Marco Polo CEE
22/05/2026
The Journey Within | Decalogul descoperirii de sine
Uneori, cele mai importante conversații din leadership nu sunt despre echipe.
Sunt despre relația pe care o avem cu noi înșine.
În acest program, am explorat alături de Team Leaders teme precum autocunoașterea, motivația, dezvoltarea personală și felul în care ne construim propriile mecanisme de creștere și echilibru.
Am explorat, într-un cadru practic și reflexiv:
– Fereastra Johari;
– structura psihologică a eu-lui;
– analiza personală SWOT;
– încrederea în sine și mecanismele ei de dezvoltare;
– NLP și setarea obiectivelor.
Obiectivul nu a fost doar acumularea de informație.
Ci înțelegerea propriilor tipare și construirea unor repere mai clare pentru succes profesional și personal.
Feedbackul din sală a spus simplu:
„Nu am simțit cm au trecut cele două zile.”
Pentru noi, acesta este unul dintre cele mai bune semne că învățarea a devenit experiență reală.
📩 Dacă vrei să construim un astfel de parcurs pentru liderii din organizația ta, scrie-ne.
07/05/2026
Între 27–29 mai, la SMART HR 13, aducem în prim-plan subiecte care merg dincolo de trenduri și ajung în practică.
Unul dintre ele este despre: Neuroleadership și este susținut de Alin Comșa.
Cu peste 25 de ani de experiență în management și mii de ore de lucru cu oameni, Alin vorbește despre ceva esențial, dar adesea ignorat: cm influențează procesele mentale deciziile, relațiile și stilul de leadership.
Pentru că, în final, diferența nu este în ce știm. Ci în cm gândim și cm acționăm, sub presiune.
👉 Ne vedem la conferință:
https://smart-hr.ro/
28/04/2026
Consultative Selling înseamnă o schimbare reală de abordare:
de la vânzarea tranzacțională → la vânzarea centrată pe client și rezultate.
Nu mai vinzi un produs.
Construiești soluții relevante pentru nevoi reale.
🔹 Fundamentele procesului sunt:
• identificarea nevoilor,
• construirea ofertei,
• gestionarea obiecțiilor,
• închiderea vânzării.
Totul cu focus pe aplicabilitate, pentru impact real în activitatea de zi cu zi.
Tu cât de des vinzi… și cât de des consulți?
Scrie-ne în comentarii sau în privat dacă vrei să aprofundezi această abordare cu echipa ta.👇
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Piata Amzei 5
Bucharest
030167