Traditia Militara
28/04/2026
Asociația Tradiția Militară (aTM) a fost invitată de către conducerea Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I.” la celebrarea Zilei Forțelor Terestre (St. Gheorghe) și a Zilelor Muzeului Militar.
Manifestarea de amploare a avut loc în Parcul Carol I. din București, între orele 1000-1800 ale zilelor de 25-26 aprilie 2026.
Standul aTM s-a aflat la baza scărilor ce urcă spre Mormântul Ostașului Necunoscut. Au fost expuse numeroase planșe și exponate referitoare la epoca reconstituită: Războiul de Întregire a României, împlinindu-se 108 ani de la Marea Unire.
Pe lângă numeroase standuri ale Forțelor Terestre, au fost instalate și cele ale altor asociații de reconstituire istorico-militară, precum: Compania Ursului Brun, Asociația Historia Renascita, Asociația 6 Dorobanți, Asociația Culturală Tomis - Filiala Galați, Clubul de Istorie Militară, Asociația Cultul Eroilor Regina Maria filiala Dâmbovița, Asociația IR-33 Cetatea Aradului, Asociația Redescoperă Istoria, Asociația Tradiții Ostășești etc.
Uniformele purtate de către custozii tradițiilor militare de la aTM au fost de: Infanterie (mod.1916, dar și mod.1917), Vânători, Grăniceri, Vânători de Munte (mod.1916, dar și mod.1918) și Jandarmi.
Standul aTM a fost inspectat de către locțiitorul Șefului SMFT, General maior dr. Daniel Pop.
Ulterior, Garda de Onoare aTM a fost trecută în revista de către Lt. col. Codruț ION, directorul Muzeului Militar Național “Ferdinand I.”, căruia i s-a dat raportul și i s-a prezentat onorul.
Între exponate s-au aflat mitraliere, puști mitraliere, mortiere, scuturi de tranșee (5 modele diferite), platoșe individuale (2 modele), obiecte istorice și trofee arheologice specifice. Reconstituitorii au dat cu competență răspunsuri detaliate și elocvente numeroaselor întrebări din public.
Custozii tradițiilor militare de la aTM au patrulat perimetrul în formație, în cadență și au făcut și demonstrații istorice, constând în prezentare de echipament și accesorii, mânuiri de armă, exerciții tactice, scrima cu arma, luptă corp la corp, cu baioneta și cu lopata Linnemann, mânuiri de îndemânare și ceremonialuri militare, precum ceremonie de preluare a drapelului militar de unitate, juramântul față de drapel și jurmântul militar față de Rege.
Militarii aTM veniți din istorie au prezentat un program inedit, adaptat circumstanțelor, prin care întreaga formație a executat un set de mânuiri de armă în domino, fară comenzi succesive. Evoluția a demonstrat un înalt nivel de instrucție și a făcut deliciul publicului.
Detașamentul aTM s-a deplasat la Mormântului Ostașului Necunoscut, unde a dat onorul tuturor celor care au căzut la datorie pentru Patrie.
General-locotenent Ciprian Marin, Șeful Statului Major al Forțelor Teresetre, a acordat aTM o diplomă de Onoare din partea Statului Major al Forțelor Terestre pentru nivelul înalt de instrucție al detașamentului.
28/03/2026
Asociaţia Tradiţia Militară (aTM) a fost co-organizator al omagierii artizanilor Unirii Basarabiei, ce a avut loc în 27 martie 1918 acum 108 ani, alături de iniţiatorii de la Organizaţia Studenţilor Basarabeni (OSB) şi de urmaşii lui Ioan Pelivan. Comemorarea acestui important pas al făuririi României Mari s-a desfăşurat la Cimitirul Cernica, în prezenţa reprezentantului Ambasadei Republicii Moldova, a Ministrului Educației din guvernul României, domnul Mihai Dimian, precum și a Secretarului de Stat care conduce Departamentul Relației cu Republica Moldova al Guvernului României, domnul Valentin Răducanu.
Participarea personalităților menționate a fost o mărturie a atașamentului românilor fată de valorile naționale, fată de angajamentul de a stă întotdeauna alături de frații lor.
aTM a participat cu 11 voluntari echipaţi în uniformele de campanie ale armatei române de acum mai mult de un secol. Aceștia au constituit garda de onoare pentru întâmpinarea personalităţilor.
