Muzeul Theodor Aman
10/05/2026
10 mai. Semnificațiile unei zile reflectate în opera unui artist
Contemporan cu toate cele trei evenimante pe care astăzi le asociem zilei de 10 mai – începutul domniei lui Carol I, marcat de momentul sosirii lui Carol Hohenzollern Sigmaringen în București în 1866, proclamrea independenței țării față de Imperiul Otoman din 1877 (obținută prin participarea românilor la războiul ruso-turc între 1877-1878) și încoronarea ca rege a Principelui Carol I la 10 mai 1881 – Theodor Aman, artist patriot, perfect ancorat în timpul său, atent la realitățile social-politice pe care le-a trăit, a surprins în imagini figura principelui și momente cheie din desfășurarea acestor evenimente.
Spre regretul său, războiului de independență nu i-a putut acorda atenția cuvenită. Bolnav fiind nu a ajuns pe front ca reporter (așa cm o făcuse în tinerețe în timpul Războiului Crimeei 1853-1854), iar acest episod din istoria noastră este marcat de către Theodor Aman doar prin câteva schițe cu figuri de combatanți, realizate în creion sau peniță după fotografii ale lui Franz Duschek și printr-o miniatură în ulei intitulată „Scenă de război”(MNAR).
Celorlalte două evnimente, însă, le dedică picturi importante, precum marea compoziție ”Constituanta”, ce imortalizează depunerea jurământului pe Constituție a principelui Carol I, la 1/13 iulie 1866 sau portretele în ulei pe pânză și în aquaforte ale principelui, ce pot fi admirate astăzi pe simezele a trei muzee din țară.
Din 1868 datează portretul în ulei, în medalion, bust, așa cm apare în portretele de tinerețe, cu favoriți și mustață subțire, în uniformă de mare ținută cu figurarea ordinelor și decorațiilor. Potrivit opiniei istoricului de artă Adrian-Silvan Ionescu, acest portret, care se află la Muzeul Național de Artă, ar fi unul preliminar portretului mare, ce se păstrează la Muzeul Național Peleș, în care Carol este reprezentat în întregime, în mărime naturală.
În colecția Muzeul Aman se păstrează portretul lui Carol I în gravură, realizat în 1874 în două variante, după o fotografie a lui Franz Duschek. În prima variantă, de dimensiuni reduse, principele este reprezentat bust spre dreapta, în uniformă de mică ținută, cu mustață și de data aceasta cu barbă. Lucrarea este semnată dreapta sus ”Aman fecit”. Cealaltă variantă reia reprezentarea principelui la scară ceva mai mare, în medalion, iar exemplarul este semnat în stânga, sub cadrul liniar ”Theodore Aman del et sculpsit”, datat în dreapta, ”1874” și are mentionate titlul, ”CAROL I / DOMNITORUL ROMÂNILORU” și ”IMPRIMERIA AUTORULUI”.
Un amănunt mai puțin cunoscut despre Theodor Aman este faptul că a fost implicat în comisia care a stabilit forma însemnelor regale, fiind autorul proiectului pentru coroana de oțel a regelui Carol I, iar schița în tuș reprezentând sceptrul și coroana țării se păstrează la Muzeul „Theodor Aman”. Artistul este de asemenea autorul schiței pentru ordinul ”Coroana României”, cu care a fost răsplătit în 1889.
Ionela Bucșa Șerban, muzeograf
Foto: Cristian Oeffner Oprea
Surse:
Adrian-Silvan Ionescu, Penel și sabie, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2002; Idem, Mișcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea, Noi Media Print, București, 2008
„Carol I”, acvaforte pe hârtie
„Sceptrul și coroana țării”, tuș negru pe hârtie
08/05/2026
Astăzi, vineri, 8 mai 2026, vă așteptăm la ora 17:00, la Palatul Suțu, pentru vernisajul expoziției „Gheorghe Tattarescu și portretul masculin în secolul al XIX-lea”.
