EducoSens

Unul dintre rolurile esențiale pe care le trăim este acela de părinte. Din păcate, nu ne învață nimeni să fim părinți și prindem pe parcurs, din greșeli, pe pielea copiilor noștri.

Tendințele moderne în parenting sunt axate pe învinovățirea părinților și își trag seva din ideile așa zis progresiste, în curs de verificare. Se trece de la mentalitatea "cheia la g*t" la "facem parcare în curtea școlii", de la "bătaia e ruptă din Rai" la o laxitate exagerată, ambele extreme fiind suferinde la capitolele libertate reală și grijă pentru dezvoltare.

Talibani ai soluțiilor extreme, uităm de faptul că un părinte evoluează împreună cu copilul său, iar abordările sunt atât de nuanțate pe măsură ce copiii cresc, încât părintele însuși se simte altul la vârsta de 14 ani a copilului față de cm era la 2 anișori.

Tentația "încremenirii în proiect" este atât de mare, încât rețetele ne sunt servite cu nonșalanță la c**t de Facebook, iar noi ne simțim mai buni sau, din contră, vinovați, în timp ce copiii cresc și încearcă să își extragă pentru propriile nevoi de evoluție, seva, din resursele la care au acces în familie și în societate.

Totuși, cine ne învață să fim părinți?