BAZA
16/09/2025
Din 2023, Baza. Deschidem orașul a preluat ștafeta curatorierii Street Delivery București - încredere pentru care suntem recunoscători Ordinul Arhitecților din România și Fundația Cărturești. Ediția din anul acesta e specială din cel puțin trei motive: e a 20a ediție,dezbatem împreună ce rol va avea Street Delivery de acum înainte și, devenind responsabili și de partea organizatorică, transformăm strada Arthur Verona în agoră.
Street Delivery a pornit ca manifest al bunei vecinătăți, aducând în spațiul public al străzii Arthur Verona instituțiile localizate în proximitate și comunitatea. Prima “pietonizare” temporară din 2006 a devenit tradiție, deschizând calea pentru multe alte inițiative și festivaluri stradale. Ceea ce și-a păstrat timp de 20 de ani a fost celebrarea inițiativei cetățenilor, a implicării lor în modelarea orașului, a dreptului la spațiu public.
Continuăm astfel să aducem în stradă, între 26-28 septembrie, 41 de proiecte selectate, 11 proiecte invitate, 3 meciuri demonstrative de debate cu liceeni, 6 discuții despre oraș, purtate de ambasadori dedicați fiecărei teme, dezbateri despre mobilitate, îngrijire și sustenabilitate.
Aici un mic preview 🙂
28/08/2025
alături de Grupul de Initiativa Civica Kiseleff
🌳🚫 SCRISOARE DESCHISĂ privind oprirea privatizării Parcului Kiseleff
NU VREM PARC PRIVAT! OPRIȚI PRIVATIZAREA PARCULUI KISELEFF!
În atenția
Consiliul Local al Sectorului 1
Primăria Sectorului 1
Consiliul General al Municipiului București
Primăria Municipiului Bucureşti
Domnului Stelian Bujduveanu, Primarul General al Municipiului București
Domnului George Cristian Tuță, Primarul Sectorului 1
Subiect: Îngrijorări privind proiectul „Lumina Park” propus în Parcul Kiseleff
Stimați reprezentanți,
Ca cetățeni ai Sectorului 1 și ai Municipiului București, ne exprimăm îngrijorarea și dezacordul total față de proiectul „Lumina Park”, propus a se desfășura pe o perioadă de trei ani în Parcul Kiseleff, închizând parcul pe perioade de patru luni anual.
Deși este prezentat ca un eveniment cultural și de agrement de interes public, considerăm că implementarea sa ridică probleme grave, care contravin chiar interesului public pe care autoritățile publice ar trebui să îl servească și aduce prejudicii majore unuia dintre parcurile - monument istoric din București (cod LMI B-II-a-B-18982).
👉 Limitarea accesului liber la un parc public istoric
Parcul Kiseleff este prima grădină publică a Bucureștiului, fiind un simbol al inițiativelor autorităților locale de a oferi bucureștenilor accesul gratuit la un spațiu public de calitate. Prin transformarea lui într-un eveniment cu acces condiționat de taxă de intrare, dreptul fundamental al cetățenilor de a utiliza liber acest spațiu public este restricționat.
Accesul devine discriminatoriu, întrucât cetățenii cu venituri reduse sau cu nevoi speciale nu vor putea beneficia de parc în perioada derulării evenimentului (4 luni de zile pe an).
Parcul, care ar trebui să rămână un loc deschis și gratuit pentru toată comunitatea, este parțial „privatizat” temporar, prin transformarea lui într-o atracție comercială și un produs comercial.
👉 Presiune asupra vegetației, faunei și patrimoniului verde
Chiar dacă proiectul declară că folosește tehnologii prietenoase cu mediul, orice intervenție de felul celor propuse într-un parc istoric aduce prejudicii parcului prin:
📌montarea și demontarea infrastructurii tehnice,
📌traficul sporit de vizitatori pe spațiile verzi,
📌expunerea vegetației și faunei la lumină artificială intensă și la poluare sonoră,
📌afectarea solului, precum și a trunchiurilor și rădăcinilor arborilor.