Expoziția propune o perspectivă coerentă asupra portretului masculin din secolul al XIX-lea, reunind lucrări reprezentative din colecțiile Muzeului Municipiului București, alături de prezențe excepționale din patrimoniul artistic.
🎟 Accesul la vernisaj este liber.
Expoziția va fi deschisă până la data de 19 iulie 2026.
📍 Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Astăzi, vineri, 8 mai 2026, vă așteptăm la ora 17:00, la Palatul Suțu, pentru vernisajul expoziției „Gheorghe Tattarescu și portretul masculin în secolul al XIX-lea”.
Expoziția propune o perspectivă coerentă asupra portretului masculin din secolul al XIX-lea, reunind lucrări reprezentative din colecțiile Muzeului Municipiului București, alături de prezențe excepționale din patrimoniul artistic.
🎟 Accesul la vernisaj este liber.
Expoziția va fi deschisă până la data de 19 iulie 2026.
📍 Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Vă așteptăm pentru o întâlnire cu arta portretului și cu istoria vizuală a unei epoci!
📆 Program de vizitare: miercuri–duminică, 10:00–18:00 (ultima intrare la 17:30)
📍 Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu nr. 2, București
🎟 Bilete: 20 lei - adulți | 10 lei - elevi, studenți, pensionari
01/05/2026
Vremea liliacului a sosit în ciuda capriciilor întârziate ale acestui anotimp. Dorim să vă înseninăm această zi oferindu-vă un buchet de liliac, pe care cu mult rafinament Theodor Aman l-a imortalizat pe pânză pentru posteritate.
Theodor Aman, Liliac într-un vas
Ulei / pânză
55 x 35,5 cm
Foto: Cristian Oeffner Oprea
10/04/2026
📻 ”Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural
Radio România Cultural a difuzat, în perioada 16-20 martie, documentarul ”Aman. Pur și simplu”, dedicat pictorului Theodor Aman, considerat primul artist român modern.
🎨 Seria este realizată de Roxana Păsculescu, cu prilejul împlinirii a 195 de ani de la nașterea artistului.
În dialog cu istorici de artă și specialiști – Greta Șuteu, Elena Olariu, Adrian-Silvan Ionescu și arhitectul Sorin Vasilescu, documentarul propune o incursiune în universul creatorului. Cele cinci episoade reconstituie, prin intermediul operei sale, atmosfera culturală și artistică a secolului al XIX-lea, dar și povestea familiei Aman și rolul esențial pe care pictorul l-a avut în instituționalizarea artei în România.
𝗨𝗟𝗧𝗜𝗠𝗨𝗟 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗 𝗗𝗜𝗡 𝗣𝗢𝗗𝗖𝗔𝗦𝗧 𝗣𝗢𝗔𝗧𝗘 𝗙𝗜 𝗔𝗦𝗖𝗨𝗟𝗧𝗔𝗧 𝗔𝗜𝗖𝗜 👉
https://www.radioromaniacultural.ro/podcast/aman-pur-si-simplu/memorie-si-simbol-in-portretele-si-naturile-statice-ale-lui-theodor-aman-id52720.html
În cel de-al cincilea și ultimul episod, vă invităm să rămânem în sfera portretisticii și să descoperim, în același timp, un alt gen valoros abordat cu rafinament de Theodor Aman: natura statică. Aceste compoziții, încărcate de o simbolistică specifică secolului al XIX-lea, completează imaginea unui artist atent la sensuri și la subtilitățile limbajului vizual.
Portretele realizate de Aman îi înfățișează fie pe cei apropiați și dragi artistului, fie personalități ale lumii politice, pentru care pictorul a lucrat la comandă. Chiar și în compozițiile în care desoperim atelierul cu nenumăratele picturi pe pereți, artistul surprinde adesea figuri reprezentative ale societății culturale a vremii.
