii astfel s-au plecat,
Dar vatra şi credinţa şi-au păstrat.
Un val prielnic marea a adus,
De patru veacuri jumătate-apus
Când roşiorii-n lupte s-au jertfit
Să-i deie ţării sceptrul regăsit.
Şi regele-a păşit apoi semeţ,
Călare-n fruntea oştii, îndrăzneţ,
Ca Dobrogea, ţinut scăldat de apă,
La pieptul României să încapă.
În evul tău cel nou ce-a început,
Tărâm prea blând de ape şi de lut,
Cusut ai fost c-un pod de ţara-mamă
Spre-a scrie o istorie de seamă.
Ca azi să ne-nchinăm la chipuri care,
Preacunoscute şi nepieritoare
Ţi-au desenat destinul potrivit,
Bătrân ţinut de ape ocrotit!
- Dobrogei la zi aniversară de Gigi Stanciu
25/07/2021
Geantă romană de tip commachio, realizată din piele de vită tăbăcită vegetal.
Daca v-au placut obiectele realizate de noi, va rugam sa ne ajutati cu un Like si un Share, este gratuit iar pentru noi inseamna mult.
Va multumim.
Roman comacchio bag, made of vegetable tanned cow leather.
If you liked the objects made by us, please help us with a Like and a Share, it's free and for us it means a lot.
Thank you.
01/03/2020
În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că va aduce belșug în casele oamenilor.
Originile mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar tradiția este prezentă atât la români cât și la bulgari și se consideră ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizarii.
Vă invităm să trăiți bucuriile pe care le simțeau strămoșii în această perioadă aruncând o privire asupra amuletelor create de echipa Dobrogea Crafts.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Constanta