CSCE

CSCE

Share

Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei 11/04/2021

Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei

Compania de consultanță imobiliară Avison Young a deschis primul birou în România în 2017 și este compania cu cea mai rapidă creștere din regiune

Avison Young a fost premiată în cadrul Galei SEE Real Estate Awards, pentru rezultatele excepționale din ultimul an. Compania a deschis trei birouri noi în Ungaria, Bulgaria și Cehia și a extins operațiunile existente din România și Polonia, recrutând consultanți de calibru din industrie.

După aproape patru ani de activitate în România, Avison Young a ajuns în momentul actual una dintre cele mai importante firme de consultanță imobiliară de pe piață, oferind o gamă completă de servicii în sectorul imobiliar.

Compania este condusă în România de David Canta, care a coordonat recent deschiderea mai multor birouri în țări din Europa Centrală și de Est.

“Acum patru ani, eram primul birou Avison Young în Europa Centrală și de Est, ulterior s-a deschis Polonia, Ungaria și apoi Cehia și Bulgaria. Sunt foarte fericit că am atins obiectivul de a acoperi întreaga regiune într-un timp foarte scurt, iar premium acordat în cadrul galei ne onorează și reprezintă o recunoaștere a dinamismului cu care ne-am dezvoltat.”, a declarat David Canta, Principal Avison Young România și Cehia.

Gala SEE Real Estate Awards & Forum Networking este singurul eveniment de acest gen care acoperă regiunea sud-est europeană. Evenimentul reunește cei mai importanți dezvoltatori internaționali și locali, bancheri, investitori, avocați și alți profesioniști din regiune. Acest eveniment a găzduit o serie de discuții acoperind principalele subiecte și problemele relevante pentru sectorul imobiliar din Sud-Estul Europei.

Forumul SEE Real Estate Awards & CEO Networking a reprezentat primul eveniment virtual de premiere care a sărbătorit industria imobiliară din Sud-Estul Europei, culminând cu gala de premiere care a fost difuzată online în direct pe 8 aprilie.

Despre Avison Young

Firma Avison Young este din 2017 în România. Condusă de David Canta, compania și-a construit echipa în țară, ajungând în momentul actual una din cele mai importante firme de consultanță imobiliară de pe piață, oferind o gamă completă de servicii în sectorul imobiliar.

Compania oferă proprietarilor și chiriașilor servicii de consultanță în investiții imobiliare, tranzacții de închiriere, finanțări, evaluări, property și project management pentru toate tipurile de proprietăți.

Fondată în 1978 în Toronto, Canada, Avison Young este una dintre companiile de Real Estate cu cele mai rapide ascensiuni la nivel internațional, administrând în momentul de față peste 37 de milioane de metri pătrați. Compania are o structura colaborativă, fiind deținută și administrată de directorii săi. În cadrul companiei activează peste 5,000 de profesioniști în Real Estate ce oferă servicii profesioniste de consultanță imobiliară, în peste 100 de birouri în țări precum Canada, SUA, Germania, Marea Britanie, Polonia sau România.

@

Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei Avison Young a luat premiul pentru cea mai bună agenție din Sud-Estul Europei 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 11 aprilie 2021 Economie, România, România Internațională Compania de consultanță imobiliară Avison Young a deschis primul birou în România în 2017 și este compania cu cea mai ra...

iziBAC lansează o comunitate de învățare 11/04/2021

iziBAC lansează o comunitate de învățare

Compania educațională iziBAC lansează o comunitate de învățare pe Discord

Cu și pentru adolescenți – Comunitatea este moderată de adolescenți și utilizează un sistem meritocratic prin care orice licean dedicat poate ajunge în echipa de administrare

În comunitate se organizează sesiuni live de învățare, webinarii exclusive, există mentori și sprijin în procesul de învățare, dar există și canale de relaxare, unde elevii fac schimb de memeuri și organizează seri de gaming.

iziComunitatea complementează resursele deja existente în iziBAC pe aceleași două concepte fundamentale – educație prin joacă și educație nonformală care completează informația predată la școală.

Compania educațională iziBAC, ce oferă o alternativă de pregătire pentru examenul de Bacalaureat printr-o experiență digitală de tip joc mobil, a pus bazele unei comunități de învățare.

Utilizând platforma Discord comunitatea a fost extrem de bine primită de elevii de liceu din România, deoarece propune o formă unică de organizare – o comunitate meritocratică în care orice elev care dovedește buna stăpânire a unui domeniu și abilități pedagogice poate deveni mentor în procesul educațional sau parte din echipa de administrare.

“Mereu am vrut sa facem o schimbare, ceva care sa aibă un efect direct asupra elevilor din întreaga țară. iziBAC a adus acest vis la realitate. Iar prin intermediul iziComunitate am creat un mediu sigur unde elevii să își descopere pasiunile, experimenteze împreună și sa se sprijine reciproc.” – declară în nume colectiv echipa iziComunitate (Costi, Cosmin, Marius, Cerasela, Selena, Raluca).

Comunitatea organizează periodic sesiuni de învățare la diverse materii, întreține o bază de resurse educaționale, și cei mai implicați membrii acționează ca ajutoare sau mentori în procesul de învățare.

“Cu iziComunitate ne-am dorit să umplem un gol de interacțiune socială pe care adolescenții îl resimțeau de când pandemia ne-a forțat la distanțare fizică. Tooluri precum platforma Discord sunt ideale pentru asemenea interacțiuni, deoarece sunt familiare elevilor și permit auto-organizarea și dezvoltarea unui sistem de educație de la egal la egal, în care elevii se ajută între ei pentru a învăța pentru examenele școlare și în special pentru pregatirea la Bac. Felul în care am gândit sistemul de progres în ranguri educaționale ajută chiar mai mult elevii, deoarece îi învață valoarea de a-ți ajuta aproapele și responsabilitatea unei conduite sociale, în care contribuția în comunitate este răsplătită prin status și beneficii. iziComunitatea este o extindere naturala pe care vrem sa o facem în direcția stimulării colaborării între elevi, alături de modurile de joc multiplayer pe care le pregătim în iziBAC.” – declară Raluca Stratulat, fondatoare iziBAC.

