Palatul CEC

Palatul CEC

Share

05/02/2021

Deasupra ușii Sălii de Consiliu este amplasată pictura murală “Munca” realizată de Michel Simonidy. Lucrarea a fost concepută în atelierul său parizian și amplasată în interiorul Palatului în anul 1912. Sunt ilustrate câteva ocupații tradiționale ale românilor: prelucrarea metalelor, pescuitul, agricultura. Aceasta este ingenios amplasată, având în vedere că la amiază primește lumină naturală printr-un arc semicircular din sticlă care se află deasupra ei.

Iată ce reprezintă această compoziție din perspectiva pictorului:

„În această compoziție voi cânta silința omului: prin corpul figurată, printr-un grup de bărbați lucrând fierul la foc și cu ciocanul: plugari arând; totul într-un peisaj sălbatic și unde chiar cerul însoțește silința, apoi corăbii, plute și hamali de port va complecta această compoziție”.

02/02/2021

O mare parte din materialele folosite pentru construcția Palatului CEC au fost românești. Mozaicul din holul de la intrare, holul central, rotonda precum și scările spre etaj, sunt realizate din marmură de Dobrogea. Mozaicul a fost tăiat și montat manual. Modelul în care a fost montat cuprinde forme geometrice în 4 colțuri care duc cu gândul la cele 4 cupole laterale ale clădirii. Ca o amintire a trecerii prin holul central a milioanelor de clienți ai băncii, de a lungul celor peste 100 de ani, este starea mozaicului din fața ghișeelor.

Tot cu materiale românești, sunt făcute la București, de o școală de meserii, candelabrele mici din bordura scărilor precum și lampadarele din holul central. În schimb, candelabrele mari, de deasupra scărilor centrale și din Sala de Consiliu, au fost fabricate și aduse din Viena.

11/01/2021

Operațiunile de construcție a Palatului CEC, inclusiv achiziționarea terenului și demolarea vechii clădiri, au durat 5 ani. Oportunitatea construirii noului palat a apărut în anul 1891, atunci când Primăria Bucureștilor a scos la vânzare un teren în vecinătatea celui deținut de CEC pe Calea Victoriei.

Costache Bălcescu a fost susținătorul ideii de a realiza un sediu care sa răspundă cerințelor viitoare ale casei. Spre sfârșitul anului 1895, au început lucrările noului edificiu, iar în primăvara anului 1900, Palatul era deja ridicat.
Data de naștere a monumentului este 8 iunie 1897, atunci când Regele Carol I și Regina Elisabeta au participat la punerea pietrei fundamentale.

08/01/2021

Palatul CEC este un spațiu al eleganței, un loc înconjurat de simboluri și detalii integrate într-o armonie perfectă cu întreg ansamblul arhitectural. Sala de consiliu, una dintre cele mai frumoase încăperi ale Palatului, este înconjurată la cornișă de detaliul albinei pe un fond verde închis. Albina reprezintă simbolul hărniciei, stabilității și al economisirii.

30/12/2020

Palatul CEC este încărcat de simboluri inspirate din „La Belle Epoque”. În holul central, bolțile laterale sunt încadrate de cariatide înaripate, ornamentate cu cornuri ale abundenței din care se revarsă fructe și flori, alcătuind un ansamblu decorativ superb și oferind întregii încăperi o alură luxuriantă.

Want your organization to be the top-listed Government Service in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address


Bucharest
030167