În condiţii meteo excelente, toţi cei prezenţi s-au încolonat în spatele formaţiei soldaţilor din istorie, care au parcurs, cu cântec, facând mânuiri de armă din mers, distanţa de la intrarea în complexul monahal Cernica, până la parcelă cimitirului, de unde eroii basarabeni veghează pentru eternitate la destinele ţării noastre: Ioan Pelivan, Pan Halipa, Mitropolitul Gurie Grosu, Daniel Ciugureanu, Elefterie Sinicliu, fratele lui Ion Inculeţ, şi alţii.
Reconstituitorii s-au aliniat în spatele pietrelor funerare, constituind garda de onoare, şi au luat armă în onor. S-a intonat imnul Deşteaptă-te Române. Apoi au fost depuse flori, în acordurile Imnului Eroilor. Reconstituitorii s-au descoperit, luând poziţia “Pentru Rugăciune”; a urmat impresionantul serviciu religios şi alocuţiunile, ce au evidenţiat soarta pe care au avut-o artizanii unirii, după a două conflagraţie mondială, importanţa actului unirii, circumstanţele de atunci, când România era învinsă şi ocupată, curajul şi priceperea celor comemoraţi, care a dus la renaşterea din cenuşă a patriei noastre. A fost subliniată importanţa şi actualitatea acestui ideal naţional în contextul internaţional actual.
Cu garda de onoare în onor, s-a intonat imnul din anul 1918, ce i-a însufleţit pe înaintaşii noştri în actele lor de eroism: Trăiască Regele. Custozii tradiţiilor militare au rostit Jurământul Militar faţă de drapel din anul 1918 deasupra mormintelor iluştrilor înaintaşi, ca un legământ de a ţine trează amintirea momentelor cardinale ale istoriei naţionale.
În faţa mănăstirii, detaşamentul aTM a făcut o demonstraţie de reconstituire ce a cuprins mânuiri de armă, ceremonialuri militare şi exerciţii tactice. Numerosul public a răsplătit cu aplauze prestaţia celor ce i-au reprezentat pe militarii momentului istoric comemorat.
07/02/2026
Asociaţia Tradiţia Militară (aTM) a răspuns invitaţiei din partea Școlii Militare din Debreţin și a Organizaţiei Naţionale a Rezerviştilor Maghiari MATASZ de a participa la un marş comemorativ al Bătăliei din Cotul Donului în zona Debreţin, între 15-17jan26, la 83 de ani de la terminarea acelei dureroase încleştări, unde românii au avut pierderi de circa 150.000 de militari.
Un detaşament de 10 membri aTM s-a deplasat prin mijloace proprii la Debreţin în ziua de 14jan26. Cazarea pentru prima noapte s-a făcut în sala de sport a Şcolii Militare "Karoly Kratochvyl" din Debreţin. În fiecare noapte se desfăcea tot bagajul, iar în fiecare dimineață se reîmpacheta totul, pt că, întotdeauna, următoarea înnoptare se făcea în altă localitate.
Reconstituitorii români au fost echipaţi în uniformele istorice româneşti de Vânători de Munte, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Din partea maghiară au participat detaşamente de reconstituitori, în uniforme ungureşti din ultima conflagraţie mondială, elevi şi cadeţi de la diferite şcoli militare, un grup de ofiţeri - cadre didactice în învăţământul militar maghiar, ce purtau armament modern. Toţi erau foarte bine echipaţi şi instruiţi.
În fiecare zi s-a dat deşteptarea la ora 0600 şi s-a plecat în marşuri lungi şi rapide, pe alocuri prin nea, gheaţa sau noroi, pe trasee ce au inclus localităţile Hajdúsámson – Hajdúhadház - Hajdúdorog - Hajdúnanás. S-a mers cu viteză de 4-5 km/h şi s-au parcurs în total peste 70 km. Încălţămintea militară s-a uzat şi s-a deteriorat, iar picioarele absolut tuturor participanţilor au avut de suferit, unii fiind constrânși să abandoneze. Toţi românii au rezistat eroic până la final, şi de data aceasta.
Pe parcurs s-au făcut opriri la monumentele şi cimitirele eroilor căzuţi la datorie şi s-au organizat ample ceremonii de comemorare. Comandantul aTM a depus la fiecare asemenea ocazie o coroană de flori, în semn de respect pentru cei care şi-au făcut cu onoare datoria faţă de ţara lor. De menţionat că mulţi dintre cei căzuţi în uniformă maghiară între anii 1941-1944 erau români din nordul Transilvaniei. Lânga Hajdúböszörmény, românii au avut onoarea de a participa la organizarea ceremoniei la monumentul / cimitirul militar al eroilor români. Detaşamentul aTM s-a evidenţiat cu această ocazie. Gazdele au făcut gestul impresionant de a intona imnul României în deschiderea ceremoniei. Ofiţerii maghiari au depus coroana de flori împreună cu comandantul detaşamentului românesc.
Pe traseu au fost exersate situații tactice şi s-au executat scurte demonstrații istorico-militare pentru public, susţinute de către reconstituitori. Marşul a fost foarte bine organizat; sprijinul armatei, al autorităţilor centrale şi locale, şi al mass-media maghiare pentru activităţile de reconstituire şi comemorare au fost impresionante pentru români.
Efortul depus umăr la umăr, gesturile reciproce de camaraderie și cuvintele rostite atât privat, cât și în cadru oficial, au topit prejudecăți și au fundamentat solide relații de sinceră amiciție.
28/01/2026
Asociația TRADIȚIA MILITARĂ (aTM) a desfășurat o activitate importantă pentru a marca împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române.
aTM fost invitată de către Statul Major al Apărării să participe în 24 ianuarie 2026 la ceremonia dedicată Unirii Principatelor, la statuia Domnitorului Alexandru Ioan I. pe Dealul Mitropoliei din București, iar de către Primăria București la Arcul de Triumf..
Detașamentul aTM s-a prezentat echipat în ținutele de iarnă ale militarilor români, Infanterie de Linie, Grăniceri și Vânători, din perioada Domnitorului Unirii.
După serviciul religios din Catedrala Patriarhală, au participat la ceremonia militară de la statuia Domnitorului Unirii, aflată pe Dealul Mitropoliei, Premierul Ilie Bolojan, Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, Generalul-locotenent Iulian Berdilă, locțiitor al Șefului Statului Major al Apărării, General Mihai Şomordolea, Consilier de Stat și Secretarul CSAT. Au mai fost prezente persoane marcante române, precum și reprezentanți ai Corpului Diplomatic.
După ce au dat onorul de întâmpinare personalităților participante, locul reconstituitorilor în dispozitiv a fost cel de flancare a statuii Domnului Unirii, cu frontul spre “tribuna” manifestării, în unghi de 90º față de flancul drept al formației Batalionul 2 Infanterie “Călugareni”.
Custozii tradițiilor militare de la aTM au prezentat, înaintea începerii ceremoniei și după terminarea acesteia, o amplă demonstrație de reconstituire istorico-militară menită a revela elemente importante din perioada evocată. Au fost date publicului numeroase explicații despre ținute, despre drapelele militare model 1861 și 1863, apoi s-a detaliat instrucția de front și instrucția tactică a armatei din acea epocă istorică, s-au prezentat ceremonialuri militare precum depunerea Jurământului Militar sau rostirea rugăciunii, iar la final exerciții tactice de încărcare în 12 timpi, scrima cu arma și asaltul la baionetă.
Publicul a savurat și răsplătit cu aplauze imersiunea într-un timp istoric cardinal pentru români.
La final, detașamentul aTM a defilat la coborârea de pe Dealul Mitropoliei. Mai mulți ofițeri superiori și generali au felicitat aTM pentru prestație. Un militar al Statelor Unite ale Americii a dăruit aTM o medalie personală.
Imediat după aceea, detașamentul aTM s-a deplasat la Arcul de Triumf, unde a reluat toate demonstrațiile realizate după regulamentele militare din epoca Unirii Principatelor. Publicul, format din vizitatori români și turiști străini, au apreciat foarte mult istoria vie ce s-a desfășurat în fața lor.
#1859
Click here to claim your Sponsored Listing.
Contact the organization
Website
Address
Bucharest