ActiveWatch

ActiveWatch

Share

08/07/2026

𝐒𝐨𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 a Coaliției ONG-uri pentru Cetățean 𝐜𝐮 𝐚𝐩ă𝐫ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐨𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐚𝐬𝐜𝐮 ș𝐢 𝐂𝐚𝐫𝐥𝐚 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐓ă𝐧𝐚𝐬𝐢𝐞
❗Organizațiile semnatare, membre sau neafiliate Coaliției ONG-uri pentru Cetățean, își exprimă solidaritatea cu Georgiana Pascu, una dintre cele mai cunoscute apărătoare ale drepturilor persoanelor cu dizabilități din România, care de peste două decenii și-a dedicat activitatea monitorizării respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor instituționalizate și documentării abuzurilor la care acestea pot fi supuse, și cu Carla Cristina Tănasie, jurnalistă care a sprijinit documentarea și mediatizarea acestor abuzuri. Ele au devenit în ultimele zile ținta unor atacuri virulente în mass-media și în spațiul online, din partea celor ce consideră că astfel susțin persoanele aflate în prezent sub control judiciar, inculpate de ”săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prin raportare la un număr de 210 acte materiale”.
❗Georgiana Pascu și Carla Tănasie au semnalat public în 2025 faptul că 400 de persoane locuiesc într-un serviciu nelicențiat, izolate, fără ca autoritățile să intervină, ba dimpotrivă, autoritățile fiind cele care trimit majoritatea cazurilor acolo.
👉SCRISOAREA aici: https://www.stareademocratiei.ro/2026/07/08/solidaritate-cu-aparatoarele-drepturilor-omului-georgiana-pascu-si-carla-cristina-tanasie/

12/06/2026

„75 de platforme jurnalistice și organizații civice publică azi o scrisoare deschisă în care condamnă abuzul de autoritate al Secției pentru judecători a CSM și încercările de cenzură și de intimidare a presei și a societății civile.

Organizațiile semnatare ale acestei scrisori susțin cu fermitate independența justiției și resping orice document care confundă criticile legitime cu subminarea justiției și care insinuează că acestea ar fi parte ale unui „atac hibrid”.

Pentru un document formulat, sau cel puțin susținut, de majoritatea membrilor din Secția pentru judecători a CSM este surprinzător cm eșuează în a face distincția între critici legitime formulate de jurnaliști, ONG-uri sau simpli cetățeni cu privire la administrarea justiției și o presupusă încălcare a limitelor legale. Competența CSM de apărare a independenței justiției nu poate fi utilizată pentru agregarea unor opinii, investigații jurnalistice, poziții civice și postări de pe rețele de socializare într-o narațiune generală de culpabilizare colectivă.

În fapt, documentul demonstrează o slabă înțelegere a pilonilor pe care se bazează un stat democratic și emite o narațiune conspiraționistă, în care jurnaliștii care își fac munca în interesul public sunt prezentați ca actori dintr-o campanie de denigrare, iar pârghiile democratice aflate la dispoziția societății civile pentru interacțiunea cu instituțiile statului (petiții, participarea la consultări publice) sunt prezentate drept încercări de a slăbi și de a captura puterea judecătorească.

Acest document adoptat de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este și va rămâne o pată neagră pe obrazul credibilității și independenței justiției și a rolului acestei importante puteri democratice de a garanta respectarea drepturilor fundamentale în România.”

https://activewatch.ro/articole/abuz-de-autoritate-al-sec%C8%9Biei-pentru-judec%C4%83tori-ai-csm-%C3%AEncerc%C4%83ri-de-cenzur%C4%83-%C8%99i-de-intimidare-a-presei-%C8%99i-a-societ%C4%83%C8%9Bii-civile/

10/06/2026

Dorina Milea și vecinii ei se luptă în instanță cu un gigant european, a cărui fabrică de procesare a deșeurilor animaliere aflată la 700 m de casele lor emite mirosuri imposibil de suportat.

