Legal-Support
Despre litigiile dintre OMV Petrom și angajații săi
Mulți angajați ai OMV Petrom au demarat procese împotriva acestei companii pentru recuperarea unor prime de Paște și/sau de Crăciun. Din păcate, hotărârile prin care li s-au acordat inițial aceste drepturi salariale au fost casate, iar în prezent aceeași angajați sunt nevoiți să restituie sumele obținute, la care se adaugă cheltuielile antrenate de procedura executării silite a OMV Petrom.
Neexistând argumente juridice care să îi exonereze pe angajați de la restituirea acestor sume de bani, posibilitățile rămase la îndemâna acestora sunt negocierea sumei de restituit și/sau plata debitului în rate.
Dacă OMV Petrom a demarat deja una dintre procedurile avute la dispoziție pentru recuperarea debitului (ex: mediere, dosar litigios) șansele negocierii sumei de restituit rămân minime. Există totuși posibilitatea eșalonării plății datorate în 1 – 12 rate, în cazul semnării unui Angajament de plată cu o firmă de recuperări creanțe sau pe o perioadă mai mare de timp, în cazul încheierii unui Acord de plată în cadrul procedurii medierii.
Așadar, pentru a evita antrenarea unor costuri și mai mari (cheltuieli de judecată) este de preferat ca aceste tipuri de diferende să fie stinse pe cale amiabilă, cât mai rapid. Întreprinderea unor demersuri din partea salariaților înainte ca OMV Petrom să solicite în mod oficial restituirea creanței oferă șansa negocierii cuantumului sumei de restituit, după acest moment fiind posibilă doar negocierea cu privire la perioada eșalonării.
10/07/2013
JURIDICE.ro » Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Probleme practice Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the practice
Telephone
Website
Address
Bucharest