Mihai Badea

No prize for egocentric men

Trump are motive să fie invidios pe Obama, care a obținut premiul Nobel pentru pace după doar 9 luni din primul mandat și fără să bifeze vreo realizare în domeniul păcii. Atunci în 2009 mai toată lumea a fost scandalizată și chiar Obama însuși, mult mai modest decât Trump, a recunoscut că nu merita să ajungă în panteonul laureaților precedenți.

Dar există mai multe motive pentru care Trump nu putea fi premiat anul acesta și vreau să menționez doar câteva dintre ele:

1) Niciun laureat de până acum nu și-a anunțat public intenția obsesivă de a obține premiul cu orice preț. Asta pune Comitetul Nobel în situația jenantă să pară că cedează presiunilor politice dacă i-l decernează și e calea sigură să rămână cu mâna goală dacă va continua așa.

E metoda Ceaușescu, care a încercat fără succes o mediere între israelieni și palestinieni, după care a început să scoată lumea pe străzi la manifestații anti-război, a umplut țara de panouri cu mesaje pro-pace, a ținut discursuri pentru dezarmare și așa mai departe. N-a obținut nimic desigur.

2) Activitatea unui potențial laureat trebuie să fie animată de dorința pentru pace, nu de ambiția personală pentru recunoașterea meritelor. Iar după modul cm a acționat până acum, Trump pare că vânează premiul pentru egoul propriu, în timp ce oprirea războaielor apare doar ca un mijloc de a-și atinge scopul. E legitimă întrebarea dacă ar mai fi motivat să continue demersurile pacificatoare după ce s-ar vedea cu medalia mult visată la gât.

3) Vorbim despre un premiu interzis dictatorilor, de multe ori acordat tocmai oamenilor foarte curajoși care s-au împotrivit cu mari riscuri regimurilor autoritare, cm a fost cazul și anul acesta, doamna Machado fiind lidera opoziției din Venezuela contra președintelui Maduro. Faptul că Trump și-a declarat admirația pentru Kim și Putin, iar în propria țară se luptă cu opoziția prin mijloace autocratice, face foarte dificilă premierea lui.

4) Chiar dacă nu pot fi negate eforturile lui Trump de a pune capăt mai multor conflicte, cel din Ucraina pare încă departe de final, iar cel din Fâșia Gaza încă nu e sigur dacă a încetat complet și definitiv sau va reîncepe după câteva săptămâni ori luni. Însă o pace durabilă în Orientul Mijlociu ar fi cu adevărat o realizare epocală, pentru care Trump ar putea să primească premiul în pofida celorlalte aspecte.

N-am simțit nimic aflând despre moartea acestui om, nici bucurie, nici tristețe, nici milă sau altceva. Numărul de ticăloși din România s-a redus cu 1, dar e vorba despre unul care devenise de multă vreme inofensiv, incapabil să mai distrugă destinele unor oameni.

De un singur lucru îmi pare rău, respectiv că justiția română continuă să fie atât de coruptă, încât nici dacă Iliescu ar mai fi trăit vreo 10-20 de ani, tot nu-mi fac iluzii că l-ar fi condamnat măcar simbolic, cu atât mai puțin că l-ar fi trimis pentru o singură zi la închisoare.

Niciodată nu e prea târziu să răspunzi pentru crimele pe care le-ai comis. S-a întâmplat în Germania cu naziști ajunși la 90-100 de ani și chiar în România cu torționarii comuniști Vișinescu și Ficior, însă au rămas singurele exemple, iar dintre securiști n-a fost pedepsit nimeni.

De acum încolo doar istoria îl mai poate condamna.

E incredibil că Dragoș Anastasiu încă mai face parte din guvern după atâtea zile de când s-a aflat despre scandalul de corupție în care a fost până peste cap implicat.

În contextul în care informațiile sunt factual corecte, n-are nicio relevanță dacă într-adevăr acestea au fost dezvăluite de către adversarii reformelor pe care vicepremierul ar fi intenționat să le realizeze.

Tot ce contează e că la vârful guvernului există cineva care vreme de 8 ani la rând a mituit un funcționar ANAF cu 2.000 de euro pe lună, astfel încât să scape de consecințele legale aferente neregulilor fiscale ale firmei sale.

Că a fost martor sau denunțător, la fel puțin mă interesează, pentru că oricum ar da-o, fapta respectivă e ditamai infracțiunea de corupție, iar împrejurările că n-a fost condamnat, sau că între timp răspunderea penală s-a prescris, sunt doar niște detalii.

Măcar dacă denunțul ar fi intervenit înainte ca procurorii să demareze ancheta, dar s-a întâmplat ulterior, ceea ce înseamnă că doar frica de pușcărie a determinat inclusiv acest gest aparent binevoitor și dezinteresat.

Oricât de greu ar fi pentru orgoliul unora să admită, realitatea e că orice politician poate fi înlocuit și niciunul nu-i indispensabil, iar în România avem cu siguranță foarte mulți antreprenori cinstiți și chiar mai competenți decât Dragoș Anastasiu.

Sper ca premierul Ilie Bolojan să realizeze că fiecare oră care trece fără demisia sau demiterea acestui domn cauzează prejudicii masive de imagine guvernului, iar asta tocmai printre cetățenii care-l susțin în pofida măsurilor de austeritate pe care le promovează în această perioadă dificilă.

Președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție astăzi, când a declarat că “E o problemă mare.” Nici nu cred că trebuia să fie mai clar de-atât. Pentru că se înțelege cât se poate de bine ce-a vrut să spună.

Dragoș Anastasiu trebuie să plece.

Link în comentarii: