Mas Relax Turism SES

Aud în ultima perioadă din ce în ce mai multe persoane care sunt convinse că au probleme de natură psihiatrică. Și nu vorbim de cazuri izolate. Vorbim de un fenomen.
În mare parte, e vorba de stresul ăla acumulat în ani: pandemie, stat închis în casă, după care au venit peste oameni probleme economice, războaie, numai știri negative. Pune peste asta un mediu în care toată lumea se ceartă cu toată lumea, oameni împărțiți artificial în tabere, manipulați politic să se urască între ei… și ai rețeta perfectă pentru haos mental.

Și atunci apare reflexul: „Mă duc la psihiatru, rezolv problema.”
Sună logic. Doar că realitatea nu e chiar atât de simplă.

Vă spun mai în glumă, mai în serios: eu încă nu sunt foarte sigur de care parte a gardului de la psihiatrie sunt nebunii.
Dar, lăsând ironia la o parte, e bine de știut un lucru: chiar dacă nu ai probleme reale, există situații în care un psihiatru poate da rateuri serioase. Nu pentru că e rău intenționat, ci pentru că psihiatria este una dintre cele mai „nesigure” ramuri ale medicinei. Nu există analize clare pentru „ce e în capul tău”. Nu există aparat care să spună: „da, ai asta”. Se merge mult pe interpretare, pe experiență, pe ce spui tu și cm te vede medicul. Cu alte cuvinte, nu e matematică. E, de multe ori, o formă de ghicit educat.

De aici și ideea celebră atribuită lui Freud: „Înainte să te crezi nebun, verifică dacă nu ești înconjurat de oameni nebuni.” Nu e o formulare științifică, dar spune mult.

Și ca să înțelegeți cât de complicată e treaba, vă spun un experiment real, făcut în anii ’70, în Statele Unite.
Un psiholog, David Rosenhan, a trimis mai mulți oameni perfect sănătoși psihic în spitale de psihiatrie. Oameni normali. Fără probleme.
Singurul lucru pe care l-au făcut a fost să spună că aud voci. Atât.
Rezultatul? Toți au fost internați.
După internare, au început să se comporte absolut normal. Au spus că nu mai aud nimic, că se simt bine.
Cu toate astea, nu i-a crezut nimeni.
Au fost tratați în continuare ca pacienți psihiatrici, li s-au pus diagnostice serioase și au fost externați abia după zile sau chiar săptămâni… nu ca oameni sănătoși, ci „în remisie”. Adică, tradus: „nu mai pare nebun acum, dar a fost”.
Mai mult decât atât, personalul medical nu i-a detectat. În schimb, alți pacienți internați au început să spună: „ăsta nu are ce căuta aici”.

Experimentul ăsta a ridicat o întrebare incomodă: cât de sigur este, de fapt, diagnosticul în psihiatrie?
Nu spun să nu mergi la medic. Nici pe departe.
Dar spun atât: nu orice stare de oboseală, anxietate sau nervi înseamnă boală.
Uneori, problema nu e în capul tău. E în lumea în care trăiești.... Și dacă trăiești într-o societate tensionată, agresivă și absurdă, e perfect normal să nu te simți… normal.

Cum să răspunzi în mod adecvat la întrebarea „Cu ce te ocupi în prezent?”

Autoare — Evghenia Șustikova

Aveam puțin peste patruzeci de ani când am descoperit că la întrebarea atât de obișnuită:
„Cu ce te ocupi în prezent?”
se poate răspunde: „Osim haim”.

„Ne bucurăm de viață.”
Pentru prima dată am auzit această expresie aici, în Israel.

Traducerea ei literală este: „facem viața”.

O cafenea urbană. Amiază. La masa alăturată stă un cuplu în vârstă. El și ea. Nu soț și soție, nu. Mai degrabă vechi cunoștințe sau prieteni. Conversează degajat, cochetează ușor, sorb din cafea. Deodată, sună telefonul. Cineva de la celălalt capăt al firului îl întreabă:

— Ce faci?

Iar el răspunde:

— Osim haim.

Mă bucur de viață.

Nu rezolv probleme, nu câștig bani, nu caut răspunsuri la întrebări, nu îmi stabilesc obiective și nu le ating, nu țin diete, în definitiv, nu! Pur și simplu mă bucur de viață.

Acest joc de cuvinte m-a fermecat literalmente și am înțeles că vreau și eu să învăț acest „osim”.

Prima lecție mi-a oferit-o proprietarul unui magazin pentru animale, când, într-o dimineață devreme, am intrat în grabă să cumpăr hrană pentru câine. Își deschisese deja prăvălia, dar încă nu se trezise pe deplin, astfel că își aranja marfa încet, fără grabă. Din obișnuința formată de-a lungul anilor, am început să-i explic că am nevoie de totul rapid și urgent.

