Un Strop de Repaus

Pentru mine, această carte a fost de departe cartea anului 2025 și nu știu când voi mai găsi vreuna care să îmi placă atât de mult. Desigur, ea nu ar avea aceeași valoare fără cele trei volume care o preced, însă fiecare pagină din cele peste 1.500 (în total) a fost o adevărată plăcere și vi le recomand din toată inima. 😍

📖 Labirintul spiritelor
de Carlos Ruiz Zafón

✒️ Apreciere personală: 10/10
✒️ Anul apariției: 2024 (ediția originală a fost publicată în 2017)
✒️ Editura: Polirom
✒️ Numărul de pagini: 856
✒️ Traducere din limba spaniolă: Marin Mălaicu-Hondrari
✒️ Nota de pe Goodreads: 4,54 din 5 (peste 65.000 de evaluări)

📌 O să fiu sincer ca de obicei și o să recunosc că această carte a stat cam o lună pe biroul meu așteptându-și recenzia. Într-adevăr, a fost și o perioadă aglomerată, cu plecări din localitate și alte activități, însă ce m-a ținut cu adevărat departe de laptop și de această carte a fost teama că nu voi reuși să aștern nici măcar pe departe cuvintele potrivite care să se îmbine cumva într-o formulă cât de cât apropiată de felul în care ar trebui să arate o recenzie a acestei cărți. Într-un final m-am lămurit că exact asta se va întâmpla și că nu am nicio șansă să explic în cuvinte puține și perfecte cam cât de bun este acest roman, așa că m-am decis să o scriu oricum.

📌 Nu vreau să pară forțat, însă „Labirintul spiritelor” mi s-a părut mai mult decât o capodoperă. Am citit multe capodopere până acum, însă această carte reușește să depășească lejer acel nivel și să se situeze într-o categorie de cărți foarte rare ce sunt menite să rămână cu tine pentru totdeauna. Deși este un roman de 850 de pagini, nu doar că l-am citit foarte repede, dar am și trăit un sentiment bizar, de teamă că îl voi termina, de angoasă că povestea se va încheia, iar cărțile pe care le voi mai citi nu se vor ridica nici măcar pe departe la nivelul acestei bijuterii.

📌 Așa cm am mai spus în recenziile celorlalte trei romane, „Labirintul spiritelor” este cel de-al patrulea roman și cel care încheie tetralogia „Cimitirul Cărților Uitate”. Nu cred că am citit vreodată o serie care să se lege mai frumos și cu atâta măiestrie precum aceasta, iar rolul romanului final este exponențial în acest sens. Nicio singură întrebare pe care cititorul și-ar putea-o pune nu rămâne fără un răspuns clar, iar asta arată cât de cerebral și metodic era Zafón, dincolo de stilul mai degrabă poetic pe care îl avea.

📌 Am avut nenumărate momente în care citeam și reciteam anumite fragmente, frapat fiind de cât de neverosimil este ca cineva să scrie atât de minunat, să înlănțuie astfel de metafore vibrante și creative cu o poveste atât de dinamică, încadrând totul atât din punct de vedere istoric, dar și ținând cont de evoluția societății spaniole în funcție de evenimentele istorice prin care trecea în perioada în care are loc acțiunea.

📌 La fel ca și în cazul romanului „Ruinele timpului” de John Boyne, la finalul căruia am avut impresia că „Băiatul cu pijamale în dungi” a fost scris mai degrabă ca roman de susținere pentru ceva mult mai valoros, la fel și în cazul acestei serii am simțit că primele trei romane (fiecare excepțional în felul său) au fost scrise pentru ca cel de-al patrulea să vină și să unească toate firele narative lăsate cu bună știință fără o finalitate.

📌 Personajele noi, dar și cele arhicunoscute din primele trei romane, precum spumosul Fermin Romero de Torres, poartă dialoguri spectaculoase, iar povestea ce se întinde pe mai multe generații m-a dus pe alocuri cu gândul la „Un veac de singurătate” al lui Gabriel García Márquez, deși alte comparații cu romanul respectiv nu prea pot fi făcute.

📌 Nu o s-o mai lungesc pentru a nu vă plictisi, dar vă spun doar atât: dacă vreți să citiți ceva cu adevărat bun, ceva care să vă facă să vă îndrăgostiți pentru totdeauna de acest hobby sublim al cititului, atunci faceți-vă un bine și citiți această tetralogie. Pentru mine, dacă ar fi ultimele cărți pe care aș avea posibilitatea să le mai citesc pe lumea asta, cred că pe acestea le-aș alege. Iar traducerea lui Bogdan Mălaicu-Hondrari este una excelentă. 😍

📌 PS Mi-a rămas în minte o replică a unuia dintre personajele din carte și pentru că o să duc pentru multă vreme cu mine această frază (să sperăm că pentru totdeauna), vreau să o împărtășesc și aici. O redau aproximativ, așa cm am reținut-o: „Scriem întotdeauna pentru noi și rescriem pentru cei care ne citesc”. N-am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut fraza asta pentru că e atât, dar atât de adevărată și de o profunzime incredibilă ținând cont de numărul și simplitatea cuvintelor utilizate. Mi-am adus aminte de câte sute de ori am scris și am rescris cuvinte și fraze pentru aceste recenzii astfel încât varianta finală să fie cât mai apropiată de ceea ce mi-ar plăcea mie să citesc.

