Brightivity Montessori

La nivel teoretic, toată lumea este de acord că emoțiile contează în învățare. La nivel practic, din păcate, încă prea puține medii educaționale construiesc cu adevărat pe această idee.
Cercetările lui Mary Helen Immordino-Yang arată că emoția nu este un zgomot de fundal al procesului cognitiv. Fără implicare emoțională, fără relevanță personală, creierul nu consolidează informația în mod profund.
Un copil care se simte în siguranță, curios și neamenințat de judecată are acces la un cu totul alt nivel de procesare.
Aici se naște diferența între un copil care a memorat și un copil care a înțeles.

La mulți ani copiilor de pretutindeni!
Chiar dacă nu peste tot în lume îi sărbătorim în 1 iunie. Și chiar dacă, în alte culturi, sărbătoarea ia alte forme, cu alte mize.
De fapt, cu cât ne gândim mai bine, știm că ziua copilului are prea puțin de-a face cu o zi marcată în calendar sau cu baloane și spectacole.
Este fiecare zi în care îl vedem devenind câte puțin mai mult din ceea ce fi.
Este fiecare dimineață în care intră pe ușă și alege singur cu ce începe ziua.
Este fiecare moment în care nu cedează când devine dificil.
Este fiecare după-amiază în care pleacă acasă cu ceva nou în el, chiar dacă nu neapărat ceva ce se vede imediat.
Este liniștea concentrată când este absorbit în ceva care îi aparține complet.
Este ziua în care descoperă că poate face față la ceva ce îl speria.
Este curajul de a face ceva pentru prima oară.
Sunt atât de multe de ”Este…”, încât ne oprim pentru că nu terminăm postarea în seara aceasta.
Dar este important că toate acestea nu sunt întâmplări. Sunt efectul unui mediu construit cu intenție, al unor adulți care știu când să fie prezenți și când să facă un pas înapoi, al unei zile structurate în jurul nevoilor lui, nu ale noastre. Totul pentru devenirea lor.

Când un copil mic are izbucniri frecvente, refuză să doarmă sau pare permanent la limită, instinctul multor adulți este să caute o explicație în comportament. Să corecteze, să limiteze, să disciplineze.
Dar la copiii mici, comportamentul este aproape întotdeauna o consecință a stării sistemului nervos, nu a intenției. Un copil cu cortizol cronic ridicat din cauza unui mediu impredictibil, a unui program supraîncărcat sau a tensiunii din jur nu poate accesa părțile creierului responsabile de autocontrol și cooperare. Pur și simplu nu are acces la ele în acel moment.
Soluția nu este mai multă disciplină. Este un mediu mai sigur și mai previzibil.

O foaie, câteva culori și fiecare copil a inventat pe loc un personaj și o poveste a lui, pe care a împărtășit-o colegilor pe peretele de lumină al retroproiectorului.

Partea cu adevărată frumoasă? Unicitatea acestor povești. Gândirea narativă, imaginația aplicată, curajul de a prezenta ce a creat în fața celorlalți - toate au fost acolo prezente, în joc. ✨

Metaforele cu grădinarul și tâmplarul, preluate din cercetările actuale merg în linie cu ce Dr. Montessori a înțeles cu mult timp în urmă: adultul nu construiește copilul din exterior, copilul are un plan interior de dezvoltare.
Adultul poate susține planul interior oferindu-i o ”grădină” (care nu este deloc aleasă la întâmplare) și îl poate bloca făcând prea mult.
Este ceea ce cunoaștem astăzi sub denumirea de „over-scaffolding”, adică intervenția adultului înainte să existe nevoia copilului.