Atunci, stăpânul magazinului a scos din cușcă un iepuraș mic și mi l-a așezat în brațe.

În acel moment am înțeles:
iată cm arată — osim haim!

Timpul, pentru mine, s-a oprit. Aș fi putut mângâia ore în șir acel ghem pufos și cald. Și să privesc, fascinată, munca tihnită a vânzătorului.

Apoi au urmat multe alte lecții, fiecare aducându-mi o fărâmă de fericire.

De pildă, astăzi știu cu certitudine unde se prepară cea mai delicioasă cafea din Tel Aviv.

Nu este cea mai bună datorită gustului, nu. Ci pentru că în acel loc se adună un public atât de vibrant, însoțit de niște câini absolut minunați! A observa acest mic univers, sorbind liniștit din cafea — pentru mine, aceasta este osim haim.

Sau. Niciodată nu mi-aș fi imaginat că a hrăni un cal poate fi o plăcere atât de profundă. Una tactilă, sufletească. Din copilărie mă temeam să mă apropii de ei. Însă în Israel, la o herghelie, proprietara unor cai splendizi mi-a propus, zâmbind, să încerc să-mi înving frica, întinzând unui cal un măr.

Și iată, deschizând larg o gură impunătoare, cu dinți perfecți, el sau ea își apropia botul de mâna mea tremurândă și, cu o delicatețe neașteptată, doar cu buzele umede și limba caldă, ușor aspră, lua mărul din palma mea.

În acel punct, cuvintele mi s-au risipit.

Însă cea mai importantă lecție de osim haim am învățat-o acum doi ani, pe drum.

S-a întâmplat în clipa în care mi-am acoperit fiica cu propriul meu trup. Eu și Sonia ne întorceam acasă cu mașina când am auzit sunetul sirenei. Era vara anului 2014, în timpul operațiunii „Stâncă de Neclintit”, și am fost surprinse de un atac cu rachete.

Urmând instrucțiunile, am oprit motorul, mi-am scos copilul din scaunul auto, am așezat-o pe carosabil și m-am aplecat peste ea, protejând-o cu trupul meu. Îmi amintesc și acum unda de șoc a rachetei interceptate, care mi-a străbătut corpul, și șoapta fiicei mele:

— Mamă, mă vei strivi acum.

Atât de strâns o „acoperisem”.

După acest episod, lumea din jurul meu a început să capete nuanțe cu totul diferite. Și, în sfârșit, am înțeles cu adevărat ce înseamnă osim haim:

„a te bucura de viață aici și acum!”

Adevărata bogăție nu constă în haina de blană pe care o porți, în mașina pe care o conduci sau în telefonul sofisticat pe care îl ții în mână!

Bogăția înseamnă părinți în viață, copii sănătoși, prieteni de nădejde și sprijinul ferm al persoanei iubite!

Dacă poți vedea, merge, vorbi, iubi și te poți ridica din pat în fiecare dimineață — ești un om fabulos de bogat!

Când te plângi de viață, gândește-te la cei care au părăsit-o prea devreme.

Când te plângi de soțul tău, imaginează-ți câte femei visează să se căsătorească.

Când te plângi de copiii tăi neascultători, gândește-te la cei care, zi de zi, se roagă lui Dumnezeu pentru a-i avea.

Prețuiește ceea ce ai.

Există trei capcane care ne răpesc bucuria și liniștea:
regretul pentru trecut, neliniștea față de viitor și nerecunoștința pentru prezent.

De-a lungul vieții mele, am trăit mereu cu teama de a pierde oamenii pe care îi iubesc. Uneori mă întreb: există oare cineva care se teme, la rândul său, să nu mă piardă?

Dacă ai norocul să întâlnești pe cineva pe care îl poți îmbrățișa și alături de care poți închide ochii în fața întregii lumi, ești cu adevărat binecuvântat!

Uneori, miracolele sunt atât de mici, încât oamenii pur și simplu nu le observă.

Oamenii sunt ființe stranii: își fac rău unii altora, iar iertarea o cer de la Dumnezeu.

Ne naștem plângând, murim suspinând.
Ne rămâne doar să trăim râzând.
Marcus de seară

REMEDII NATURALE PENTRU OSTEOPOROZĂ – CEAIURI ȘI TINCTURI CU EFECTE DEMONSTRATE (REȚETE ȘI CONSUM)

Osteoporoza este o boală silențioasă, caracterizată prin scăderea densității osoase și creșterea riscului de fracturi. În timp ce tratamentele convenționale rămân importante, tot mai multe cercetări susțin eficiența unor remedii naturale – în special ceaiurile și tincturile – în susținerea sănătății oaselor.