Paul Ardeleanu
30/05/2026
Eram în Iași, într-o cameră de hotel, și mă uitam pe tavan.
Îmi rulam aproape în continuu în minte o întrebare: cm se face că acum, când am mai multă experiență, am mai multă notorietate, am o bază de date mai mare, am un buget mai mare, fac mai puțini bani decât în momentul în care am pornit?
În acea perioadă țineam cursuri de public speaking și mergeam în Iași, Bacău, Brașov, Timișoara și București ca să le țin.
Și în acea cameră ieftină de hotel… bineînțeles că am rezervat una ieftină, că na… nu înțelegeam ce am greșit.
Răspunsul a venit în timp ce mă uitam pe tavan.
Mi-am dat seama că se schimbase intenția pe parcurs față de cea cu care a pornit.
Când am început să țin cursuri de public speaking, intenția mea era clară: să ofer altora experiența pe care eu am trăit-o în Public Speaking Support Group, grupul de practică la care am participat consecvent timp de trei ani. Voiam să le ofer și altora un spațiu în care să-și dezvolte abilitățile de public speaking.
Pe măsură ce am progresat, intenția s-a schimbat.
Câte persoane vin la webinar?
Care este rata de conversie?
Câți bani am încasat?
Cât profit am generat?
Este super sănătos să fii conștient de cifre. Dar motivul pentru care predam devenise, pas cu pas, mai axat pe partea financiară decât pe cea umană.
Și aceea a fost principala conștientizare din acea cameră de hotel.
De ce îți spun povestea asta?
Pentru că în momentul în care intenția este cea potrivită… axată pe dăruire, pe transformarea celuilalt, pe problema cu care se confruntă participantul… lucrurile se leagă armonios și duc către progres financiar.
În momentul în care focusul devine radical către partea financiară și uităm de pasiune, de poveste și de problemele cu care ne-am confruntat noi la start… lucrurile încep să se schimbe.
Sunt în zona de training de 17 de ani.
Primul curs l-am ținut la 18 ani.
Am trăit vremuri bune și mai puțin bune. Am avut momente în care eram super fericit cu 6 participanți și momente în care eram stresat cu 100.
Le-am văzut și la mine dar și la multe dintre persoanele cu care am lucrat… fie pe zona de marketing, fie în sesiuni de coaching.
Mesajul meu simplu către tine:
Dacă în acest moment nu faci câți bani ți-ai dori din cursurile pe care le susții, amintește-ți de intenția cu care ai plecat pe acest drum.
Una de a oferi o transformare.
Iar banii vin ca o consecință a transformării celor care îți ascultă recomandările și îți urmează procesul.
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the public figure
Telephone
Website
Address
Nicolae Titulescu Nr. 1
Bucharest
011131