Pe lângă materiile tradiționale pentru BAC, comunitatea are secțiuni dedicate educației nonformale, oglindind aceeași abordare ca aplicația iziBAC. Factorul distracție și relaxare nu este omis, existând o secțiune de memeuri și organizându-se periodic seri de jocuri

“Suntem foarte mândri de echipa de voluntari iziBAC care s-au organizat pentru moderare și pentru călăuzire în procesul de studiu și mai ales de echipa fondatoare a comunității, formată din Cosmin, Selena, Costi, Marius, Cerasela și Raluca, adolescenți care cred în viziunea iziBAC și îi reprezintă valorile – tineri capabili, independenți, vizionari, fluenți în utilizarea tehnologiei în procesul educațional. Această comunitate este o extensie a ecosistemului iziBAC, care îi așteaptă cu o nouă versiune, vast îmbunătățită ca experiență de învățare. Credem mult în descentralizarea și digitalizarea educației ca formă de complementare a procesului educațional tradițional și de aceea, planurile noastre pentru această comunitate sunt extrem de ambițioase. Pe viitor explorăm o integrare tehnică între iziBAC și această comunitate și ne propunem construirea unei economii a cunoașterii, în care să angrenăm profesori, mentori și elevi într-un context digital, dinamic și meritocratic.” – adaugă Adrian Stratulat, COO iziBAC.

Despre iziBAC

Compania iziBAC Educațional SRL, înființată în 2017, a investit prin bootstrapping peste 250.000 de euro în dezvoltarea produsului său și a reușit să atingă 55.000 descărcări și peste 7000 de utilizatori activi lunar. Prin încheierea cu succes a unei runde de finanțare în decembrie 2020, evaluarea sa post-money a depășit 2 milioane USD.

Produsul iziBAC este o aplicație mobilă cross-platform (Android și IOS) care utilizează cadrul de gamificare Octalysis și concepte de psihopedagogie pentru a induce o experiență de învățare optimă, fără anxietate sau percepția efortului intelectual. Conținutul educațional oferit de profesorii parteneri este adaptat sub forma unui quiz ce utilizează avantajele micro-learning și sub formă de lecții video și audio dinamice și captivante. Natura inovativă a proiectului și potențialul de impact social i-au atras de-a lungul timpului o suită de premii, precum Locul 2 pe Europa în cadrul Global Edtech Awards 2020, Microsoft X Award, nominalizarea drept cea mai inovativă soluție digitală din România la World Summit Awards 2020, premii la secțiunea Educație din cadrul prestigioasei Gale a Societății Civile, dar mai ales recunoașterea Comisiei Europene pentru inovație, prin Sigiliul de Excelentă.

Dincolo de pregătirea pentru Bacalaureat, iziBAC mai oferă și cursuri de educație nonformală ce acoperă goluri din curricula oficială privind pregătirea adolescenților pentru lumea reală, cursuri precum educație financiară, antreprenorială, civică etc. Acestea sunt realizate în parteneriat cu entități de renume la nivel național, precum Entrepreneurship Academy, Școala de Valori etc.

@

iziBAC lansează o comunitate de învățare iziBAC lansează o comunitate de învățare 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 11 aprilie 2021 Antreprenoriat social, Educaţie, Implică-te, Oameni și comunități, România Compania educațională iziBAC lansează o comunitate de învățare pe Discord Cu și pentru adolescenți – Comunitatea este...

Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România” 10/04/2021

Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România”

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi – din 8 aprilie 2021

Începând cu data de 9 aprilie 2021, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va putea fi vizitată expoziția temporară “Flori subterane din România”, care prezintă lumea miraculoasă a florilor de mină, respectiv 100 eșantioane de minerale din patrimoniul științific al muzeului, provenind din regiunile de exploatare din Maramureș și Banat.

Selecţia exponatelor s-a făcut luând în considerare mai multe criterii, astfel încât să cuprindă eşantioane cu calităţi estetice deosebite, combinaţii de culori, forme cristalografice. Scopul realizării acestei expoziţii a fost acela de a familiariza publicul gălățean cu aceste comori ale pământului şi de a pune în valoare patrimoniul deţinut de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Eșantioanele expuse se remarcă prin importanța lor științifică, a proprietăților chimice și fizice caracteristice, atât prin formă, dimensiune și culoare, cât și prin estetica și frumusețea lor: fyzelit, siderit, sfalerit, calcit, cuarț, stibină, baritină, calcopirită, jamesonith, galenă, marcasit, aragonite etc. Florile de mină sunt îndeosebi sulfuri metalice și carbonați, renumite prin perfecțiunea formelor cristalografice și prin culoare.

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi

Telefon: 0236-411898, e-mail: [email protected]: www.cmsngl.ro

@ http://www.romaniapozitiva.ro/moldova-bucovina/expozitia-de-fotografie-flori-subterane-din-romania/

Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România” Galaţi: Expoziția de fotografie “Flori subterane din România” 0 By Echipa RomaniaPozitiva on 10 aprilie 2021 Cultură, Implică-te, Moldova și Bucovina Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi – din 8 aprilie 2021 Începând cu data de 9 aprilie 2021, la Co...

Want your school to be the top-listed School/college in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Telephone

Address


Bucharest