Gabriel-Ciprian Ene

TRANSPARENTA este REGULA, nu excepția, în administrația locală

În ultimii ani, tot mai multe consilii locale din țară au încercat să adopte decizii sensibile, în special privind urbanismul, concesiunile sau înstrăinarea bunurilor publice sub forma unui „VOT SECRET”.

Practica este, însă, profund ilegală și contrară principiilor democratice care guvernează administrația publică locală.

⚖️ Ce spune legea

Conform Codului administrativ (Legea nr. 57/2019), votul deschis este regula, iar votul secret este excepția.
Articolul 139 alin. (1) precizează clar:

„Votul consilierilor locali și județeni este individual și poate fi deschis sau secret.”

Doar în cazuri expres prevăzute de lege, votul poate fi secret, de exemplu: la alegerea sau revocarea viceprimarului, a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean (art. 152, 188 și 191).
NICIO ALTA SITUAȚIE nu justifică un vot ascuns de ochii publicului.

🏛️ Hotărârile legate de patrimoniu și domeniu public cer transparență totală

Actele privind vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale se adoptă numai prin vot deschis, fiind acte cu impact economic și juridic major asupra comunității.

Astfel de hotărâri:

- nu pot fi luate prin vot secret, deoarece implică gestionarea patrimoniului public, care aparține colectivității locale, nu consilierilor;

- trebuie să fie publice, dezbătute în ședințe deschise (art. 138 alin. 1 din Codul administrativ);

- sunt supuse transparenței decizionale conform Legii nr. 52/2003, iar orice cetățean are dreptul să consulte proiectul de hotărâre și minuta ședinței.

Prin urmare, adoptarea prin vot secret a unei hotărâri privind înstrăinarea imobilelor publice este nulă absolut și susceptibilă de anulare în contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

🧩 Vot secret ≠ lipsă de răspundere

A vota „pe ascuns” într-o chestiune care privește patrimoniul public nu protejează consilierii locali de răspundere, dimpotrivă.
Un astfel de vot poate constitui abatere disciplinară, iar dacă decizia produce prejudicii, răspunderea patrimonială sau chiar penală poate fi angajată (art. 228 și art. 229 din Codul administrativ).

În plus, obligația de transparență este o garanție pentru cetățeni, dar și pentru consilierii care votează corect. Secretizarea votului în asemenea cazuri nu apără legea O ASCUNDE!

🗣️ Transparența: esența democrației locale

Consiliile locale sunt organe deliberative și publice, iar activitatea lor trebuie să fie vizibilă și accesibilă cetățenilor.
Orice tentativă de „secretizare” a votului în decizii ce privesc patrimoniul comun: fie că este vorba despre terenuri, clădiri sau alte bunuri ale statului contravine principiului bunei administrări și al legalității actului administrativ.

📌 Nicio hotărâre de înstrăinare a unui bun public nu poate fi adoptată prin vot secret.
Legea impune publicitate, responsabilitate și asumare individuală a votului fiecărui consilier.

Una dintre cele mai mari probleme ale justiției din România nu este lipsa resurselor, ci modul în care alegem să le folosim. Avem un sistem care, în loc să capitalizeze pe investiția în profesioniștii săi, pare construit să o irosească.

Statul român investește ani la rândul în formarea judecătorilor și procurorilor: îi pregătește la cele mai înalte standarde, le oferă experiență practică în cauze complexe și le asigură stabilitate financiară. Iar când ajung la apogeul maturității profesionale, îi încurajează să iasă din sistem. Nu doar că le permite acest lucru, dar le oferă și un stimulent: pensii speciale, acordate de multe ori la vârsta de 48 sau 50 de ani, egale ori până nu demult, chiar mai mari decât salariul din perioada de activitate.

Este o realitate care nu doar inflamează opinia publică, dar și afectează grav funcționarea sistemului judiciar. În loc să construim un cadru care să-i motiveze pe cei mai buni magistrați să rămână activi, îi „recompensăm” cu o ieșire prematură din activitate. Rezultatul este previzibil: instanțe sufocate de dosare, personal insuficient și o criză acută de expertiză într-un domeniu în care experiența face diferența.

Trebuie să schimbăm această abordare. Nu este vorba despre tăieri sau austeritate, ci despre o reconfigurare strategică a investiției publice. Resursele care astăzi susțin pensionarea precoce a magistraților ar putea fi redirecționate pentru a întări funcționalitatea sistemului: infrastructura instanțelor, digitalizarea dosarelor, specializarea în domenii critice precum criminalitatea informatică sau violența domestică, formarea continuă și, mai ales, construirea unui cadru profesional motivant pentru cei care aleg să rămână în sistem.

Nu putem construi o justiție credibilă cu scheme de personal incomplete și cu magistrați supraîncărcați. Avem nevoie de oameni bine pregătiți, sprijiniți și valorizați. Justiția are nevoie de stabilitate, profesionalism și respect.

Creșterea vârstei de pensionare a magistraților este, desigur, o decizie sensibilă. Dar poate fi însoțită de măsuri care să transforme rămânerea în sistem într-o alegere logică, firească și, de ce nu, dezirabilă. Dacă vrem un sistem de justiție care să funcționeze pe termen lung, trebuie să mutăm centrul de greutate al investiției: de la compensație pentru ieșirea din activitate, la recunoaștere și susținere pentru rămânerea în activitate.

Este o chestiune de eficiență, de responsabilitate bugetară, dar mai ales de respect față de ideea de justiție. Pentru că justiția nu este un privilegiu al celor care o slujesc, ci un serviciu esențial pentru societate. Iar profesioniștii din sistem trebuie tratați ca atare: nu ca beneficiari pasivi ai unei compensații, ci ca parteneri activi în construcția unui stat de drept funcțional.