Riddler's Escape Room
29/06/2017
Echipa PILONUL 5,5 a evadat din "The Purgatory" in 50 de minute
29/06/2017
Escape Room by Riddler's Escape Room
28/06/2017
Vineri, 30 iunie 2017. Ziua în care ne luăm adio de la un copil de 2 ani. Asta a ajuns să însemne Riddlers Escape Room pentru mine.
Un copil dorit încă de când am auzit de alți părinți, operatori de escape rooms. Când mi-a ajuns informația acestui tip de divertisment la urechi, erau vreo 10 escape pe piață și m-am gândit să-l suprind pe Dodo, ducându-l într-un loc atipic până atunci pentru o ieșire de octombrie, într-o joi seară. Astfel, într-o seară ploioasă din 2014, am ales un escape, mi-am sunat o prietenă și hai să vedem toți 3 cât de tari suntem într-un astfel de joc. Nu am evadat și nici nu ne-am simțit vreodată mai proști ca atunci. Camera era simplă, eu am găsit o cheie și cam acolo mi s-a rupt filmul. Am primit indicii pe sub ușă cât nu am dat noi la Riddlers în 3 jocuri!!! Totuși, vorba lui Dodo: mintea noastră nu este făcută să lucreze așa cm o face într-un escape room, nu ne izbim de astfel de puzzle-uri în mod normal atunci când suntem la serviciu sau acasă. Operatorul, care era și owner, a fost super drăguț cu noi și ne-a lăsat să terminăm jocul în ritmul nostru, iar apoi am stat toți la un suc, într-un loc special amenajat. Cred că atunci am spus pentru prima dată: Dodo, eu vreau escape-ul nostru! Evident că voiam, și mai evident că nu aveam fonduri, iar Dodo nu se lasă ușor convins. Slavă cerului că pot fi oricând pisăloagă, fără să-mi pierd câtuși de puțin determinarea!
Prin ianuarie 2015, Dodo a fost în sfârșit de acord. Ne-am gândit noi că ar fi bine să mai vizităm și alte escape-uri, să ne facem o idee mai clară, dar mereu intervenea câte ceva. Când am fost la cel de-al doilea, doar noi doi, am fost la fel de brilianți - camera super faină, de la Chambers. Am ieșit, totuși, cu doar 30 de secunde după terminarea timpului regulamentar. L-am întrebat pe Dodo: Oare să-i spunem? Dodo: Nu, până nu e gata, nu spunem nimic.
Ce să fie gata, când noi nici nu ne apucasem? Bine, se apucase el să răscolească youtube-ul pentru tot felul de trucuri, realizarea obiectelor handmade și tot felul de alte ciudățenii.
Cred că am pornit la drum cu una dintre cele mai mici investiții de pe piață, pentru că nu ne permiteam mai mult și nu voiam să mă incarc material cu credite. Ne-au ajutat ai noștri, deși nu cred că au înțeles nici acum exact de ce oamenii ar da bani să fie închiși într-o cameră. De prin martie am început intens căutările unei locații. Aveam în cap tematica pentru o cameră, povestea era haioasă, deși cam melodramatică (până și pentru gustul meu), prin urmare căutam ceva în care să se încadreze ideile noastre! Ne-am omorât nervii și picioarele aproximativ o lună și când ne-am hotârât la locație, ne-am hotărât neinspirat (ne-am dat seama ulterior, normal).
