Psiholog Andra Ghinea

Anxietatea, clasorul de frici

Anxietatea este o sumă de frici adunate de-a lungul vieții. Imaginați-vă că ați început de mici copii să colecționați mai multe tipuri de frici într-un clasor. Asemenea clasorului de timbre sau ierbarului pentru ora de botanică. Doar că acest clasor nu există fizic, ci este imprimat în minte. Clasorul a venit din fabrică (genetic) cu câteva piese bine lipite pe primele file: frica de înălțime, frica de șerpi sau alte animale periculoase, de întuneric, etc. Apoi vin părinții și educatorii și completează colecția de frici cu mesaje de tipul “ai grijă la…”. Fără dubiu, unele mesaje sunt necesare, de exemplu asigurarea la trecerea de pietoni sau alte situații în care copilul trebuie să învețe să fie atent pentru a se proteja.

Din păcate, ei lipesc și multe piese inutile: ai grijă să nu te lovești, să nu greșești, ce vorbești cu oamenii, să nu te faci de rușine, să nu te îmbolnăvești, să nu-l superi pe profesor, la câini, să nu fii păcălit, să nu vorbești prostii, cu cine te împrietenești, să nu te pierzi, să nu vorbești neîntrebat, să nu plângi de față cu alții, etc. Toate cu bune intenții, cu siguranță, dar cu efecte dăunătoare pentru evoluția copilului – el învață că lumea este un loc nesigur și că există pericole de multe feluri la tot pasul, pericole de care el trebuie să ia seama și să se ferească. Și ia cu el mai departe acest clasor de frici, adăugand și el piese noi, piese care își merită locul acolo. Colecționarul de frici se numește anxios.

Anxietatea înseamnă îngrijorare și neliniște continuă – neliniște în prezent cu proiecție pe viitor, căci pe anxios îl sperie incertitudinea! Și atunci încearcă să aibă control asupra posibilelor situații care se pot întâmpla. Însă, preocupându-se să capete control asupra viitorului, pierde controlul asupra neliniștii din mintea sa. Căci, are el oare vreo șansă să controleze cu adevărat ceva ce înca nu există (viitorul)?

Neliniștea apare sub forma unor gânduri negative care devin adesea catastrofice cu privire la viitor. Gândirea de acest tip sună astfel “se poate întâmpla ceva rău”, iar temele în jurul cărora gravitează sunt
preocupările familiare (accidente), financiare (ruinare), profesionale (şomaj), sănătatea (boala). Și alege să evite și să se asigure. Chiar și așa nu poate evita și nu se poate proteja de toate evenimentele care apar, iar neliniștea se amplifică până îl epuizează și începe să aibă dureri în corp, să nu mai reușească să doarmă, să aibă fobii, să simtă anxietate care poate ajunge până la panică sau chiar depresie.

Zarul aruncat

Știu că are multe fațete-validare, apreciere, înțelegere, atenție, apropiere, laudă, recunoaștere, empatie, băgare în seamă, însă se poate reduce la una singură: iubire. Nevoia de a fi iubit! Restul sunt variațiuni pe aceeași temă. În final, acțiunile noastre tind către a o căpăta.
Până și drumul către putere ascunde aceeași nevoie, însă e ocolit, te ocolești chiar pe tine însuți pentru a-i controla pe ceilalți de la care aștepți iubire. Depresia este pedeapsa de a nu mai primi iubire, de a nu mai fi demn de ea, dependența un înlocuitor temporar, perfecționismul pe de o parte și histrionismul, pe de alta, o căutare febrilă a iubirii!

Photo credit: Cori Anton

Rutina - un culcuș cald

Rutina este un fidel tovarăș de drum. Este familiarul de care avem nevoie pentru că ne dă stabilitate, repere. Mergem pe același drum la serviciu, facem cumpărăturile la același supermarket, frecventăm aceleași evenimente și localuri, comunicăm cu aceiași oameni, avem cam aceleași activități și tipuri de vacanțe. Astfel, rutina începe să semene tot mai mult cu o cutie în care ne facem culcuș, ce-i drept un culcuș sigur, cald, ferit de imprevizibil și haos.
Însă, rutina ne anesteziază simțurile: nu mai suntem curioși, nu mai vrem să aflăm un altfel sau un altceva, nu ne mai permitem clipe pe îndelete. Timpul curge repede și parcă în afara noastră iar noi alergăm prin viață pe rute deja stabilite. Ce-ar fi să ne mai oprim din când în când? Să ne întoarcem pe alt drum acasă? Să ne jucăm cu cineva drag? Să ne întindem pe iarbă și să privim forma copacilor din jur? Să mergem într-un loc nou? Să privim ploaia de afară? Să ne plimbăm cu bicicleta la miezul nopții?