Adia Kineto

Adia Kineto

Share

Photos from Adia Kineto's post 28/04/2026

Știm că e important să petrecem timp în natură, dar oare chiar știm cât ajută cu adevărat? Uite un concept super interesant care merită cercetat mai mult, dar până atunci, oare putem încerca să aplicăm ideea la o scară mai mică? Cum vi se pare? 😊

03/04/2026

Dacă ești terapeut specializat în hidrokinetoterapie și ești în căutare de o echipă faină, scrie-ne!

P.S. Ne-ar fi de ajutor un share ca să găsim omul potrivit 🥰🔄

01/04/2026

Unii văd doar o ușă deschisă. Pentru alții e un pas mai aproape de speranță. Iar pentru noi, e un vis împlinit.

Acum 5 ani s-a deschis prima ușă din centrul nostru. Eram 3 oameni, plini de emoții, dar pregătiți să primim cât mai multe familii care au nevoie de noi.

Astăzi, familia Adia Kineto are 24 de suflete, gata să deschidă și mai multe uși.

Mulțumim că sunteți aici 💙

31/03/2026

Ne bucurăm să avem alături la Mommy HAI - Sǎnǎtate şi parenting echipa Adia Kineto.

"Suntem o echipă de terapeuți cu experiență vastă în domeniul reabilitării și a prevenției pediatrice, având o abordare complexă și individualizată a copilului, dar centrată pe implicarea familiei în procesul de recuperare al acestuia." - Adia Kineto

Parteneri: Universitatea POLITEHNICA din București || Biblioteca Centrală a Universității Politehnica din București || Wellborn || Enayati Medical City || Nazzuro Aqua || NN || Dr. Phyto Romania || Cabinet Individual de Psihologie Andreea Mihaela Stroe || Yuno Clinic || Delia Rus - Health Consulting || DentalQ || AVA Smile || Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu

Want your practice to be the top-listed Clinic in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Address


Strada General Constantin Coanda Nr 20 Sau Strada Ulmetului Nr 50 Sau Erou Iancu Nicolae Nr 21 Vila 2 Voluntari
Bucharest

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00
Friday 08:00 - 20:00