O căsuță la 10 minute de metroul Unirii, pe strada Calomfirescu, într-o curte comună cu două familii (dar să nu ne facem griji că nu sunt activi, stau mai mult în casă, nu vor deranja clienții). Bineee! O căsuță cu două camere semidecomandate, cu tavanul înalt și pictat în basorelief, dar o asemenea căsuță a necesitat îmbinarea a două perdele pentru a acoperi gemulețul vertical al celei care urma să fie camera Red Light District. Nu știu de ce am fost setați să găsim o casă și nu un apartament pentru escape room, mai ales având în vedere că nu era deloc ieftină chiria, dar optimista din mine a fost sigură că vom face o treabă bună și vom ieși pe plus. Când am apărut noi pe piață, deja numărul escape-urilor din București crescuse la peste 30 și nu avea de gând să se domolească. După ce am rezolvat și cu înregistrarea firmei, casa de marcat, aranjat recepția și camera (care ne-a luat o lună aproximativ), am dat marele anunț: Deschidem pe 16 mai! Ne-am împopoțonat și dis-de-dimineață, sâmbătă, ne așteptam cu nerăbdare clienții. Noi și câinele unei familii cu care împărțeam curtea și care se dovedea a fi extrem de afectuos, dar după ce intrai în curte. Și am așteptat. Muult. Cam toată ziua. Bine că a venit vărul lui Dodo în vizită, am avut asupra cui să ne revărsăm gândurile. Seara, deja eram iederă pe laptop - mailuri către site-urile de reduceri, către toate site-urile de evenimente, anunțuri, știri - tot ce îmi cădea în mână și comunicate de presă realizate atent, dar și mail-uri către operatori de escape în care îi invitam să viziteze Red Light Districtul. Toată noaptea am stat cu ochii în laptop, în așteptarea unui răspuns - da, entuziasmul mi-a fost nemăsurat. A doua zi, cu ochii cât cepele, prima rezervare! Am zâmbit șmecheră spre Dodo, vrând să-i transmit: Told you că va fi bine! A fost când bine, când ciudat. Prima rezervare a fost din partea casei, pentru un grup de operatori ce ne-au invitat la o întâlnire a operatorilor, care ar fi putut fi destul de descurajantă pentru noi dacă eu nu aș fi ambiția în picioare, ținând cont că am auzit în stânga și în dreapta că nu vom rezista mai mult de o lună, două cu o singură cameră de joc. Am spus că vom supraviețui printre multele escape-uri și ne-am ținut de cuvânt.
Am zis că l-am prins pe Dumnezeu de un picior în momentul în care cei de la Escape Bucharest au dat știre în țară că primesc în locația lor încă un operator. A doua zi, cu Dodo de mână, ajungeam la Rosetti și ne hotăram să ne mutăm acolo Red Light Districtul, după jumătate de an, cu aproape 200 de echipe, dintre care unele au făcut cunoștință cu câinele cel simpatic, Zolly și Lola (motănei adorabili culeși din stradă pentru două-trei zile, cât să-i punem pe picioare - așa l-am convins pe Dodo să-i adoptăm temporar) și din când în când cu vecinii sau cu rufele lor întinse în curte. Lumea evada constant din Red Light District, prin urmare, jocul era calitativ. Locația din Calomfirescu nu a fost chiar pe placul nostru, dar omul din greșeli învață, chiar dacă le mai repetă ulterior.
Nu aș vrea să recunosc că eram oarecum în impas în momentul anterior mutării, însă Dodo a prioritizat mereu evadatorii, gândindu-se și adaptându-se fiecăruia în parte. Nu cred că am avut vreo perioadă în acești 2 ani în care să nu avem oferte, pentru buzunarul fiecăruia.
În locația din Rosetti, viața a mai avut tente de roz. Am updatat Red Light Districtul, iar feedback-ul a fost suficient de bun, încât să nu fim nevoiți să plătim pentru promovare. Dodo a început să se uite din nou la tot felul de documentare ore întregi! Și, The Purgatory a început să prindă contur. A stat la dospit aproximativ 5 luni, iar două au fost dedicate exclusiv construirii camerei (când spun două luni, mă refer la o muncă asiduă, de dimineața până seara, a lui Dodo). Eu mă prezentam Purgatoriului-bebe doar pentru a face mofturi (mofturi care au dat rezultate incredibile): Dodo, asta nu-mi place, asta nu merge acolo până când am fost solicitată să-mi scormonesc prin creier după trei puzzle-uri. Îngrozitor! Chiar dacă era simpatică, Red Light Districtul nu mi-a mâncat viața cm a făcut-o Purgatoriul.
