Dr Rarinca Larisa Recuperare Medicala

Dr Rarinca Larisa Recuperare Medicala

Share

09/11/2023

Lombalgia (durerea de spate) sau lumbago este o durere care apare și se localizează în regiunea lombară (partea de jos a spatelui, în dreptul șalelor) și ne împiedică să ne desfășurăm munca în condiții normale, mai ales în cazul în care petrecem ore în șir asezați la birou sau avem meserii solicitante, care ne obligă la menținerea unei poziții fixe, timp îndelungat. Ea mai poate fi resimțită în regiunea lombară inferioara, lombosacrată sau sacroiliacă, când se complică cu o sciatalgie.

Sciatica poate sau nu să însoțească durerea lombară, după cm și durerea lombară poate sau nu să însoțească sciatica. De asemenea, trebuie precizat că sciatica poate fi uni sau bilaterală. Cauza cea mai frecventă a durerii de tip sciatalgie este reprezentată de hernia de disc care comprimă o rădăcină nervoasă la ieșirea din canalul vertebral.
După evoluția în timp a durerii, lombalgia poate fi acută, recidivantă sau cronică.

Cauzele lombalgiei (etiologie)
Lombalgia este un simptom foarte frecvent; între 66 și 75% dintre pacienți suferă cel puțin o dată în viață o durere de tip lombalgie. Una din zece lombalgii evoluează către o decompensare pshihologică și fizică.
• probleme ligamentare (entorse)
• probleme musculare (contracturi)
• procese cronice fibromusculare
• procese de tip artrozic (spondiloza lombară)
• spondilita anchilozantă lombară
• suprasolicitarea coloanei lombare
• traumatisme (lovituri, căzături)
• anomalii osoase congenitale
• boli degenerative, deformări osoase
• hernia de disc
• anomalii scheletice (spondilolistezis)

Caracteristicile durerii de tip lombalgie
Durerea vertebrală poate apărea brusc, în cazul traumatismelor și herniei de disc, sau poate apărea treptat în bolile degenerative și inflamatorii ale coloanei vertebrale (spondiloza, spondilita, poliartrita reumatoidă).

În bolile inflamatorii vertebrale durerea apare în repaus. În cazul herniei de disc durerea apare după ridicarea unei greutăți, după un efort fizic sau după o mișcare bruscă. În lumbago acut durerea apare după expunerea la frig și umezeală.
Durerea vertebrală poate fi surdă în bolile degenerative (spondiloze, discartroze, hernie de disc) sau vie în lombosciatică.
Durerile coloanei vertebrale pot fi combătute prin identificarea și înlăturarea factorilor de risc: suprasolicitări profesionale, poziția incorectă de lucru, eforturi fizice mari.

Tratamentul de recuperare in lombalgie:
🤌🏻Fizioterapie ( curenti Tens, Trabert, CIF, Curenti diadinamici, Magnetodiaflux, Laserterapie, Ultrasunet, Tecar, etc) cu rol antidurere si antiinflamatie, decontracturant
🤌🏻Kinetoterapie pentru ameliorarea simptomelor si cresterea calitatii vietii( exercitii de streching muscular, exercitii tonifiere mu**hii profunzi ai spatelui, activarea musculaturii profunde lombare si abd, corectarea atitudinilor vicioase si tulburarilor de statica vertebrala)
🤌🏻Masaj terapeutic sedativ si decontracturant; ➡️tratament miofascial lombar; ➡️terapie Shiatsu(tehnici de presopunctură aplicate cu mâinile, degetele, coatele și genunchi);➡️Trigger Points(-terapia punctului de declanșare)prin detectarea si eliberarea acestor puncte re declansare din mu**hi si fascie;
🤌🏻Acupunctura

Photos from Dr Rarinca Larisa Recuperare Medicala's post 18/11/2022

Stretching - intindere, pentru persoanele care lucreaza la birou...si nu numai...

