Doloiu Stefania

LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 23 Mai: Cedarea de către România a Insulei Șerpilor din Marea Neagră.
La data de 23 mai a anului 1948 , ca urmare a presiunilor tot mai crescute a Uniunii Sovietice față de România, la București a fost semnat actul de cedare a Insulei Șerpilor din Marea Neagră către Uniunea Sovietică. Actul de cedare a insulei a fost semnat de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasada, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al URSS si Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Romane. Această cedare s-a făcut cu încălcarea Tratatului de pace de la Paris, încheiat in 1947 ce interzicea ajustări teritoriale sau modificări ale frontierelor după semnarea tratatului mentionat anterior. Trebuie amintit că actul prin care s-a făcut cedarea insulei nu a fost ratificat niciodată de Parlamentul României si nici nu a fost adoptată vreo lege constituționala cu privire la modificarea frontierei de stat cu URSS. Insula Șerpilor este situata la 45 de kilometri in largul Marii Negre, in dreptul Brațului Sulina, având o lungime de 662 de metri si o lățime de 440 de metri, cu un relieful deloc primitor, insula fiind formată din gresii dure. Trebuie spus că Insula Șerpilor a făcut parte până în 1947 din teritoriul României, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 1941 și 1944, baza militară românească de aici a fost supusă unor numeroase bombardamente sovietice,datorită poziției sale strategice de la gurile Dunării. După cm am mai spus, din anul 1948, insula a intrat în cadrul Uniunii Sovietice, iar la scurt timp, aceasta a fost transformată într-un complex militar, unde au fost amplasate radare de mare putere şi cu rază mare de acţiune și staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor radio. Sovieticii au instalat aici cabluri telefonice subacvatice care făceau legătura cu Odessa şi au amenajat locuri de acostare pentru nave. După destrămarea URSS, Insula Şerpilor a fost disputată la Curtea Internaționala de Justiție, de către Ucraina şi România, ambele părți considerând că insula este relevantă pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre. În prezent ea face parte din teritoriul Ucrainei, dar în Hotărârea pronunţată la 3 februarie 2009, Curtea Internaţională de Justiţie a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental şi zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9700 km² din zonă economică exclusivă din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafaţa în dispută de cca. 12.200 km².

LECȚIA DE ISTORIE - 27 martie: Unirea Basarabiei cu România.
La data de 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia, întrunit la Chișinău, a votat Unirea Basarabiei cu România, această unire fiind de fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia țaristă în anul 1812. În sala unde s-a votat decizia de unire au fost prezenți toți membrii Sfatului Țării, organul legislativ al Basarabiei, precum și premierul român Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand, ca reprezentant al poporului român la acest eveniment. Dintre cei 135 de deputați prezenți la aceasta ședință, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, însă citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste cu sloganul „Trăiască Unirea cu România!”. Actul de unire a fost semnat de Ion Inculeț, președintele Sfatului Ţării, de vicepreședintele Pantelimon Halippa si de secretarul acestui for legislativ, Ion Buzdugan, care după semnarea actului de unire, va adăuga pe acest act un slogan, ce avea următoarea formulă: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”. Imediat după declararea unirii, Rusia a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul de unire, motivând că Basarabia este parte a Rusiei, însă Guvernul român a respins categoric obiecțiile nejustificate ale acesteia referitoare la Basarabia. Astfel, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România în anul 1918, urmând ca peste câteva luni, mai precis la 28 noiembrie 1918, o altă provincie româneasca şi anume Bucovina, să stabilească unirea cu ,,Patria Mamă”, iar desăvârșirea ,,reîntregirii” să se realizeze la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când delegațiile din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vor vota și ele unirea acestor provincii prin care se forma ,,România Mare”. Referitor la unirea Basarabiei cu România, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 se va recunoaște legitimitatea acestei unirii, iar țări precum Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia vor semna un tratat politic în care erau specificate următoarele ,,Considerăm că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată”. Astfel, considerându-se că populaţia basarabeană și-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România, părţile semnatare ale acestui tratat politic, recunoşteau suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut si Nistru, adică asupra Basarabiei.