Through my Eyes

Acum ceva timp mi-am cumpărat o panglică!!!! Era din mătase și era cea mai frumoasă din lume! Era ca nicio alta și era a mea! O purtam cu zâmbetul până la nori și cu inima plină de fericire!!!!
Nu demult, s-a rupt! Pe din două!
I-am făcut un nod! Îi dădea un aer aparte, nu? Nu observa nimeni! Dar eu știam și mă tot uitam la nod cm îi știrbea frumusețea și puritatea și mă tot împiedicam de el. Încercam să îl ascund.
Ieri s-a produs inevitabilul! Nodul s-a desfăcut! Speriată, am făcut două!!!! Să țină! Dar m-am uitat apoi cu jind la panglica mea mult-iubită! Era grosolană, noduroasă, peticită. Era urâtă și veche. "Merit mai mult", mi-am spus.
Azi mi-am cumpărat o panglică nouă. Infinit mai frumoasă, mai delicată, mai strălucitoare și mai mătăsoasă. Așa bine-mi șade cu ea!

Și stau eu acum, cu mâța în poală, cu țigara în gură, cu muzica în surdină, cu panglica veche într-o mână și cu cea nouă în cealaltă, și mă întreb: de ce nu am acceptat de la bun început că s-a rupt? Știam! Știam că odată ruptă, nimeni și nimic nu o va mai face cm a fost. I-am găsit locul printre amintiri și am aruncat-o. Mi-a părut puțin rău, că era frumoasă, o iubeam și așa mândră o purtam...
Acum însă mă bucur! Dacă nu se rupea, nu aveam eu ochi pentru panglica cea nouă. Care e cea mai cea! He! Nici nu mai știu cm arăta....

Auzeam o voce fără glas și începea, tăcut, războiul ultimului orgoliu, pe-un cer de umbre și necaz.
Și pielea de pe mine mă ardea, și carnea râncezea pustie, fierbea și sufletul nătâng... fată! De ce n-ai lăsat să fie?!
Am vrut să spun, dar mi-a curs sângele din vene. Apoi am vrut să fac, dar s-a crăpat pământul prea sătul. Înspre final, am vrut să scriu, dar s-a cutremurat creionul. Şi am stat falnică, nu am îngenuncheat.
Acum, să spun, să fac, să scriu... Ce rost mai au? Ce fac cu ele la apus? Ce fac când rândunelele s-au dus? Ce fac când flori îmi urlă tare sau când marea în munte s-a ascuns?
Orgoliu prost, mă lepăd! Orgoliu greu, tu ești trecut!