Via Dominorum
În acest weekend, Câmpulung își sărbătorește zilele orașului, un bun prilej să redescoperim unul dintre cele mai valoroase repere istorice ale României: Mănăstirea Negru Vodă.
Privită de sus, mănăstirea impresionează prin frumusețea și istoria sa, fiind unul dintre cele mai importante monumente medievale din vechea capitală a Țării Românești. De secole, acest loc păstrează vie memoria începuturilor statului medieval românesc și a comunităților care au construit identitatea zonei Muscelului.
Aflată pe traseul Via Dominorum, Mănăstirea Negru Vodă este o oprire care îmbină istoria, cultura și spiritualitatea într-un singur loc.
Dacă ajungeți în Câmpulung în aceste zile de sărbătoare, merită să vă opriți câteva clipe pentru a descoperi acest simbol al orașului și una dintre cele mai importante pagini din istoria României.
În spatele fiecărui drum se ascund povești, iar Câmpulung Muscel este unul dintre locurile în care istoria prinde cu adevărat viață.
Vă invităm să descoperiți, în noul nostru clip, câteva dintre cele mai fascinante momente din trecutul unuia dintre cele mai vechi orașe ale Țării Românești, un loc care a jucat un rol important în formarea identității noastre.
Totodată, avem o veste care ne bucură: am încheiat prima etapă de identificare și verificare a traseului între Târgoviște și Câmpulung Muscel. După zeci de kilometri parcurși pe jos, prin sate, păduri, dealuri și locuri încărcate de istorie, traseul începe să prindă contur.
Fiecare pas ne apropie de obiectivul nostru: crearea unui drum care să conecteze comunități, monumente istorice, peisaje spectaculoase și povești care merită redescoperite.
Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut până acum și vă invităm să ne însoțiți în continuare în această călătorie prin inima Valahiei.
📍 Via Dominorum – un drum al istoriei, naturii și comunităților locale.
25/06/2026
Astăzi se împlinește un an de când Via Dominorum a pornit la drum, nu ca idee, ci ca realitate trăită pas cu pas, pe teren.
În acest prim an am parcurs aproximativ 75 de kilometri pe jos, pentru a identifica traseul primei etape dintre Târgoviște și Câmpulung. Am trecut prin locuri care poartă istorie, identitate și povești vii: Târgoviște, Valea Voievozilor, Viforâta, Lăculețe, Vulcana Pandele, Vulcana Băi, Cucuteni, Fieni, Dealul Frumos, Runcu, Brebu, Pucheni, Cetățeni, Suslănești, Mățău și Câmpulung.
Am construit în paralel ceea ce era necesar pentru ca acest drum să existe cu adevărat: ne-am acreditat ca asociație non-profit, am realizat harta traseului, am lansat site-ul proiectului (www.viadominorum.ro) și am definit conceptul și direcțiile strategice ale Via Dominorum, cu accent pe dezvoltare durabilă și sprijin real pentru comunitățile din Subcarpații Valahiei.
Un capitol important al acestui an îl reprezintă materialele video realizate pe traseu, care au adunat peste 1.750.000 de vizualizări. Dincolo de cifre, ele au dus mai departe imaginea acestor locuri și au făcut ca traseul să fie descoperit de mii de oameni care, altfel, poate nu ar fi ajuns niciodată aici.
Am inițiat și discuții aplicate cu Consiliul Județean Dâmbovița, iar în perioada următoare urmează să semnăm un parteneriat care va oficializa interesul instituțional și va confirma potențialul real al proiectului pentru dezvoltarea regiunii.
Via Dominorum este abia la început, dar traseul nu mai este doar o idee pe hartă, este un drum care începe să prindă viață în teren și în comunitățile pe care le leagă.
15,5 kilometri de poveste, natură și patrimoniu.
Sâmbăta trecută am parcurs unul dintre cele mai spectaculoase segmente ale traseului , între Cetățeni și Suslănești. De-a lungul drumului am traversat peisaje care par desprinse din alte vremuri, am descoperit locuri încărcate de istorie și am văzut cât de frumoasă poate fi România atunci când o descoperi pas cu pas.
În clipul de mai jos puteți urmări animația traseului parcurs, un drum de 15,5 kilometri care leagă comunități, monumente și povești din inima fostei Țări Românești.
Via Dominorum este o invitație de a explora, de a înțelege și de a redescoperi locurile care au contribuit la formarea identității noastre.
📍 Cetățeni – Suslănești
🥾 15,5 km pe Via Dominorum
Tu ce segment al traseului ai vrea să descoperi?
Astăzi serbăm ziua internațională a Iei!
Deasupra Văii Dâmboviței, ascunsă între stânci și păduri, se află una dintre cele mai spectaculoase mănăstiri din România.
În noul episod Via Dominorum am ajuns la Cetățeni, în județul Argeș, un loc legat de legendele despre Negru Vodă și de începuturile Țării Românești. Am urcat până la Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă, am descoperit istoria localității și am întâlnit comunitatea care păstrează vie memoria acestor locuri.
Cetățeni este una dintre opririle importante de pe traseul Via Dominorum dintre Târgoviște și Câmpulung. Aici, peisajele spectaculoase se întâlnesc cu povești vechi de secole, iar fiecare pas aduce mai aproape istoria care a modelat această regiune.
Prin acest episod încheiem prima etapă de identificare a traseului dintre Târgoviște și Câmpulung și continuăm documentarea drumului care leagă unele dintre cele mai importante locuri din istoria medievală a Țării Românești.
Vă invităm să urmăriți clipul și să descoperiți Cetățeni, una dintre comorile mai puțin cunoscute ale Muscelului.
📍 Cetățeni, Argeș
📍 Via Dominorum – pe urmele voievozilor
21/06/2026
Avem o țară frumoasă, merită descoperită! Vino pe Via Dominorum !
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Telephone
Address
Piata Arcul De Triumf
Bucharest