CRIM

CRIM

Share

Finanțați programul Școală după școală! 15/06/2017

„Anual, peste 25.000 de copii abandonează școala. Principala cauză a abandonului școlar este sărăcia. Mai bine de un sfert dintre copiii din mediul rural care merg la școală nu au pe nimeni care să-i ajute la teme.
Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst, cu sprijinul Centrului de Resurse pentru participare publică CeRe, solicită sprijinul Parlamentului României privind finanțarea de la bugetul de stat a Programului Școală după Școală, recunoscut ca unul dintre cele mai eficiente instrumente de reducere a abandonului școlar. Prin finanțarea sa, programul ar deveni accesibil celor aproape 400.000 de elevi defavorizați.”

Finanțați programul Școală după școală! Unul din doi copii trăiește în sărăcie. Participarea la un program de afterschool gratuit ar reduce considerabil rata abandonului școlar. Cerem Guvernului Românei finanțarea Programului Școală după Școală de la bugetul de stat, începând cu cei mai vulnerabili dintre copii.

IN SCAUN RULANT: la Piata Presei 01/07/2015

Pentru că prima condiție a omului citadin este cea de pieton (nu cea de automobilist), pentru că orașul este, prin definiție, un loc al oamenilor (nu al mașinilor), pentru că bucureștenii sunt ceea ce urbanistul danez Jan Gehl (celebru pentru soluțiile sale urbanistice de bună calitate) numește ”pietoni captivi” (în loc să se bucure de un oraș gândit și organizat pentru ei), în fine, pentru că gradul de civilizație al unei societăți se măsoară după modul în care îi tratează pe membrii săi cei mai vulnerabili, vino la marșul ”Oraș accesibil pentru oameni”. Pentru că, chiar dacă nu te deplasezi în cărucior, chiar dacă nu ai copii de vârstă mică, chiar dacă nu ești în situația de a ”simți” strada cu ajutorul bastonului unui nevăzător, chiar dacă nu ai un picior în ghips, ca să-ți dai seama cât de greu este să te deplasezi prin București în oricare din situațiile menționate mai sus, este important să fii SOLIDAR. Prezența ta contribuie la schimbarea pozitivă pe care toți o dorim în societatea noastră. Pentru că nu poate să ne fie bine când celuilalt îi este rău. https://www.facebook.com/events/754467967984760/

IN SCAUN RULANT: la Piata Presei Pasajul pietonal de la Piața Presei a fost dat în folosință la începutul lunii iunie și a devenit obligatoriu pentru toți cetățenii. Trecerea de pietoni din ...

Want your school to be the top-listed School/college in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Address


Bucharest
020945