PS.CJ
10/06/2026
Pe 9 și 10 mai, la București, a avut loc contra-conferința pentru pace și securitate umană “Din Palestina la Marea Neagră”.
Primul panel, „De la genocid la justiție: o viziune globală pentru pace”, i-a reunit pe Maren Mantovani (Comitetul Național Palestinian al Mișcării BDS), Clare Daly și Mick Wallace (foști europarlamentari și parlamentari din Irlanda) și pe Shir Hever (cercetător economic independent în cadrul Alianței pentru Justiție între Israelieni și Palestinieni). Panelul i-a angajat pe cei patru vorbitori într-o discuție amplă pe seama complicității UE la genocidul din Gaza, a Palestinei ca un caz de laborator pentru ambițiile imperiale și în jurul oportunităților pentru mișcări de solidaritate.
Maren Mantovani a subliniat că ceea ce se întâmplă în Palestina este un model pentru cm va arăta lumea dacă nu oprim genocidul. Modelul devine globalizat, așa cm se vede nu doar în Palestina, ci și în agresiunile imperialiste asupra Venezuelei, Cubei sau Iranului. Este modelul unei lumi în care principiul „cel mai puternic face dreptatea”, iar dreptul internațional este demontat. Mișcarea pentru Boicot, Dezinvestire și Sancțiuni (BDS) contribuie la eliminarea complicității și a impunității și solicită responsabilitate. Solidaritatea nu mai este doar simbolică, ci este un instrument pentru schimbarea politicilor, de la nivel local la nivel global. În mod similar, compania israeliană de armamament Elbit Systems este un element cheie în economia Israelului și, prin urmare, campania împotriva acesteia este esențială.
👉👉👉 Află ce au transmis Clare Daly, Mick Wallace și Shir Hever din articolul nostru de Substack (link în comentarii) sau vizionează/ ascultă înregistrarea pe canalul de YouTube (link în comentarii).
09/06/2026
Anul acesta, Eurovision a pierdut 35 de milioane de urmăritori ca urmare a boicotului fată de permiterea participării Israelului. Aceasta este realitatea pe care Uniunea Europeană a Radiodifuzorilor o ignoră cu bună știință, și anume că izolarea Israelului în fostele sale bastioane culturale este tot mai evidentă.
Dacă fanii Eurovision vor să salveze concursul de la a fi un teritoriu ocupat de Israel, nu au altă opțiune decât să mențină și să extindă boicotul, până când organizatorii vor interzice în cele din urmă Israelul din cauza genocidului din Gaza și a regimului de apartheid asupra palestinienilor.
Spiritul palestinian nu va fi înfrânt.
04/06/2026
Într-o declarație puternică de solidaritate, sindicatele docherilor din porturile din Europa și Marea Mediterană au lansat un apel la acțiune împotriva genocidului continuu comis de Israel în Gaza și a militarizării rutelor globale de transport maritim.
Declarația comună, semnată la a treia Întâlnire Internațională a Sindicatelor Docherilor de la Istanbul, pe 18 mai, transmite un mesaj fără echivoc: lucrătorii nu vor deveni complici la masacrul comis de Israel asupra palestinienilor.
Așa cm a demonstrat greva istorică din 6 februarie ce a avut loc în 20 de porturi din 7 țări, docherii pot perturba lanțul de aprovizionare cu arme care alimentează genocidul.
Docherii și-au identificat porturile ca fiind „în prima linie” și au subliniat modul în care lucrătorii sunt o verigă în lanțul războiului. „Vor ca infrastructurile construite cu sudoarea noastră, a muncitorilor, să devină baze pentru intervenții, blocade, genocide și atacuri împotriva popoarelor.”
De asemenea, docherii au făcut un apel la “niciun sprijin, nicio facilitare și nicio participare la războiul SUA-Israel împotriva Iranului, Libanului sau la orice alte intervenții imperialiste” și și-au exprimat sprijinul deplin pentru popoarele din Cuba, Venezuela și Sudan.
Mișcarea BDS salută muncitorii portuari și sindicatele de pretutindeni care refuză complicitatea la crimele atroce ale Israelului. Facem apel la lucrătorii de pretutindeni să intensifice presiunea BDS.
Încetarea complicității la crime de război, crime împotriva umanității și genocid, așa cm cere consensul palestinian reprezentat de mișcarea BDS, nu este o chestiune de opinie. Este o obligație legală, mai ales de la deciziile cu autoritate luate de Curtea Internațională de Justiție în 2024.
Presiunea oamenilor din întreaga lume funcționează. Acțiunile BDS ale docherilor și activiștilor escaladează. Să menținem presiunea și să .