Dorina și colegii ai de asociație au nevoie de ajutorul nostru până pe 1 iulie, pentru a strânge suma de 2000 euro, necesară achitării cheltuielilor de judecată.

Cetățenii nu ar trebui pedepsiți și descurajați pentru că cer respectarea legii și a drepturilor pe care le au.

Fiecare donație contează:
𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚ț𝐢𝐚 𝐄𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜ă 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă (𝐀𝐄𝐑) 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 𝐒𝐮𝐝 𝐈𝐁𝐀𝐍: 𝐑𝐎𝟗𝟔𝐁𝐑𝐃𝐄𝟐𝟑𝟎𝐒𝐕𝟓𝟏𝟖𝟕𝟒𝟕𝟗𝟐𝟑𝟎𝟎 — 𝐑𝐎𝐍, 𝐁𝐑𝐃-𝐆𝐒𝐆 𝐒𝐖𝐈𝐅𝐓: 𝐁𝐑𝐃𝐄𝐑𝐎𝐁𝐔

09/06/2026

Babos Krisztina, colaboratoare a publicației Átlátszó Erdély, a devenit ținta unor acțiuni de intimidare și amenințare după publicarea unei serii de investigații privind nereguli grave comise de Compania Apă Canal Nord-Vest. Anchetele au documentat deversarea de ape uzate netratate în râurile Ier și Barcău, cu efecte semnificative asupra mediului.

La scurt timp după aceste demersuri, Babos Krisztina a fost supusă unei acțiuni de intimidare pe care o consideră direct legată de activitatea sa de documentare a acestor practici neconforme. Potrivit relatării sale, în data de 22 martie, cinci persoane au intrat în curtea comună a imobilului în care locuiește. Printre acestea s-ar fi aflat directorul companiei Apă Canal Nord-Vest, Ferenc Balogh, precum și un alt reprezentant al conducerii, Zoltán Kovács.

Conform jurnalistei, persoanele respective i-au prezentat documentul transmis de Administrația Bazinală de Apă în urma sesizării sale și i-au transmis că, dacă va continua demersurile de documentare și sesizare, populația locală va fi instigată împotriva sa. Totodată, i s-ar fi sugerat că va fi considerată responsabilă pentru eventuale întreruperi ale serviciilor de preluare a apelor uzate și că ar putea fi constrânsă să părăsească localitatea.

Contactată de ActiveWatch, conducerea Apă Canal Nord-Vest a negat existența unei astfel de acțiuni de intimidare și a susținut că singura întâlnire cu Babos Krisztina ar fi avut loc la data de 25 martie. În răspunsul transmis către ActiveWatch, reprezentanții companiei confirmă însă existența unor probleme semnalate și documentate în articolele publicate.

Organizațiile semnatare condamnă ferm orice formă de intimidare, presiune sau amenințare îndreptată împotriva unei jurnaliste care a acționat în interes public, documentând impactul asupra mediului al activității unei companii de utilități publice.

Considerăm că astfel de comportamente sunt incompatibile cu principiile statului de drept și reprezintă un pericol atât pentru libertatea presei, cât și pentru dreptul publicului de a fi informat. Solicităm Poliției să investigheze cu celeritate circumstanțele acestui caz și să stabilească eventualele responsabilități.

https://activewatch.ro/articole/amenin%C8%9B%C4%83ri-%C8%99i-intimid%C4%83ri-la-adresa-unei-jurnaliste-care-investigheaz%C4%83-poluarea-produs%C4%83-de-o-companie-public%C4%83/

04/06/2026

În ultimii ani, Indexul anual al libertății presei realizat de Reporteri fără Frontiere a plasat constant Republica Moldova înaintea României. Pentru mulți, această ierarhie a fost surprinzătoare.
Care sunt însă explicațiile din spatele evaluării?
Detalii în articolul din primul link.

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Sector 1
Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 09:00 - 17:00