Amplify ONG
03/06/2026
Uneori, când vorbim despre diversificare financiară, ne gândim imediat la surse noi de finanțare.
Dar o parte din răspuns poate fi chiar în ce face deja organizația ta: programe, know-how, servicii sau experiență de teren care pot fi transformate în venituri.
💬 Despre asta vorbim în următorul nostru webinar:
Diversificare financiară pentru ONG-uri: surse alternative și exemple practice
🎙️ Alături de noi vor fi:
Pauline Verhaeghe, cofondatoare Social Innovation Circle
Codres Florin Alexandru, Head of Development la BCR Social Finance
👉 Descoperă-i mai bine în carusel și înscrie-te la webinar: https://luma.com/webinar-amplify-diversificare-financiara?utm_source=facebook-post
29/05/2026
Luna asta am avut nevoie și de pix & agendă, dar și de Waze & cafea. ☕🚗
Am stat în sesiuni 1:1 cu ONG-uri din comunitate, ne-am întâlnit cu oameni dragi prin țară, am adunat idei din conferințe și am făcut loc pentru workshopuri construite de comunitate. 💙
Pentru voi cm a fost luna mai? 👀
26/05/2026
Bucuroși să susținem ONG-urile din comunitate să organizeze evenimente cu impact.😊
Felicitări Asociația Merida și Alma Pap, ACC - Ohana Coaching pentru inițiativă!
De ce mergem prin țară cu Community Meetups? Pentru că prea multe ONG-uri construiesc singure.
La Piatra Neamț, am văzut ce se întâmplă când oamenii care lucrează pentru aceleași comunități ajung, în sfârșit, în aceeași sală. 😊
Au apărut conversații despre colaborări, idei care pot continua după eveniment și oameni care și-au dat seama că există mai mult sprijin în jurul lor decât credeau.
Pentru că impactul crește mai sănătos atunci când oamenii nu mai construiesc izolat. 🤝✨
Mulțumim Rubik Hub, AER și Fundația Comunitară Iași.
Dar și vouă, celor care duceți ecoul conversațiilor dincolo de eveniment.
20/05/2026
𝗗𝗮𝗰𝗮̆ 𝗻𝘂 𝗮𝗶 𝗻𝗶𝗺𝗶𝗰 𝗱𝗲 𝗮𝘀𝗰𝘂𝗻𝘀, 𝗱𝗲 𝗰𝗲 𝗮𝗶 𝗳𝗶 𝗶̂𝗺𝗽𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗮 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗹𝗶𝘀𝘁𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗱𝗼𝗻𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗮𝗶 𝗢𝗡𝗚-𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿?
Într-un context în care neîncrederea în ONG-uri este alimentată de atacuri și generalizări, o astfel de măsură poate sa pară utilă la prima vedere.
La AmpliFY, lucrăm zi de zi alături de ONG-uri din toată țara și știm cât de fragilă poate fi încrederea publică în societatea civilă și cât de important e să o protejăm. De aceea simțim nevoia să ne exprimăm public poziția față de o propunere legislativă care ne îngrijorează profund.
⚠️ Problema este că propunerea de lege care ar putea obliga organizațiile non-profit din România să publice datele donatorilor care contribuie cu peste 5.000 lei, nu aduce mai multă transparență pentru autorități, însă va avea un efect negativ asupra anumitor ONG-uri.
𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗮𝗿𝗲𝗻𝘁̦𝗮 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗻𝗰𝗶𝗮𝗿𝗮̆ 𝗮 𝗢𝗡𝗚-𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗳𝗮𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗶𝘁𝘂𝘁̦𝗶𝗶𝗹𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗳𝗶𝗿𝗲𝗮𝘀𝗰𝗮̆ 𝘀̦𝗶 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲𝗷𝗮.
ANAF are acces la toate informațiile necesare pentru verificarea finanțărilor.
Diferența este că această modificare ar face publice informațiile despre oamenii care aleg să susțină anumite cauze civice.
Iar în spatele unei donații nu este doar o sumă. Este, de multe ori, o alegere personală, legată de convingeri sociale, religioase, politice sau civice. Odată publice, aceste informații pot deveni ușor instrumente de presiune, intimidare sau discriminare.