Declarația și apelul la o zi de luptă internațională a docherilor în luna octombrie sunt semnate de următoarele sindicate:
CGT Porturi și Docuri - Franța
USB - Italia
Enedep - Grecia
LAB - Țara Bascilor (Euskadi)
Liman-Is - Turcia
ODT - Maroc
02/06/2026
Ministerul Apărării din Israel (IMOD) anunță că recordul istoric al exporturilor de apărare ale Israelului a fost doborât pentru al cincilea an consecutiv, ajungând la 19,2 miliarde de dolari în 2025 — o creștere de aproape 30% față de anul precedent.
Armele testate pe palestinieni sunt astăzi tot mai căutate pe piața globală.
36% din contracte au fost cu state sau companii europene.
Aceste afaceri nu doar că îmbogățesc companiile care au alimentat genocidul, ci contribuie și la menținerea impunității politice a Israelului. Prin relațiile militare pe care le întreține cu state precum Germania, România și alte țări ale Uniunii Europene, principala piață de desfacere pentru industria israeliană de armament, Israelul își consolidează sprijinul diplomatic, economic și militar.
Solidaritatea cu Palestina trebuie să înceapă prin contestarea cooperării militare cu un stat anchetat pentru genocid, fie că vorbim despre guverne, fie despre companii europene private din industria de armament.
Palestinienii nu au nevoie de mila noastră. Au nevoie să oprim aparatul militar, industrial și economic care face posibil genocidul. Orice altceva este prea puțin.
Bineveniți la expoziții precum Black Sea Defense and Aerospace din București, criminalii de război israelieni devin tot mai indezirabili în Vest.
Conform Ministerului Apărării din Israel, guvernul francez tocmai a informat Ministerul Apărării cu privire la decizia sa de a interzice participarea oficială a Israelului la expoziția de apărare EUROSATORY, programată să aibă loc la Paris, mai târziu în această lună.
Drept urmare, Israel nu va putea participa la expoziție și nici nu va putea organiza un pavilion național.
31/05/2026
𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗦𝗔𝗙𝗘 𝗶̂𝗻 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶𝗮:
𝗖𝘂𝗺 𝗴𝗮𝗿𝗮𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗨𝗘 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗶𝘁𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗮𝗻𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘂 𝗶̂𝗻𝗮𝗿𝗺𝗮𝘁 𝗴𝗲𝗻𝗼𝗰𝗶𝗱𝘂𝗹 𝗱𝗶𝗻 𝗚𝗮𝘇𝗮
Promovat drept o șansă istorică pentru relansarea industriei militare românești, programul Security Action For Europe (SAFE) se dovedește a fi o perdea de fum care riscă să transforme România mai degrabă într-un intermediar financiar pentru marile companii de armament occidentale. Statul român se va împrumuta masiv nu pentru dezvoltarea unei autonomii industriale reale, ci pentru a alimenta profiturile acelorași giganți militari.
Împrumutul nu va aduce mai multă siguranță sau bunăstare românilor deja afectați de criza costurilor vieții și de proasta administrare a resurselor publice. În timp ce pentru spitale, școli sau infrastructură publică ni se prezintă constant că nu există buget sau finanțare, miliarde de euro pot fi mobilizate rapid pentru contracte militare negociate netransparent și fără dezbatere publică reală, în ciuda faptului că împrumutul va fi plătit din buzunarele cetățenilor, de-a lungul a cel puțin 30 de ani.
Mai mult, contractele de înarmare vor crește complicitatea României la războaiele alimentate de companiile de armament occidentale în Gaza, Liban sau Iran.
Faptul că accesul acestor companii la programul SAFE nu este condiționat de respectarea drepturilor omului și a dreptului internațional arată încă o dată ipocrizia retoricii UE față protejarea vieții umane.
Care sunt contractele cu legături genocidare?
𝗦𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺 𝗠𝗶𝗻𝗶 𝗨𝗔𝗦 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗮 𝗜 – 𝟯𝟬.𝟳𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗘𝗨𝗥 - 𝗤𝘂𝗮𝗻𝘁𝘂𝗺 𝗦𝘆𝘀𝘁𝗲𝗺𝘀 (𝗚𝗘𝗥𝗠𝗔𝗡𝗜𝗔)
Contractul de peste 30 de milioane de euro ridică întrebări serioase despre lanțurile de complicitate industrială din spatele acestor tehnologii.
Deși furnizorul este o companie germană, dronele sale utilizează tehnologii israeliene NextVision, inclusiv sisteme electro-optice și infraroșu folosite pentru supraveghere, identificare și țintire.
NextVision a furnizat peste 1.000 de camere și codificatoare video către Elbit Systems. Aceste camere sunt instalate pe mini-dronelele Thor și SkyLark LEX, ambele folosite în Gaza împotriva civililor. Armata israeliană a folosit pe scară largă quadcoptere ucigașe, precum Thor, în campania genocidară asupra Gazei, inclusiv pentru a viza civili, din care mare parte copii.