Aceste riscuri nu pot fi complet eliminate și, odată produsă deteriorarea vegetației, impactul este ireversibil.
👉 Redefinirea abuzivă a „interesului public”
Proiectul este declarat de interes public local, dar în realitate:
📌interesul public ar trebui să fie acces liber și gratuit la spații verzi și cultură pentru toți cetățenii;
📌în schimb, avem un eveniment organizat de un partener privat, cu acces condiționat și tarifat, ceea ce favorizează mai degrabă interesele comerciale private decât cele comunitare;
De aproape 200 de ani, Parcul Kiseleff este un spațiu verde destinat întregii comunități, accesibil gratis tuturor cetățenilor. Acesta a fost și trebuie să fie interesul public în continuare.
👉 Alternative neexplorate
Există numeroase modalități de a sprijini cultura și arta urbană fără a restricționa accesul la un parc public istoric:
📌utilizarea unor spații dedicate evenimentelor din sector (ex. Romexpo, Romaero Băneasa, zone industriale dezafectate, terenuri neamenajate din Sector),
📌organizarea de instalații de lumină temporare în piețe, scuaruri sau zone pietonale, fără restricționarea accesului într-un parc protejat,
📌integrarea unor festivaluri similare în zone unde accesul publicului nu este condiționat prin plată.
Ca cetățeni și utilizatori ai parcului, solicităm Consiliului Local al Sectorului 1 și Consiliului General al Municipiului București să respingă proiectul „Lumina Park” în Parcul Kiseleff, ținând cont de:
📌necesitatea garantării accesului liber la spațiile publice,
📌protejarea patrimoniului natural și peisagistic,
📌respectarea principiului interesului public autentic.
Conform legislației naționale și europene, autoritățile au datoria de a proteja și conserva spațiile verzi și patrimoniul cultural, nu de a le expune riscului de distrugere pentru câștiguri pe termen scurt.
Arta și cultura trebuie sprijinite, dar nu prin limitarea dreptului comunității de a se bucura de propriul parc. Bucureștiul are nevoie de mai multă cultură în spații publice, dar nu de transformarea parcurilor istorice în spații comerciale cu acces restricționat.
Inițiatori:
Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff
Semnatari:
Asociația Mission 4 Life
Asociația Iniţiativa Favorit
Grupul civic Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure
Viitor Plus - asociația pentru dezvoltare durabilă
Asociația pentru Consum Sustenabil
Asociația Parinti de Ciresari- Piata Domenii
Grupul de Inițiativă Civică Wilson
Grupul de Inițiativă Floreasca Civica
Fundația Comunitară București
Grupul de Inițiativă Civică Spații Verzi Sănătoase
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Grupul de Inițiativă Civică GIC Parc Bazilescu
Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei
Asociația Aspire to Change
Asociația Nod Makerspace
Asociația Hai cu Bicla
Asociația Incotroceni - Oameni, Idei, Povești
Asociația pentru Cetățenie Culturală - ARCA
Asociația ART Fusion
Asociația Grow Up Romania
Asociația Preocupați de Viitor
Asociația Inițiativa Civică Bucureștii Noi
Asociația Peisagiștilor din România - AsoP, Filiala Teritorială București - Ilfov
Grupul de Iniţiativă Civică Cişmigiu
Grupul de Inițiativă Civică Pentru locuri de joacă și spații verzi în Grozăvești
Grupul de Inițiativă Civică IOR - Titan
Asociația Initiativa Prelungirea Ghencea
CeRe: Centrul de resurse pentru participare public
Grupul de Inițiativă Civică Parcul Izvor
Asociația Culturalis
Grupul de Inițiativă Civică Pallady
Asociatia Tandem
Asociația Parcul Natural București
Asociația REPER21
Asociația București
Asociaţia de Pãrinţi a Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu - Bucureşti
Grupul de Acțiune Comunitară „Comuna din Băneasa”
Asociația Respiro Human Rights Reserch Centre
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the organization
Website
Address
Bucharest
09/12/2025