Suntadela

Instrucțiuni pentru zile grele.

Viața ta, cu tot ce are neterminat, imperfect și încă în construcție, nu valorează mai puțin doar pentru că nu arată la fel de bine în lumină de apus!

💙

Am înțeles că iubirea are nevoie de gesturi simple în serile în care cuvintele se lovesc de oboseală și ajung mai greu la celălalt. Au existat perioade în care nu știam să comunicăm atât de bine, iar o discuție începută cu dorința de apropiere se putea transforma ușor într-o distanță pe care niciunul dintre noi nu și-o dorea cu adevărat.

Regula asta a apărut ca o formă de grijă pentru ce rămânea între noi după o zi grea. Nu anula supărarea, nu grăbea împăcarea și nici nu transforma durerea în ceva mai mic decât era. Ne lăsa doar să ne amintim, înainte să adormim, că relația noastră nu era redusă la conflictul din seara aceea.

Mi se pare că, uneori, maturitatea în iubire nu înseamnă să găsești imediat soluția perfectă, ci să ai suficientă blândețe încât să nu transformi fiecare obstacol într-un loc de despărțire, să poți rămâne aproape de omul tău chiar și atunci când încă nu știi cm se va repara totul.

Pentru noi, regula aceasta a fost un fel tăcut de a spune: azi ne-a fost greu, dar suntem încă aici.

Trimite-i asta cuiva care are nevoie sau salvează pentru mai târziu ♥️

💞

Cred că una dintre cele mai mari oboseli ale părinților din zilele astea nu vine doar din nopțile întrerupte, din bagaje, din mese mutate pe fugă sau din încercarea de a ține un copil mic în echilibru într-un loc nou. Vine și din sentimentul că trebuie să demonstrăm mereu ceva!!

Suntem suficient de relaxați? Suficient de prezenți? Suficient de implicați? Dar aventuroși? Le arătăm copiilor destul? Îi ducem în destule locuri? Facem destul?

Fiecare familie are propriul ei anotimp! Pentru unii, vacanța cu un copil mic poate fi frumoasă, vie, plină de descoperiri. Pentru alții, poate fi un exercițiu de rezistență împachetat în poze drăguțe și amintiri luminoase, dar cu oboseală adâncă în corp. Ambele realități pot exista fără să se anuleze una pe cealaltă!

Nu trebuie să justificăm de ce plecăm sau ramanem. Alegerile noastre aparent au un proces public în care toată lumea are ceva de spus.. Copilul meu are o viață întreagă înainte să vadă lumea, iar eu am dreptul să aleg când, cm și în ce ritm i-o arăt, fără să transform fiecare plecare într-o dovadă de iubire si nu e treaba nimănui să hotărască ce fel de aer îi face bine alteia.

Pentru că, până la urmă, copilul tău are nevoie de un părinte care nu se pierde pe sine încercând să țină pasul cu viața altora, de un adult care știe când poate duce mai mult și când are nevoie să se oprească.

Așa că, dacă și tu te-ai simțit vinovată pentru alegerile tale, pentru vacanțele pe care le-ai făcut sau nu le-ai făcut, pentru drumurile pe care le-ai amânat sau pentru liniștea pe care ai ales-o în locul aventurii: you do you, restul e cancan!

Viața mea a început să se simtă mai bună atunci când am început să fiu mai atentă la lucrurile mici pe care le lăsam mereu pe mai târziu.
Am învățat că nu trebuie să aștept o zi perfectă ca să fac ceva bun pentru mine. Ziua poate rămâne haotică, oboseala nu dispare, casa nu e complet în ordine, mintea nu e limpede, dar pot totuși să aleg un gest mic care mă aduce mai aproape de mine. Un început, chiar și timid, contează mai mult decât momentul ideal pe care îl tot amân.
Au fost zile în care nu aveam nevoie de sfaturi complicate, ci doar de o voce care să mă scoată puțin din capul meu, așa am început să ascult podcasturi când mă simțeam pierdută, descurajată sau fără direcție, ca să îmi amintesc că există și alte feluri de a privi lucrurile și nu orice stare grea trebuie dusă singură până la capăt.
Cafeaua băută fără grabă a devenit, încet, un fel de exercițiu de prezență.. Am început să nu mai alerg imediat spre următorul lucru de rezolvat, ca și cm valoarea mea depinde doar de cât produc, cât bifez și cât duc.
Apoi a venit una dintre lecțiile cele mai greu de învățat, că odihna nu este lene. Pentru cineva obișnuit să se simtă util doar când face ceva, pauza părea vinovăție, dar corpul nu e o mașină de împins prin viață, iar mintea nu poate rămâne limpede dacă este ținută mereu în alertă.
Am început să fiu mai atentă și la oamenii care îmi hrănesc sufletul, în prezența cărora nu trebuie să mă explic, nu trebuie să mă micșorez, nu trebuie să îmi înghit bucuria ca să nu deranjez. Există oameni care îți fac sistemul nervos să tacă puțin și, pe măsură ce îi observi, începi să înțelegi cât de mult contează liniștea pe care o simți lângă cineva.
O viață mai bună nu începe mereu cu o revelație, ci cu felul în care îți vorbești într-o zi grea, cu un om lângă care nu te mai încordezi, o pauză luată fără rușine, un pas mic care, într-o zi neclară, devine dovada că încă ești de partea ta.

În ultima perioadă mi-am dat seama că am început să tratez odihna ca pe ceva ce trebuie meritat și că simt mereu nevoia să mai bifez încă un lucru de pe listă.
Viața nu înseamnă doar ceea ce construim, ci și momentele în care ne oprim să o trăim.

Așa că de acum, weeked ul va fi pentru mine fără postări.
🌿 Începem Weekend Offline cu Sens.

Dacă simți că ai nevoie de o pauză, te invit să mi te alături. Lasă telefonul deoparte, ieși la plimbare, citește, petrece timp cu cei dragi sau pur și simplu stai cu tine.

Ne revedem luni. 🙏🏻💌

Mi se întâmplă des să nu pot rămâne într-o stare constantă de productivitate, nici nu cred că ar fi firesc. Nu suntem construiți să funcționăm fără pauză, cu aceeași energie și aceeași disponibilitate pentru tot ce avem de făcut.
Avem resurse finite, iar uneori simt foarte clar când mintea mea ajunge la limită. Mă suprastimulez, mă aglomerez pe interior și intru într-o stare ciudată, în care nu mai vreau să fac nimic, dar nici nu reușesc să mă odihnesc cu adevărat.
Atunci încerc să nu forțez revenirea prin presiune, nu mă ajută să mă cert sau să mă compar și să transform o zi mai grea într-o concluzie despre mine.
Am adunat aici câteva lucruri simple pe care le fac atunci când simt că am nevoie să mă resetez și să reintru, fără grabă, într-o stare mai bună.

Întâlnești un om lângă care îți dai seama cât de mult ai trăit încordat, pentru că ai avut nevoie să te protejezi de tot ce te-a făcut să crezi că apropierea vine mereu cu nesiguranță.
Când cineva îți oferă liniște, nu mai pare ceva pentru care trebuie să demonstrezi constant că meriți să fii ales, devine un loc în care poți să fii prezent, sincer și mai puțin speriat.