De exemplu, persoane deranjate de organizații anticorupție, de mediu sau pentru drepturile minorităților pot începe campanii publice împotriva donatorilor.
🗳️ 𝗘𝘀𝘁𝗲 𝘀𝗶𝗺𝗶𝗹𝗮𝗿 𝗰𝘂 𝗺𝗼𝘁𝗶𝘃𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗼𝘁𝘂𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘀𝗲𝗰𝗿𝗲𝘁.
Nu pentru că oamenii au ceva de ascuns, ci pentru că opțiunile civice expuse public pot duce la presiune și intimidare.
În consecință, unii oameni care altfel ar susține o cauză legitimă vor renunța de teamă să nu fie expuși public.
În multe țări, măsurile de tipul acesta au fost prezentate inițial ca „transparență”. În practică, ele au devenit instrumente de presiune asupra societății civile. Într-o societate democratică, oamenii ar trebui să poată susține cauze civice fără teama de stigmatizare sau intimidare.
✊ 𝗥𝗲𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗲𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 𝗰𝗶𝘃𝗶𝗹𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗲𝗷𝗮 𝘀𝗲𝗺𝗻𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝗶𝘃𝗮̆. Sute de organizații au cerut respingerea legii, iar mii de cetățeni au semnat petiția lansată de Comunitatea Declic.
Dacă simți că dreptul de a susține o cauză în liniște merită apărat, semnează petiția aici 👉 https://noifacem.declic.ro/drepturile-omului/lege-anti-ONG/semneaza-impotriva-legii-ong
19/05/2026
Învățăm cel mai bine atunci când pornim de la experiențe reale din comunitate.
Pe 26 mai, continuăm conversația despre modele de business pentru ONG-uri într-un format aplicat, pornind de la activități economice deja testate de organizații din comunitate.
🎙️ Sesiunea va fi ghidată de Stefan Buciuc, CEO BCR Social Finance și Board President la Let's Do It, Romania!
Dacă ai început o activitate economică în ONG sau te gândești serios la una, acesta este un moment bun să vezi cm arată un diagnostic aplicat.
📅 26 mai, 10:00 - 12:00, online.
Înscrie-te aici: https://luma.com/webinar-amplify-modele-de-business?utm_source=facebook-post
13/05/2026
12/05/2026
La Piatra Neamț am văzut din nou cât de mult contează să aduci oamenii potriviți în aceeași încăpere.
70 de oameni au venit să vorbească despre sustenabilitate, colaborare și cm poate arăta un impact care nu se oprește după un singur proiect sau un singur grant.
Au plecat cu idei, contacte noi și conversații pe care sperăm să le vedem transformate în parteneriate reale. 🤝
Mulțumim comunității din Piatra Neamț pentru primire și pentru energia din sală. 💙
--
Evenimentul a fost susținut de Rubik Hub, AER și Fundația Comunitară Iași.
Mulțumim Fundația Autonom pentru implicare.
📸 Momentele au fost surprinse de motionARThoughts.
06/05/2026
Cum își pot diversifica ONG-urile sursele de finanțare fără să piardă din vedere misiunea?
Pe 12 mai, la Community Meetup Piatra Neamț, deschidem această conversație alături de oameni care au lucrat direct cu fundraising, CSR, activități economice și modele de impact construite în timp.
Îți facem cunoștință cu ei în carusel. 😊
Detalii și înscriere 👉 https://luma.com/meetup-amplify-piatraneamt?utm_source=facebook
--
Evenimentul este susținut de Rubik Hub , AER și Fundația Comunitară Iași
05/05/2026
🌱 Dacă ar fi să punem o etichetă pe aprilie, probabil ar fi sustenabilitatea financiară.
Am vorbit despre parteneriate cu companii, fundraising, fonduri europene și modele de business construite în jurul misiunii.
Am văzut idei care cresc la Marc Growth Camp și am continuat să lucrăm îndeaproape cu organizații din comunitate.
+câteva momente din culise care ne-au făcut luna mai vie. 👀
Restul e în carusel. 😊
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Telephone
Website
Address
Boulevard Doina Cornea Nr. 4, Clădirea AFI Business Park 1, Etaj 1, Sector 6
Bucharest