În 2025, NextVision a fost exclusă de KLP - cel mai mare fond de pensii din Norvegia - din portofoliul său de investiții, pentru încălcarea gravă a drepturilor omului ca urmare a colaborărilor sale cu companii israeliene precum Elbit Systems, companie profund implicată în aparatul militar israelian. Conform analizei KLP:
„(…) vânzările companiei de componente critice către producători de armament care aprovizionează un stat supus măsurilor provizorii dispuse de CIJ, propriile rapoarte ale companiei privind creșterea vânzărilor după izbucnirea războiului, lipsa sa de transparență (...) și existența de încălcări documentate ale normelor constituie un risc ca NextVision să contribuie la încălcarea principiilor dreptului umanitar și, prin urmare, a liniilor directoare de investiții ale KLP.”
Cinismul companiei NextVision este rezumat chiar de declarația co-fondatorului și președintelui său, Chen Golan: „Războaiele ne ajută să vindem mai multe camere.” Așadar, în spatele discursului despre „securitate” stă o realitate mult mai simplă: pentru aceste companii, războiul este o oportunitate de piață.
𝗠𝗮𝘀̦𝗶𝗻𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗽𝘁𝗮̆ 𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗮𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗲𝗶, 𝗽𝗲 𝘀̦𝗲𝗻𝗶𝗹𝗲 – 𝟯.𝟯𝟯𝟳.𝟬𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗘𝗨𝗥 – 𝗥𝗵𝗲𝗶𝗻𝗺𝗲𝘁𝗮𝗹𝗹 (𝗚𝗘𝗥𝗠𝗔𝗡𝗜𝗔)
Modelul KF-41 Lynx propus României vine cu turela Lance 2.0 cu tun de calibru 30 mm MK30-2/ABM și cu lansator de rachete antitanc Spike LR2, rachete produse în cooperare cu compania israeliană Rafael Advance Defense Systems.
Rafael este unul dintre pilonii industriei militare israeliene, furnizând rachete, sisteme de apărare și tehnologii de luptă folosite de armata israeliană.
Utilizarea acestor rachete în Gaza a generat acțiuni la nivel internațional, printre care anularea de către Spania, în 2025, a unui contract de achiziție în valoare de 285 de milioane de euro pentru rachetele Spike LR2.
În timpul atacului Israelului împotriva Fâșiei Gaza, Rheinmetall a fost, de asemenea, menționată în relatări privind un posibil transfer german către Israel de 10.000 de proiectile de tanc de 120 mm.
Rheinmetall acționează ca o poartă de intrare pentru extinderea producătorilor israelieni de armament în Europa, contribuind la promovarea și producerea rachetelor Spike ale Rafael prin EuroSpike, la integrarea dronelor Heron ale IAI în uzul militar european și la includerea sistemelor de armament israeliene în rețelele europene de achiziții, mentenanță și producție.
𝗣𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗮𝘂𝘁𝗼 𝗺𝘂𝗹𝘁𝗶𝗳𝘂𝗻𝗰𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 - 𝟯𝟰𝟰.𝟰𝟬𝟬.𝟬𝟬 𝗘𝗨𝗥 - 𝗜𝗩𝗘𝗖𝗢 𝗗𝗘𝗙𝗘𝗡𝗖𝗘 𝗩𝗘𝗛𝗜𝗖𝗟𝗘𝗦 (𝗜𝗧𝗔𝗟𝗜𝗔)
Contractul pentru achiziția a 1.115 platforme de transport IVECO este parte a unei rețele mai largi de militarizare și dependență față de marii producători europeni de armament cu legături în Israel.
Furnizorul contractual este IDV Defence Vehicles România S.R.L., dar compania-mamă, Iveco Defence Vehicles, a fost preluată de Leonardo, unul dintre principalii actori ai industriei militare europene. Compania Leonardo a fost menționată în raportul ONU privind complicitatea corporativă la încălcările comise împotriva palestinienilor întocmit de Francesca Albanese, pentru producerea de sisteme militare utilizate de marina israeliană, inclusiv tunurile OTO Melara instalate pe navele Sa’ar, implicate în blocada asupra Fâșiei Gaza.
În plus, subsidiara Leonardo DRS Sustainment Systems a primit în decembrie 2023, în timpul atacurilor asupra Gazei, un contract de 15,4 milioane de dolari pentru furnizarea de trailere militare grele către armata israeliană, contract finanțat prin programul american Foreign Military Sales.
În octombrie 2025, un grup de muncitori ai unității de producție Leonardo din Grottaglie, în sudul Italiei, a publicat o petiție prin care cerea companiei și filialelor sale să oprească toate livrările militare către Israel. Petiția solicita încetarea tuturor acordurilor comerciale și relațiilor de investiții cu instituții, start-up-uri, universități și organizații de cercetare israeliene implicate în operațiuni militare împotriva populației palestiniene.
