sia.s.rainbow
24/11/2024
Cea de-a doua ședință se anunță foarte interesantă, să ști să vorbești despre tine, să ști ce calități ai, și să ști să îți folosești resursele proprii este un mare plus în dezvoltarea inteligenței emoționale.
Hai să îi învățăm pe copii să vorbească liber despre ei și să se cunoască!
20/11/2024
🎈Prima întâlnire din cadrul atelierului de dezvoltare personală pentru copii 6-8 ani, a fost cu multe emoții din partea copiilor, fiind un grup nou și întâlnindu-se pentru prima oară în această formulă, dar se pare că joacă și distracția ne unește pe toți.
❤️Ne-am distrat, am dansat, ne-am cunoscut și ne-am umplut borcanele numai cu lucuri bune despre noi.
📌Obiectivul principal al primei întâlniri a fost construirea unei relații terapeutice prin câștigarea încrederii și dezvoltarea interesului pentru cunoașterea celorlalți.
🥰Discuțiile libere ne-au acaparat pe toți reușind să ne ascultăm și să ne cunoaștem.
‼️Ziua de joi îi așteaptă pe cei mici cu prima întâlnire și cu multe surprize!
Joi 21.11.2024 atelier de dezvoltare personală ăla pentru copii 4-6 ani!
19/11/2024
02/02/2024
❗️De când sunt mică,pentru mine, vizitele la medicul stomatolog au fost întâmpinate cu anxietate.
🤞🏼Mi-am dorit foarte mult ca al meu copil să nu simtă același lucru atunci când pășește în cabinetul stomatologului,așa ca am făcut cam tot ce îmi stă în putere,și în primul rând am lucrat cu mine.
🥳Cum sunt vizitele noastre la cabinet??!!Foarteeeee așteptate 😂!
🫶A avut o primă impresie minunată și pentru asta îi mulțumim doamne dr. .
Acum vizitele au devenit un motiv de bucurie pentru al meu copil,explorează,pune întrebări, e nerăbdătoare,stă relaxată și câte o oră pe scaun așteptând să se termine procedura și ce credeți, normal ca vrea să se facă stomatolog😂😂 pe lângă alte 4 profesii 😂😂!
🦷E a patra vizită pe care o avem la la doamna dr. Andra Toma,de care a mea fetiță este complet fascinată.
❤️E tot ce mi-am dorit în ceea ce privește vizitele la stomatolog, copilul să le aștepte cu drag.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the school
Telephone
Address
Constanta