TerraPsy Center

Una dintre teoriile privitoare la modul de formare a personalității umane (MiIllon) are la bază următoarele principii bio-evoluționiste, bazate pe polarități. De regulă, noi, oamenii, nu ne aflăm 100% într-o extremă sau alta, viața noastră se desfășoară pe un continuum, tocmai de aceea nu putem afirma că există o structură de personalitate pură, ci nuanțată în funcție de o multitudine de variabile. Cu toate acestea, constatăm că ne putem regăsi, în cele mai multe contexte ale existenței noastre, înclinând către dreapta sau către stânga principiilor pe care le voi menționa.

Primul principiu vizează scopul existențial și are în vedere polaritatea plăcere / durere. Unele persoane sunt orientate mai degrabă către căutarea plăcerii, către căutarea de experințe noi, către intensificarea și creșterea calității vieții. Alte persoane preferă evitarea durerii, respectiv evitarea acelor experiențe care ar putea scădea calitatea vieții, sau chiar ar putea amenința existența în sine. Dacă ne dorim orientarea pe axa masculinitate – feminitate, putem emite supoziția conform căreia acele persoane care sunt orientate către căutarea plăcerii accesează latura masculină din ele, iar cele orientate către evitarea durerii accesează latura feminină din ele.

Cel de-al doilea principiu se referă la modalitatea în care ne adaptăm la mediu și merge către polaritatea activ/pasiv. Unele persoane sunt active, căutând să modifice permanent mediul din jurul lor, altele au mai degrabă un comportament pasiv, de acomodare la mediu. Pornind de la principiile bio-evoluționiste putem emite și aici supoziția că acele persoane care sunt active în relația cu mediul acceseaza latura masculină din ele, iar cele orientate către acomodare accesează latura feminină.

Al treilea principiu vizează reproducerea, nu în sens biologic, orientându-se pe polaritatea sine/alții. Astfel, pentru unele persoane primează acțiunile care maximizeaza autoreproducerea – cm ar fi cele orientate mai mult către sine, poate egoiste, insensibile, chiar asociale, iar pentru altele prețul existenței este pus pe strategii de susținere și protecție a altora, cm ar fi grijă, intimitate, etc. Dacă mergem pe emiterea de supoziții pe axa masculinitate – feminitate cele orientate către sine accesează latura masculină, iar cele care sunt orientate pe grija față de alții accesează latura feminină.

Niciunul dintre cele principii nu ne face mai buni sau mai răi, mai puternici sau mai slabi. Nu vorbim despre axe morale aici. Ele sunt utile în auto-obsevație, autoreflecție, pentru a ne cunoaște și înțelege, cu multă iubire și blândețe. Atât!

"Human beings are deeply unwilling to change their minds. And when the facts clash with their preexisting convictions, some people would sooner jeopardize their health and everyone else’s than accept new information or admit to being wrong."

The Role of Cognitive Dissonance in the Pandemic The minute we make any decision—I think COVID-19 is serious; no, I’m sure it is a hoax—we begin to justify the wisdom of our choice and find reasons to dismiss the alternative.

Fără anxietate nu am putea supravieţui prea mult. Toţi avem o anxietate de bază, ideal inconştientă, automată, care calculează permanent riscurile prin care trecem şi nu ne lasă să ne purtăm nesăbuit, să avem comportamente dăunătore nouă înşine sau altora. De asemenea, anxietatea ne ajută să depăşim toate crizele şi încercările din viaţa noastră. Hormonii stresului, care însoţesc anxietatea, ne pot ţine pe linia de plutire chiar şi în condiţii de avarie majoră. Dacă omul nu ar fi fost un animal atât de anxios, omenirea ar fi dispărut demult, înghiţită de mediul ostil. Omul a trebuit să se războiască de nenumărate ori, împotriva naturii, a prădătorilor, a foamei, a universului indiferent şi a propriilor lui semeni. Nu te poţi război fără anxietate.

[...]

Există un continuum între cele două. Anxietatea în exces îţi poate sărăci viaţa, te poate împiedica să faci lucruri importante. Te poate şi obosi foarte mult. La un moment dat, nu mai putem duce atât de multă emoţie şi anxietatea se epuizează, dar rămâne izolarea şi oboseala. Întrebările nu-şi mai cer răspunsul, ajungem să acceptăm, în mod nefast, lipsa de sens, ceea ce înseamnă resemnare şi deznădejde. Episodul depresiv poate fi o complicaţie a anxietăţii în exces, neglijate, dar nu neapărat. Invers, depresia poate ea însăşi genera anxietate: chiar şi în cea mai adâncă şi patologică disperare, instinctul de supravieţuire poate să se revolte, să ne zguduie cu intuiţia că ceva foarte rău se întâmplă cu noi.

Anxietatea. Cum te face să te simţi: „În creierul meu există o instanţă total diferită de mine, care uneori preia controlul şi-şi face de cap“ Adesea, în cabinetele terapeuţilor, apare întrebarea: „Cum te face asta să te simţi?“, însă până ajungem la specialişti şi până reuşim să ne identificăm cu adevărat sentimentele, angoasele şi temerile este nevoie de câteva cunoştinţe şi, de ce nu, de puţin curaj. Până la...