Pe de altă parte, natura statică ocupă un loc important în creația lui Aman, relevând atât virtuozitatea sa picturală, cât și simbolurile prețuite de societatea secolului al XIX-lea. Prin limbajul lor greu de deslușit, aceste compoziții spun adevărate povești despre nemurirea prin cunoaștere, despre fragilitate, bogăție și efemeritatea vieții. Complexe și atent construite, naturile statice ale lui Aman invită la descifrare, căci niciun element nu este introdus întâmplător în universul pictural al artistului.
Memorie și simbol în portretele și naturile statice ale lui Theodor Aman În cel de-al cincilea și ultimul episod, vă invităm să rămânem în sfera portretisticii și să descoperim, în același timp, un alt gen
08/04/2026
📻 ”Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural
Radio România Cultural a difuzat, în perioada 16-20 martie, documentarul ”Aman. Pur și simplu”, dedicat pictorului Theodor Aman, considerat primul artist român modern.
🎨 Seria este realizată de Roxana Păsculescu, cu prilejul împlinirii a 195 de ani de la nașterea artistului.
În dialog cu istorici de artă și specialiști – Greta Șuteu, Elena Olariu, Adrian-Silvan Ionescu și arhitectul Sorin Vasilescu, documentarul propune o incursiune în universul creatorului. Cele cinci episoade reconstituie, prin intermediul operei sale, atmosfera culturală și artistică a secolului al XIX-lea, dar și povestea familiei Aman și rolul esențial pe care pictorul l-a avut în instituționalizarea artei în România.
𝗔𝗟 𝗣𝗔𝗧𝗥𝗨𝗟𝗘𝗔 𝗘𝗣𝗜𝗦𝗢𝗗 𝗗𝗜𝗡 𝗣𝗢𝗗𝗖𝗔𝗦𝗧 𝗣𝗢𝗔𝗧𝗘 𝗙𝗜 𝗔𝗦𝗖𝗨𝗟𝗧𝗔𝗧 𝗔𝗜𝗖𝗜 👉
https://www.radioromaniacultural.ro/podcast/aman-pur-si-simplu/theodor-aman-pictorul-care-a-transformat-istoria-in-imagine-id52719.html
În episodul al patrulea descoperim rolul esențial pe care Theodor Aman l-a avut ca martor vizual al secolului al XIX-lea. Artistul a surprins în picturi în ulei pe pânză, în compoziții ample și spectaculoase, unele dintre cele mai importante evenimente politice ale timpului său. Printre acestea se numără reprezentarea Bătălia de la Alma, în care forțele aliate franco-britanico-otomane au învins armata rusă, dar și reconstituiri ale unor episoade istorice aflate în acord cu propriile sale convingeri politice.
Lucrări precum Bătălia cu făclii a lui Vlad Țepeș, Mihai Viteazul primind solii turci cu daruri din partea sultanului sau Hora Unirii la Craiova ilustrează orientarea sa inițială către pictura de factură academică, urmată treptat de o apropiere de sensibilitatea romantică.
Tot în acest episod începem să descifrăm extraordinara galerie de portrete realizate de Aman, portrete dedicate personalităților epocii sale. În holul propriei case, artistul și-a afirmat, de altfel, și crezul său politic unionist și ideile pașoptiste, fiind un susținător activ al Unirii Principatelor de la 1859 prin ample compoziții murale dedicate lui Mihai Viteazul.
Theodor Aman – pictorul care a transformat istoria în imagine În episodul al patrulea descoperim rolul esențial pe care Theodor Aman l-a avut ca martor vizual al secolului al XIX-lea. Artistul a surprins în picturi
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Address
Strada C. A. Rosetti, Nr. 8
Bucharest
010283
Opening Hours
| Wednesday | 10:00 - 18:00 |
| Thursday | 10:00 - 18:00 |
| Friday | 10:00 - 18:00 |
| Saturday | 10:00 - 18:00 |
| Sunday | 10:00 - 18:00 |