Mobilitatea si flexibilitatea musculaturii sunt aspecte esentiale ale unui organism sanatos. Miscarea si exercitiile de stretching ajuta la mentinerea tonusului muscular si la imbunatatirea activitatilor zilnice.

🚹Ce este stretchingul?

Exercitiile de stretching, in forma de baza, sunt miscari naturale si instinctive. Efectuam astfel de exercitii dimineata d**a ce ne trezim din somn sau d**a o lunga perioada de inactivitate. Ca forma de miscare, stretchingul implica lungirea unui anumit mu**hi sau grup de mu**hi, la dimensiunea maxima.

Stretchingul are numeroase beneficii pentru organismul uman si este indicat sa faca parte dintr-un program zilnic de miscare.

🚹Beneficii ale stretchingului:

✅Imbunatateste flexibilitatea
Pe masura ce inaintam in varsta, musculatura tinde sa se atrofieze, restrictionand flexibilitatea. Acest lucru duce la mobilitate scazuta, miscari incetinite, luxatii ale ligamentelor si raniri ale tesuturilor. Exercitiile de stretching sunt cele mai eficiente in imbunatatirea mobilitatii si flexibilitatii.

✅Imbunatateste circulatia
Exercitiile de stretching stimuleaza circulatia sangelui, care transporta catre mu**hi nutrientii de care au nevoie. In acelasi timp, o buna circulatie a sangelui elimina si reziduurile din organism si ajuta la recuperarea rapida in urma accidentelor.

✅Imbunateste pozitia corpului
Muschii incordati contribuie la o pozitie defectuoasa a corpului. Exercitiile de stretching ajuta si la relaxarea mu**hilor.

✅Imbunatateste activitatea cardiaca
Exercitiile de stretching reduc tensiunea arteriala si imbunatatesc functia arteriala

Photos from Dr Rarinca Larisa Recuperare Medicala's post 18/11/2022

Deviatiile patologice ale coloanei vertebrale.

Deformările patologice ale coloanei vertebrale (scolioza, cifoza sau lordoza), nediagnosticate și netratate la timp, pot genera complicații grave mai târziu ce, de multe ori, vor mai putea fi soluționate doar prin intervenție chirurgicală. Modificările coloanei vertebrale conduc, în timp, la alterarea activitătii întregului aparat locomotor, a miscărilor respiratorii și pot determina și alte modificări, în special la nivelul sistemului nervos.

Coloana vertebrală se prezintă ca un stâlp osos, format din 33-34 de vertebre, dintre care: 7 cervicale, 5 lombare, 12 dorsale, 5 sacrale și 4-5 coccigiene. Curburile normale, fiziologice dau coloanei o mare elasticitate și sunt 4 în plan sagital și 3 în plan frontal. Curburile sagitale au rol în mărirea rezistenței coloanei vertebrale și sunt orientate cu convexitatea înainte (lordoze) și cu convexitatea înapoi (cifoze). Acestea sunt: lordoză cervicală, cifoză toracică, lordoză lombară și cifoză sacro-coccigiană. Când curburile naturale sunt exagerate sau, în mod anormal, reduse, tind să aibă semnificație patologică. Curburile în plan frontal (mai puțin pronunțate decât primele) sunt în număr de trei și au rol compensator stabilind echilibrul corporal. La persoanele „stangâce”, aceste curburi sunt orientate în sens invers.

SCOLIOZA, CIFOZA SI LORDOZA sunt afecțiuni care reprezintă modificări patologice de ax ale coloanei vertebrale. Frecvența deviațiilor patologice ale coloanei vertebrale la copil este foarte ridicată, estimările specialiștilor fiind de peste 50% din totalul copiilor evaluați în colectivităti. Însă, în majoritatea cazurilor sunt lipsite de semnificație patologică (atitudinile scoliotice reprezentând 2-3% din totalul copiilor examinați).