Când vedem un lucru foarte fain, ne gândim doar că e foarte fain, însă nu vedem și munca din spatele lui. Cât s-a ocupat de construirea propriu-zisă a Purgatoriului, Dodo nu a știut altceva: asta visa, asta picta. Nu mi-am putut imagina câtă creativitate, ingeniozitate și îndemânare se ascund în el. E foarte simplu să dispui de un buget și să spui cm îți vrei construită camera de evadare. Ei bine, e groaznic de dificil să te ocupi personal de tot și, în timp ce ai camera în șantier, să ții și rezervări în Red Light District (într-o curățenie deplină). Dacă a mea creativitate se revarsă în volumele pe care le scriu, Purgatoriul este capodopera lui Dodo, copilul asupra căruia își îndreaptă atenția de peste un an! O spun eu și sute de vizitatori care au rămas marcați de această cameră. La un moment dat (să ținem cont că erau peste 100 de camere de joc), Purgatoriul a fost într-un top 10 al unor evadatori cu experiență. O capodoperă la care suntem nevoiți să renunțăm, din variate motive, independente de dorința noastră. Mie îmi este suficient de greu, încât să dau apă la șoareci o dată la două zile. Dodo… mă gândeam cm ar fi dacă mi-ar arde cineva toate cărțile pe care le-am scris, fără posibilitatea de a le mai putea reproduce. Cred că așa simte și el.
Nu au fost puține dăți când escape-ul nostru drag m-a frustrat. Numai bine ne stabileam o ieșire cu prietenii, țop și rezervările. Fix atunci. Totuși, am mustăcit șmecherește de fiecare dată când Dodo rata un meci de fotbal, pentru că rezervare!
Dodo, îți mulțumesc pentru acest vis frumos de 2 ani, pentru toată implicarea și tot sufletul pe care l-ai pus în Riddlers Escape Room! Nu am văzut pe cineva să scoată aur din nimic, dar tu ai scos din Purgatoriu aur. Și da, din nimic. Ai făcut-o într-un mod demn de Jos Pălăria! Pentru mine ești și rămâi cel mai carismatic, mai înclinat spre clienți și mai bun GameMaster. Felicitări, Maestre, ai făcut o treabă excelentă! Creativitatea ta evoluează constant. Îți mulțumesc!
Am scris această scrisoare pentru mine și Dodo înainte de a ne lua adio de la Riddlers și de la camerele noastre, pentru că sigur nu aș fi putut-o face după 30 iunie, ultima zi în care vă mai așteptăm la evadat.
Îmi pare rău că închidem, mă bucur că am avut ocazia să ne distrăm împreună.
Actualul-Viitor fost MasterGame secundar,
Raluca
23/06/2017
Echipa QSIU a evadat din "Red Light District"
18/06/2017
Riddlers Escape Room isi incheie aventura pe 30 Iunie 2017. Asa ca, daca nu ai jucat inca "The Purgatory" sau "Red Light District", te asteptam cu drag pana pe 30.06.2017 (inclusiv), cu promotia (detalii pe site).................................................................................................................
Rezervă-ți și TU distracția, sunând la nr. de tel.: 0741.026.639 sau direct pe site: www.riddlers-escaperoom.com
18/06/2017
Echipa A.E.A.B. a evadat din "Red Light District" in 59 de minute si 58 de secunde.
----------------------------------------------------------------------
Rezervă-ți și TU distracția, sunând la nr. de tel.: 0741.026.639 sau direct pe site: www.riddlers-escaperoom.com
18/06/2017
Echipa NOI 3+2 a evadat din "The Purgatory"
----------------------------------------------------------------------
Rezervă-ți și TU distracția, sunând la nr. de tel.: 0741.026.639 sau direct pe site: www.riddlers-escaperoom.com
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Website
Address
Piata C. A. Rosetti, Nr. 3, Et. 1, Interfon 3C
Bucharest
021051
Opening Hours
| Monday | 11:00 - 23:00 |
| Tuesday | 11:00 - 23:00 |
| Wednesday | 11:00 - 23:00 |
| Thursday | 11:00 - 23:00 |
| Friday | 11:00 - 23:00 |
| Saturday | 11:00 - 23:00 |
| Sunday | 11:00 - 23:00 |