📌 PPS Am avut mari dificultăți în a alege niște citate favorite pentru că îmi venea să aleg câte unul la fiecare câteva pagini citite. Până la urmă m-am rezumat doar la câteva, dar sunt mult mai multe care au potențialul de a fi chiar mai bune decât acestea.

🔝Astăzi a venit rândul unei cărți de dezvoltare personală, una care și-a dovedit deja utilitatea pentru mine și care sper să aibă același efect și pentru voi. 😊

📖 Știința rezolvării conflictelor
de Helena Cornelius și Shoshana Faire

✒️ Apreciere personală: 8/10
✒️ Anul apariției: 1994 (ediția originală a fost publicată în 1989)
✒️ Editura: Știință și tehnică
✒️ Numărul de pagini: 272
✒️ Traducerea din limba engleză: Ana Stoica-Constantin și Cristopher Clark
✒️ Nota de pe Goodreads: 3,91 din 5 (11 evaluări)

📌 Ei bine, aceasta este o carte destul de veche la care, în mod normal, nu aș fi ajuns, însă viața te aduce uneori în situații când vrei să citești ceva despre un domeniu specific pentru a înțelege mai bine, în încercarea de a deznoda fire pentru care altfel ai fi tentat să utilizezi foarfeca. Am primit cartea împrumut de la unul dintre frații mei, cel care mi-a și recomandat-o și mi-am confirmat astfel, încă o dată, cât de benefic este să citești cărți pe care le-a citit deja cineva de încredere și despre care persistă o impresie pozitivă.

📌 Am pornit lectura cu speranța că voi obține soluții pentru aplanarea conflictelor cu persoane dificile, vădit ostile, a căror unică intenție este de a pune bețe în roate, de a jigni sau de a face rău. Trebuie să recunosc că nu am găsit în carte exact ceea ce mă așteptam, însă am înțeles și de ce: pentru că nu putem schimba nimic la ceilalți și la relaționarea noastră cu aceștia decât dacă ne schimbăm noi înșine. Acest lucru nu vine ca o noutate absolută, însă aprofundarea acestui aspect a fost, cel puțin pentru mine, extrem de benefică.

📌 Am conștientizat mult mai aplicat cât de importante sunt abordările diferite în relaționarea cu cineva și că este esențial să fim în permanență deschiși la compromisuri, nu pentru a le face pe plac celorlalți, ci pentru a identifica soluțiile prin care ambele persoane/ părți să aibă de câștigat. Desigur că nu este mereu simplu să faci aceste lucruri, uneori simțim că ne vine să ne luăm câmpii, însă tocmai în astfel de momente e cel mai bine să ne păstrăm calmul și să încercăm să vedem lucrurile și din punctul de vedere al celuilalt. Și, desigur, să înțelegem imediat aspectul cel mai important al conflictului, acela că el reprezintă o OPORTUNITATE prin care cele două părți pot să obțină ceva mai mult decât aveau înainte, iar acest aspect este subliniat de nenumărate ori în carte.

📌 Așa cm mi-am format o părere de ceva timp încoace, pentru a accelera soluționarea unei probleme, ea trebuie, de cele mai multe ori, amplificată. Sigur, în unele cazuri, cm sunt războaiele, amplificarea problemei are urmări tragice, chiar dezastruoase, însă chiar și în astfel de cazuri soluționarea problemei este, în cele din urmă, accelerată și pune capăt unui conflict care altfel ar fi trenat pe termen nedefinit. Rămân, totuși, la convingerea că soluționarea oricărui conflict poate fi obținută și fără amplificarea acestuia, cu condiția ca cel puțin una dintre părți să aibă suficientă maturitate și înțelepciune. Sau prin utilizarea unui mediator abil, capabil să identifice variantele optime pentru ambele părți în așa fel încât să elimine sursele nemulțumirilor.

📌 Per total, o carte cu multă informație utilă, recomandabilă oricui, chiar dacă maniera în care este tradusă și redactată nu este cea mai bună (am pus acest aspect pe seama faptului că în perioada anilor 90’ erau atât de multe cărți de tradus încât conta mult mai mult factorul cantitativ decât cel calitativ). Am trecut, totuși, peste aceste aspecte și am ales să mă concentrez pe conținut, unul care este excelent, înțesat de o multitudine de exemple. M-am surprins deja, în mai multe rânduri, că am o abordare diferită atunci când mă regăsesc implicat într-un conflict, iar aceasta e o dovadă clară că lectura acestei cărți nu a fost în van.

📌 PS Numărul mic de evaluări de pe Goodreads este cauzat de faptul că în perioada când a apărut această carte, acest site nu exista, iar lumea nu prea mai citește cărți vechi astfel încât să mai primească evaluări în zilele noastre.