TRATAMENT BALNEOFIZIOTERAPIC
ELECTROTERAPIA:
Are unele aplicatii in deformarile coloanei. Rolul sau este de a reduce retractiile si contractile prin incalzirea profunda a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a supliza masa, latura si ligamentele retractate si sclerozate (Ionizarile cu iodura de potasiu 4-5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita efectele dureroase sau calcefierile anchiloze ale artrozelor secundare.Contractarile musculare, mai ales cele dureroase la solicitarile pasive, de intindere, mai pot beneficia de bai de lumina infrarosii, masaj iar hipotoniile musculare de termoterapie, algitoniflax (curenti aperiodici de joasa frecventa, curenti faradici si galvanizari).Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim: galvanizarile, ionoterapia electrica, faradizarea, curentii diadinamici, razele ultraviolete, si ultrasunetele.
Inotul trabuie sa fie simetric si facut multi ani la rand (bras, spate, fluture, delfin). Este un excellent mijloc activ de autocontrol de rechilibrare a curburilor coloanei vertebrale si de dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.Gimnastica respiratorie, in apa se face sub forma de inot sau programme specializate. Exercitiile se executa timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pana la barbie, membrele inferioare intinse si atingand fundul bazinului cu varful degetelor de la picioare. Aceasta gimnastica asuplizeaza curburile, niveleaza centurile, stimuleaza autocontrolul si favorizeaza dezvoltarea simetrica a toracelui si cresterea capacitatii vitale.
TRATAMENTUL PRIN MASAJ Prelucrarea metodica si sistematica a tuturor partilor moi ale organismului prin diferite mijloace mecanice, in scop terapeutic si profilactic, se numeste masaj.
EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI:
1. Actiunea sedativa asupra durerilor de tip nevrelgic musculare sau articulare;
2. Actiune hiperemianta locala de imbunatatire a circulatii locale, care se manifesta prin incalzirea si inrosirea tegumentului asupra caruia se executa masajul;
3. Inlaturarea lichidelor interstitiale de staza, cu acelerarea proceselor resorbtiei in regiunea masata.
Masajul are si actiuni generale asupra organismului:
1. stimuleaza functiile aparatului cardio-vascular si respirator;
2. imbunatatirea metabolismului bazal;
3. efecte benefice asupra starii generale a bolnavului cu imbunatatirea somnului si indepartarea oboselii musculare.

GIMNASTICA MEDICALA ce presupune exercitii fizice de corectare si mentinere a posturii; exercitii de stretching; exercitii respiratorii; mobilizari ale coloanei vertebrale. Kinetoterapia se asociaza cu masajul terapeutic care are efect relaxant si decontracturant, reduce durerea. Cu laserterapia si electroterapia care sunt bine cunoascute pentru efectele sale sedative, vasculotrofice, antiinflamatoare, antalgice. Toate aceste terapii impreuna formeaza terapia combinata care ajuta la cresterea randamentului recuperarii si obtinerea unor efecte benefice si de durata.Pentru ca un tratament de recuperare medicala sa fie eficient, trebuie respectate anumite protocoale. Nerespectarea cu strictete a acestora ingreuneaza mult procesul de recuperare si scade eficienta tratamentelor. Fiecare procedura de tratament are un rol bine stabilit. Terapia combinata imbina mai multe proceduri, care se completeaza reciproc si ne ajuta sa atingem obiectivele prestabilite intr-o perioada mai scurta, in conditii de maxima siguranta.

Photos from Dr Rarinca Larisa Recuperare Medicala's post 05/03/2020

Pozitia corecta in fata calculatorului si exercitii pentru a preveni deformarile si durerile coloanei vertebrale si a intregului corp.

Want your business to be the top-listed Health & Beauty Business in Bucharest?
Click here to claim your Sponsored Listing.

Category

Website

Address


Bucharest

Opening Hours

Monday 14:00 - 20:00
Tuesday 14:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 14:00
Thursday 08:00 - 14:00
Friday 08:00 - 14:00