Fox Therapy

Ultima zi din an nu cere concluzii grăbite sau promisiuni mari.

Este mai degrabă un spațiu de respirație, o pauză între finalul anului 2025 și începutul anului 2026. Un timp în care poți privi cu blândețe la ce ai trăit anul acesta, ce anume te-a încărcat, ce anume te-a făcut să continui chiar și atunci când ți-a fost greu, ce dorești să iei cu tine mai departe, pentru ce ești recunoscător/recunoscătoare.

Indiferent cm alegi să petreci această ultimă zi din an (la o petrecere, cu prietenii sau familia, la o cabană sau chiar singur), te încurajez să îți aloci un pic de timp de reflexie asupra acestor 365 de zile.

Intrarea într-un an nou nu înseamnă să te schimbi, ci să te asculți mai atent. Să încerci fii mai conștient/ă de emoțiile tale, de ce simți în anumite situații care nu-s tocmai confortabile, să fii mai introspectiv/ă, să îți dai voie să spui "NU" când simți asta, să fii mai blând/ă cu tine, să ai mai multă încredere în tine și să accepți că uneori atât ai putut face în acele momente...

Să recunoști unde ești acum și să îți oferi aceeași compasiune pe care ai oferi-o cuiva drag!

Am pregătit câteva întrebări de reflecție pentru acest moment de tranziție. Dacă simți că te-ar ajuta, lasă-mi un mesaj și ți le voi trimite în privat.

Îți doresc un an cu sănătate și mai multă compasiune de sine!

Atunci când suntem supărați, plini de furie din varii motive și ne certăm cu cei dragi, cuvintele pe care le rostim, le adresăm, jignirile, pot afecta viața celorlați.

„Astăzi, 10 septembrie, marcăm Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderii. Această zi a fost instituită în 2003, de către Asociația Internațională pentru Prevenirea Sinuciderii și Organizația Mondială a Sănătății, cu un mesaj esențial: sinuciderea poate fi prevenită.

Și totuși… în fiecare an, peste 700.000 de oameni își pierd viața prin suicid. Este a patra cauză de deces la nivel global în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani. În spatele acestor cifre se află vieți, familii, comunități întregi.

Ceea ce face prevenirea atât de importantă este faptul că, de multe ori, cei care suferă… nu vorbesc despre asta.
Din rușine. Din frică. Din stigmatizare. De aceea… schimbarea narațiunii este cheia.
Și acum întrebarea firească: Ce putem face fiecare dintre noi?

Să fim atenți la semnalele de alarmă: retragere socială, schimbări bruște de comportament, expresii de disperare, pierderea interesului pentru lucruri care înainte contau. Să îndrăznim să punem întrebări directe, chiar dacă ne este teamă. „Te gândești că viața nu merită trăită?” - o astfel de întrebare poate deschide o ușă spre ajutor.
Să fim dispuși să ascultăm cu empatie.

Fără judecată. Fără a minimaliza durerea. Foarte important, să îndrumăm spre ajutor specializat: psihoterapie, linii de suport, medicul de familie sau serviciile de urgență atunci când e nevoie.

Un simplu mesaj - „Sunt aici pentru tine” - poate face diferența dintre cineva care se simte singur… și cineva care simte că mai are un motiv să rămână.

Astăzi, mai mult ca oricând, vă invit să reflectați la acest lucru: Fiecare dintre noi poate fi o punte între disperare și speranță.

Împreună, putem preveni!