Vexart Apartments
10/06/2022
Proprietar sau chiriaș?
《 Care dintre cele două ipostaze este mai avantajoasă? Care dintre cele două mi se potrivește mai bine, raportat la stilul meu de viață şi la obiectivele pe termen lung? 》-> sunt întrebări în fața cărora fiecare dintre noi au fost puşi cel puțin o dată și la care am încercat să vă răspundem cât mai simplu posibil.
Noi suntem Vexart Apartments!
În caz că ați decis că doriți să deveniți propietari sau dacă doriți să oferiți cuiva aceasta oportunitate(prin vânzarea uneia), suntem aici pentru dumneavoastră pentru a vă ajuta să cumpărați sau să vindeți o locuință, transformând procesul dintr-unul greoi și copleșitor, în entuziasm și optimism. Prin îndrumarea noastră pe parcursul întregului proces, veți lua cele mai bune decizii posibile, care să vă aducă satisfacție, împlinire și siguranță, indiferent dacă vindeți sau cumpărați pentru prima dată sau dacă ați mai făcut-o până acum.
Dacă vreți să discutăm și să vedem dacă ne potrivim și putem colabora, tare ne-ar bucura să ne contactați!
www.vexart.ro
🇹🇩
10/06/2022
Apartamentul de 3 camere, din zona Mihai Bravu, și-a găsit proprietar!
În cazul în care și dumneavoastră sunteți în căutarea unei locuințe sau aveți o proprietate pe care doriți să o vindeți, noi suntem aici pentru a vă ajuta!
Așa că...haideți să discutăm și să vedem dacă ne potrivim pentru o viitoare colaborare!
🔑 bit.ly/3zgr9ap
🇹🇩
09/06/2022
Astăzi aducem în atenția dumneavoastră un apartament de 3 camere, situat în zona Trapezului.
Pentru mai multe detalii, accesați linkul de mai jos:
🔑 bit.ly/3NE4hWD
🇹🇩
08/06/2022
În caz că aveți dubii legate de o viitoare colaborare cu un agent imobiliar, ne-am gândit că postarea de față v-ar putea ajuta să le eliminați!
Noi suntem Vexart Apartments!
Vă putem ajuta să cumpărați sau să vindeți o locuință, transformând procesul dintr-unul greoi și copleșitor, în entuziasm și optimism. Prin îndrumarea noastră pe parcursul întregului proces, veți lua cele mai bune decizii posibile, care să vă aducă satisfacție, împlinire și siguranță, indiferent dacă vindeți sau cumpărați pentru prima dată sau dacă ați mai făcut-o până acum.
Dacă vreți să discutăm și să vedem dacă ne potrivim și putem colabora, tare ne-ar bucura să ne contactați!
www.vexart.ro
🇹🇩
07/06/2022
Apartament 2 camere, Piata Bobocica, Auchan Vitan
Pentru mai multe detalii, accesați linkul de mai jos:
🔑 bit.ly/3m6uq4d
🇹🇩
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Website
Address
Bucharest