𝗦𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗺𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁 𝗜𝗻𝗱𝗶𝘃𝗶𝗱𝘂𝗮𝗹 (𝗦𝗔𝗜) - 𝟴𝟭𝟲.𝟲𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗘𝗨𝗥 – 𝗦𝗜𝗚 𝗦𝗔𝗨𝗘𝗥 (𝗦𝗨𝗔)
SIG Sauer își menține o prezență operațională directă și în extindere în Israel, desfășurând activități prin entitatea sa locală, SIG SAUER Israel Ltd. Producătorul are rădăcini puternice în această țară, în special prin CEO-ul Ron Cohen, veteran al armatei israeliene și care a contribuit la transformarea SIG Sauer într-un furnizor militar global major.
Forțele armate israeliene au integrat arme SIG Sauer în unități de infanterie și operațiuni speciale. SIG Sauer colaborează cu Israel Aerospace Industries(IAI) pentru platforme autonome înarmate, precum drona Fire Storm 250, echipată cu sistem de armă controlat de la distanță și mitraliera M250.
În 2023 SIG Sauer a cumpărat compania israeliană General Robotics specializată în stații de armă telecomandate, robotică tactică și sisteme inteligente de control al focului.
Aceste tehnologii combină supravegherea, țintirea și atacul, domenii dezvoltate și testate de industria militară israeliană în contextul ocupației și al atacurilor asupra palestinienilor, inclusiv în Gaza.
𝗦𝘁𝗮𝗻𝗱𝗮𝗿𝗱𝗲 𝗱𝘂𝗯𝗹𝗲
Cazurile Rheinmetall și Leonardo arată un dublu standard clar: ambele companii au luat măsuri pentru a-și limita sau suspenda activitățile legate de Rusia după invazia Ucrainei, dar nu au aplicat aceeași logică în raport cu Israelul.
Rheinmetall a anunțat încă din primăvara lui 2022 că își va opri
afacerile cu Rusia. Leonardo, la rândul său, a suspendat proiectele comune cu firme rusești precum Russian Helicopters, Rosneft și joint venture-ul HeliVert, după ce sancțiunile europene au vizat actori din industria militară rusă.
În schimb, colaborările cu industria israeliană de armament nu au fost tratate cu aceeași urgență politică sau morală.
𝗖𝗼𝗻𝗰𝗹𝘂𝘇𝗶𝗶
Aceste investiții nu doar că îndatorează generațiile viitoare, dar consolidează integrarea României într-un sistem militar-industrial global în care profitul și logica escaladării prevalează transparenței, controlului democratic și protecției vieții civile - același sistem care duce un război perpetuu împotriva majorității globale, în Palestina, Liban, Iran, Venezuela sau Cuba.
Deși promovat drept o oportunitate pentru revitalizarea industriei locale, vedem cm programul de împrumut SAFE este încă o ocazie de extragere a valorii din România, prin care profiturile acestor giganți, precum Rheinmetall sau Leonardo, sunt subvenționate de munca și taxele românilor.
Trebuie să refuzăm această logică a războiului, a escaladării și a complicității. Cel mai puternic omagiu adus zecilor de mii de palestinieni uciși în Gaza e să ne opunem acestui sistem care produce moarte și suferință. Acesta poate începe prin impunerea unui embargou militar asupra Israelului și prin interzicerea oricărui comerț cu companiile care au profitat de pe urma și au alimentat genocidul.
30/05/2026
Al 4-lea panel al contra-conferinței este acum online.
Panelul examinează rolul jurnalismului în promovarea justiției și dificultățile cu care s-au confruntat jurnaliștii în expunerea complicății propriilor guverne în genocidul din Gaza.
From Palestine to the Black Sea | Panel - The Role of Journalism in Advancing Justice Rigorous reporting has often exposed the political, financial, and corporate infrastructures that sustain war and repression. From uncovering arms supply cha...
28/05/2026
Al 3-lea panel al contra-conferinței „Din Palestina la Marea Neagră” este acum online pe canalul nostru de Youtube.
Paneul examinează modurile în care securitatea poate fi regândită în afara paradigmei militariste, către o securitate umană care centrează nevoile de bază al cetățenilor și diplomația dintre state, având în vedere și dezvoltarea inegală dintre centru și periferie și rolul plin de contradicții pe care îl are Europa de Est în sistemul global.
From Palestine to the Black Sea | Panel 3 - Alternative Visions for Peace and Human Security Too often, public discourse and policy frame security primarily in terms of deterrence, armament, and force projection, marginalising the social, economic, a...
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Cluj-Napoca