Noir.mdc

Iubirea nu se declara doar in zile desemnate, iubirea nu este doar flori, bomboane de ciocolata, cadouri si ursuleti de plusi cu inimioare.

Cand te tine in brate d**a o zi grea, cand te place si in pijama de bumbac cu parul in toate directiile, cand cara el plasele, cand repara teava din baie, cand mananca ultimul tau experiment culinar chiar daca nu ti-a prea iesit,tot iubire este. Iubire este si cand ii face el baie copilului ca tu sa poti scoate guma din parul celuilat copil, cand uita tot ce i-ai spus sa faca si ii mai repeti de trei ori incercand sa nu te enervezi (desi nu prea iti iese, dar el te iarta), iubire este si cand stie cat zahar sa-ti puna in cafea sau faptul ca tu nu mananci decat inghetata de vanilie.

Iubire e si cand se duce el la sedinta cu parintii ca sa nu fii doar tu admonestata, iubire e si cand il certi ca nu a semnalizat, cand il astepti seara cu mancare calda, cand te-ai obisnuit cu faptul ca isi lasa ciorapi prin toata casa,cand stai la coada la farmacie d**a pastile pentru ca el e racit acasa in pat, cand iti ia apararea in fata tuturor desii tu poate n-ai dreptate, cand stii pe de rost zilele de nastere ale intregii familii si ce sa luati la fiecare.

Iubire e sa va intelegeti din priviri, sa radeti la glumele voastre si sa lasati unu de la altul. Iubire e sa va certati si sa va impacati, sa va iertati, sa va ascultati. Iubirea nu se explica, nu este d**a retete , iubirea nu se spune, iubirea se demonstreaza, iubirea e umarul pe care te sprijini .

Iar daca sunt zile in calendar care sa celebreze iubirea, pot sa fie cat de multe si venite de prin toate colturile lumii, pentru ca iubirea merita celebrata zi de zi! ❤

Astazi impartasim cu voi ganduri din ultima noastra "calatorie" literara. Speram sa va inspire la citit ! Enjoy! ❤️

"In casa copilariei mele traia un intrus.", asa isi incepe Eric Emmanuel Schmitt romanul autobiografic si aflam de la inceput ca intrusul era un pian vechi, pasat de la o generatie la alta in familia lui, pian ce era urat de el si chinuit de sora lui, care scotea din el sunete ce semanau mai degraba cu lovituri de ciocan si guitaturi. Desi ii promisese intrusului ca ei nu vor deveni vreodata prieteni, totul se schimba intr-o duminica pe cand sarbatoreau aniversarea lui de 9 ani. Matusa lui preferata, Aimee, cea blanda, blonda, mereu parfumata si aranjata, imblanzeste "fiara" si din cutia de lemn iese MUZICA. Fascinat, Eric afla ca ce ascultase se numeste "Chopin" si hotaraste ca vrea sa se apuce de pian. Pian invata sa cante, dar Chopin ii ramane o enigma, un secret nedescifrat. Timpul trece, viata isi urmeaza cursul si autorul pleaca student la Paris. Cu secretul lui Chopin inca nerezolvat, ajunge sa ia lectii de pian cu excentrica profesoara poloneza, Doamna Pylinska. Constata cu stupoare si oftica ca lectiile ei nu sunt despre a sta pe scaun si a exersa. Il trimite in schimb sa invete, printre altele, sa asculte linistea, sa simta vibratiile pamantului, sa observe ramurile copacilor, sa iubeasca cu ochii deschisi, toate astea presarate cu dezbateri despre muzica in plan secundar, Maria Callas pe fundal, si lectii despre viata, in principal. Abia la final, pentru o scurta intrezarire, Eric descopera secretul lui Chopin atunci cand invata ce inseamna "pierderea" si astfel intelegand ca nu ai cm sa redai prin muzica emotii netraite. Secretul lui Chopin era despre nostalgia sufletului, despre a iubi pana la sacrificiu in ciuda a tot si toate, despre a accepta si a te resemna, despre a-ti privi cu blandete greselile si a intelege ca desi viata este facuta din sacrificii si durere, trebuie sa privesti mereu cu ingaduinta spre inainte. Sa ii daruiesti cuiva sansa sa moara demn si in termenii lui, renuntand la dorintele tale egoiste, e cu adevarat iubire. Sa accepti ca drumul ales nu e cel corect si sa iti cauti altul e cu adevarat "a te cunoaste".
... si ma opresc aici ... asa .. "din mila crestineasca" cm zice doamna Pylinska ... restul ... de descoperit ....